— Dar ai zis...

Oftează.

— Știu ce am zis. Dar acum îți spun că îmi amintesc tot.

— S-ar zice că ești un mincinos.

— Nu, spune, s-ar zice că sunt un om care era stânjenit că încă ținea minte și ce purtai prima oară când te-a văzut, și ce ai comandat odată la McDonald's în Tennessee și care trebuia să își păstreze o urmă de demnitate.

— O, Alex, gânguresc, tachinându-l, în timp ce-mi crește inima de bucurie. Ai renunțat la demnitate când ai apărut în pantaloni kaki în săptămâna de orientare.

— Hei, zice cu un ton dojenitor. Nu uita că mă iubești.

Mi se încălzesc obrajii, oarecum stingherită.

— Cum să uit așa ceva...

Îl iubesc și el ține minte totul, pentru că și el mă iubește. În sinea mea, are loc o explozie de confetti auriu. Cineva strigă din cealaltă parte a restaurantului.

— Să fie chiar domnișoara Poppy Wright?

Domnul Nilsen vine cu pași mari spre noi, într-un costum gri lăbărțat, cu mustața blondă de aceeași lungime și formă ca în ziua în care l-am cunoscut. Alex îmi dă drumul la mână. Nu știu de ce, dar e limpede că nu vrea să mă țină de mână în fața tatălui său și mă simt foarte fericită

că nu s-a simțit prost să facă ce dorea.

— Bună seara, domnule Nilsen! spun și se oprește brusc la câțiva metri de mine, zâmbind cu bunătate și propunându-și să nu mă strângă

în brațe.

Poartă o insignă comică mare cu curcubeul pe rever. Dacă face o mișcare greșită, îl dărâmă.

— O, te rog, zice. Nu mai ești copil. Poți să-mi spui Ed.

— Păi, ce naiba, atunci și tu poți să-mi spui Ed, zic.

— Ăăă... face.

— Glumește, spune Alex.

— Ah, zice Ed Nilsen nesigur.

Alex se înroșește. Mă înroșesc și eu. Nu este momentul să-l stânjenesc.

— Am aflat de Betty, îmi pare rău, spun ca să compensez. Era o femeie minunată.

I se înmoaie umerii.

— Era stânca familiei, spune el. Ca și fiica ei. Îi dau lacrimile, își scoate ochelarii cu ramă subțire și expiră în timp ce se șterge la ochi. Nu știu cum trecem de weekendul ăsta fără ea.

Și sigur, îl compătimesc. A pierdut pe cineva drag. Încă o dată. Dar și fiii lui. Și, stând aici cu el, în timp ce lăcrimează deschis, jelește cum merită să facă orice om, mă cuprinde o senzație soră cu mânia. Pentru că

alături de mine, Alex și-a înăbușit propria emoție imediat ce și-a văzut tatăl venind și știu că nu este o coincidență.

Nu vreau s-o spun cu glas tare, dar așa îmi vine:

— Dar o să depășești momentul, pentru că fiul tău se căsătorește și are nevoie de tine.

Ed Nilsen se uită neironic ca un cuțu trist la mine.

— Desigur, zice, părând ușor șocat. Vă rog să mă scuzați, trebuie să...

Nu încheie propoziția, doar se uită la Alex cu ochii goi și nedumerit și îl strânge de umăr, înainte să plece.

Lângă mine, Alex răsuflă stresat și mă întorc spre el.

— Îmi pare foarte rău! Din cauza mea a fost penibil. Scuze.

— Nu. Mă ia de mână. De fapt, cred că am dezvoltat un fetiș legat specific de adevărul gol-goluț pe care i-l spui tatei.

— Caz în care hai să avem o discuție cu el despre mustața lui.

Vreau să plec, dar Alex mă trage spre el, așezându-și ușor mâinile pe talia mea și șoptindu-mi la ureche:

— În cazul în care nu te sărut pe cât de porno vreau în seara asta, te rog să știi că după excursia asta o să bag bani în terapie ca să înțeleg de ce sunt incapabil să-mi exprim fericirea în fața familiei.

— Și așa s-a născut fetișul meu legat de Alex Nilsen și dorința lui de a se arăta lumii, spun, iar el mă pupă repede pe creștet.

În acel moment, se aud țipete și chiote la ușa bistroului și Alex se

îndepărtează de mine.

Au venit nepoții și nepoatele.

CAPITOLUL 32

Vara asta

Bryce are două fete de șase și patru ani, iar Cameron un băiat de doi și ceva. Sora lui Tham are o fiică de șase ani și, împreună, cei patru aleargă bezmetici prin restaurant, chiotele ricoșând în candelabre.

Alex îi aleargă vesel, se aruncă pe jos când încearcă să-l doboare și îi ridică în brațe, țipând bucuroși când îi aruncă și îi prinde.

Este Alex cel pe care îl cunosc, amuzant, deschis și jucăuș cu ei, iar eu nici nu știu cum să interacționez cu copiii când mă trag printre ei, dar fac tot posibilul.

— Suntem prințese, îmi spune Kat, nepoata lui Tham, luându-mă de mână. Dar suntem și războinici, așa că trebuie să ucidem dragonul!

— Și unchiul Alex este dragonul? întreb.

Ea încuviințează solemn, cu ochii mari.