— Vorbești despre mine sau despre croasant? întreabă.
— Te iubesc, croasantule, zic și rup o bucățică să o bag în gură.
Rămâne pe loc, cu mâinile în buzunar, rânjind, și îmi crește inima ca lui Grinch, doar uitându-mă la el. Dar despre tine vorbesc.
— Ești o dulceață, Poppy, zice. Și mieroasă, și caldă, și ce-ai mai zis.
Dar tot prefer să fiu singur când vorbesc la telefon.
— Înțeles, spun, dând din cap, și îi întind croasantul.
Rupe o bucățică infimă și o bagă în gură.
Mai târziu, la masa de prânz, îmi vine o idee genială.
— Lita! strig, aparent din senin.
— Tocmai ai strănutat?
— O mai ții minte pe Lita? întreb. Locuia în casa dărăpănată din Tofino. Cu Buck.
Alex mijește ochii.
— Cea care a vrut să-mi bage mâna în pantaloni în timp ce „îmi arăta casa”?
— Ăăă, în primul rând, nu mi-ai zis că a făcut asta, în alt doilea rând, nu. Stătea cu mine și cu Buck. Urma să plece curând, ai uitat? Se muta la Vail, ca să fie instructor de rafting!
— A, face Alex. Da, așa e.
— O mai fi aici?
Mijește ochii.
— În această realitate? Mă îndoiesc că este vreunul dintre oamenii ăia.
— Am numărul lui Buck, zic.
— Da?
Se uită la mine tăios.
— Nu l-am sunat niciodată, spun. Dar îl am. Îi dau un mesaj să văd dacă are numărul Litei.
Hei, Buck! scriu. Nu știu dacă mă mai ții minte, dar ne-ai dus pe mine și pe prietenul meu Alex la izvoarele termale acum vreo cinci ani, chiar înainte să se mute prietena ta, Lita, în Colorado. În sfârșit, sunt în Vail și mă gândeam să văd dacă mai e aici! Sper că ești bine și că Tofino este în continuare cel mai frumos loc de pe toată planeta.
Până terminăm masa, Buck îmi și răspunde.
Măi să fie, fată! Micuța Poppy cea sexy? Ți-a luat ceva să-mi scrii. Parcă-mipare rău că te-am dat afară din camera mea.
Pufnesc în râs și Alex se apleacă peste masă să citească pe dos. Își dă
ochii peste cap.
— Mda, măi, băiete, zici?
Nu, nu, nu-ți face griji, îi răspund. A fost super tare. Ne-am distrat de minune.
Tare. N-am vorbit cu Lita de câțiva ani, dar îți trimit numărul dacă vrei,
zice.
Ar fi super tare, scriu.
Îmi zici de mai vii pe insulă? mă întreabă.
Evident. Habar n-am să conduc hidrotaxiul. Ești neprețuit.
Lol ciudato îmi place, răspunde.
Până la sfârșitul serii, rezervaserăm o tură de rafting cu Lita, care nu își amintește de noi, dar insistă la telefon că sigur ne-am distrat bine împreună.
— Sinceră să fiu, pe vremea aia luam o tonă de droguri, zice.
Întotdeauna mă distram și nu-mi aduc aminte aproape nimic.
Auzind asta, Alex face o mutră în care văd atât anxietate, cât și întrebări fără răspuns. Știu exact ce vrea să aflu.
— Și, întreb cât pot de dezinvolt, mai... iei... droguri?
