Cugetă puțin.
— Asta aș încerca.
— Ia măcar cu ciocolată, insist.
— Ia tu ciocolată.
— Nu pot. Îmi iau de căpșuni.
— Vezi? face Alex. Cum ziceam aseară, ai impresia că sunt plictisitor.
— Am impresia că un milkshake cu vanilie este plictisitor. Despre tine am impresia că nu ai repere.
— Ia. Alex îmi întinde paharul de carton. Vrei să guști?
19 În original „ghosts, not goats”
Oftez.
— Fie. Mă aplec și gust. Își arcuiește sprânceana în așteptarea reacției. E decent.
Râde.
— Da, sincer, nu-i așa bun. Dar nu este vina Vaniliei ca Aromă.
După ce lingem paharele și le aruncăm, decid să ne dăm cu Caruselul Speciilor Amenințate, dar când ajungem acolo, îl găsim închis din pricina arșiței.
— Încălzirea globală chiar afectează speciile pe cale de dispariție atunci când sunt la pământ, zice Alex.
Își șterge fruntea de sudoare cu antebrațul.
— Vrei apă? îl întreb. Ești cam palid.
— Da, poate, răspunde.
Mergem să cumpărăm două sticle cu apă și ne așezăm pe o bancă la umbră. După două-trei guri, Alex arată și mai rău.
— Spanac... Am cam amețit.
Se apleacă peste genunchi cu capul în jos.
— Ce să-ti aduc? Poate niște mâncare adevărată? sugerez.
— Poate.
— Ia, stai aici și îti aduc ceva, un sendviș, bine?
Sigur se simte rău, pentru că nu protestează. Mă întorc la ultima cafenea pe lângă care am trecut. S-a făcut ditamai coada – se apropie ora prânzului.
Mă uit la telefon. Ora 11.03. Au rămas mai puțin de treizeci de minute să hrănim girafele. Rămân la coadă zece minute să iau un sendviș
cu curcan gata făcut, după care alerg și îl găsesc pe Alex unde l-am lăsat, cu capul în mâini.
— Hei. Ridică ochii la mine. Te simți mai bine?
— Nu știu, răspunde și ia sendvișul fără să-l desfacă. Vrei?
Îmi dă jumătate, iau câteva guri și fac tot posibilul să nu-l grăbesc cât molfăie lent la jumătatea lui. La 11.22, întreb:
— Ajută la ceva?
— Așa cred. Sunt mai puțin amețit, oricum.
— Crezi că poți merge?
— Ne... grăbim?
— Nu, sigur că nu, răspund. Doar că mai e... Surpriza ta. Care se
termină curând.
Încuviințează, dar se vede că îi este rău, așa că nu știu dacă să insist să mergem sau să stea cuminte.
— N-am nimic, zice, și se ridică în picioare. Doar să nu uit să beau mai multă apă.
Ajungem la girafe la 11.35.
— Îmi pare rău, spune o angajată adolescentă. S-a terminat programul de hrănit girafe.
