— Trebuie să fac pipi, îi spun printre lacrimi, după care recunosc: E
posibil să fi făcut pe mine.
— Bine, zice. Mergi la pipi. Îți găsesc niște haine curate.
— Să fac duș? întreb, aparent neajutorată.
Am nevoie de cineva să-mi spună exact ce să fac, cum făcea mama când nu mă duceam la scoală și mă uitam acasă la Cartoon Network toată ziua, fără să fac nimic dacă nu-mi spunea ea ce.
— Nu știu, zice. O să caut pe Google. Fă pipi deocamdată.
Fac un efort mult prea mare să intru în baie. Las păturile afară și fac pipi cu ușa deschisă, tremurând tot timpul, dar liniștită să-l aud pe Alex în casă. Deschide încet sertarele. Aprinde aragazul, pune de ceai.
Când termină ce face acolo, vine să vadă de mine și încă stau pe veceu cu șortul la glezne.
— Cred că poți face duș dacă vrei, spune și dă drumul la apă. Poate să nu te speli pe cap. Nu știu dacă e adevărat, dar bunica Betty jură că te îmbolnăvești de la părul ud. Sigur nu cazi?
— Dacă nu stau mult, nu pățesc nimic, spun, brusc conștientă ce transpirată sunt. Fără îndoială am făcut pe mine.
Mai târziu o să fie umilitor, dar în clipa asta nimic nu mă poate
stânjeni. Sunt extrem de ușurată că este aici.
Pare nesigur o clipă.
— Haide, intră la duș. Stau aproape și dacă simți că nu mai poți, îmi spui, bine?
Se întoarce cu spatele cât fac efortul să mă ridic în picioare și să îmi scot pijamaua. Intru în apa fierbinte și trag perdeaua, cutremurându-mă
când mă atinge apa.
— Ești bine? mă întreabă pe loc.
— Îhî.
— O să stau aici, bine? Dacă ai nevoie de ceva, îmi spui.
— Îhî.
După numai câteva minute, îmi ajunge. Opresc apa și Alex îmi dă
prosopul. Mi-e mai frig ca oricând acum că sunt udă și ies din duș
clănțănind.
— Ia. Îmi mai pune un prosop ca o mantie pe umeri și încearcă să mă
maseze să mă încălzesc. Hai să te așezi până schimb așternuturile, bine?
Încuviințez și mă duce la fotoliul din ratan de epocă în colțul dormitorului. Așternuturi curate? întreabă.
Arăt spre dulap.
— Raftul de sus.
Le scoate și îmi dă o pereche de pantaloni de trening împăturiți și un tricou. Cum nu am obiceiul să-mi împăturesc hainele, cred că le-a împăturit din reflex când le-a scos din sertar. Când le iau de la el, se întoarce cu spatele ca să facă patul și las prosoapele pe jos ca să mă
îmbrac.
După ce face patul, Alex ridică un colț de pătură să mă bag sub el și îl las să mă învelească. În bucătărie începe să șuiere ceainicul. Dă să plece, dar îl apuc de braț amețită de senzația că sunt curată și nu-mi mai e frig.
— Nu vreau să pleci.
— Mă întorc imediat, Poppy, zice. Trebuie să vin să-ți dau medicamente.
Încuviințez și îi dau drumul. Când se întoarce, aduce un pahar cu apă și geanta cu laptopul lui. Se așază pe marginea patului și scoate sticluțe cu pastile și cutii cu sirop de tuse, pe care le aliniază pe noptieră.
Nu știam ce simptome ai, îmi spune. Îmi ating pieptul, încercând să-i explic că mă strânge și senzația e oribilă. Priceput, adaugă și alege o
cutie, din care scoate două pastile pe care mi le dă cu un pahar cu apă.
— Ai mâncat? întreabă după ce le iau.
— Nu prea cred.
Zâmbește subtil.
— Am cumpărat câte ceva pe drum ca să nu mai ies. Supa îți surâde?
