— Anii de facultate trec atât de repede, spune ea. Serios, ai mei au trecut cât ai clipi. O să fie una dintre cele mai frumoase perioade din viața ta și când o să absolvi o să poți să te duci oriunde vrei, știi asta?
— Știu.
— Hei, mi-a venit o idee: ce-ar fi să mergem la un film în seara asta?
Gândul de a merge undeva unde am toate șansele să dau peste colegii mei mă face să-mi vină să vărs și mă umple de anxietate. Nu știu câți au aflat despre Matt și Rachel, dar aș paria că răspunsul e „toată
lumea”, deci, desigur, mă simt penibil. Și sunt furioasă. Pentru că se crează impresia că el e cel care m-a respins, mascându-se faptul că Matt, practic, a încercat să mă ia cu forța și apoi a dat fuga în brațele lui Rachel ca să se răzbune.
— Sună bine, îi zic mamei.
— Serios? Nu trebuie să mergi dacă nu vrei sau dacă ai deja alte planuri, spune ea șovăind. Dar pur și simplu mi-ar plăcea să petrec puțin timp cu fiica mea.
— Nu, n-am niciun plan, zic de parcă ea n-ar ști deja asta.
— Perfect! Fac repede un duș și mergem.
Mă sărută pe tâmplă și iese din încăpere.
O oră mai târziu suntem pe drum spre cinematograf. Urmând ordinele lui Alice, aleg filmul care promite să fie cel mai inconfortabil, o dramă despre o fată răpită și silită să se prostitueze vreme de zece ani, înainte să reușească să scape.
— Ești sigură că pe ăsta vrei să-l vezi? mă întreabă mama, încercând fără succes să nu pară oripilată. Te indispun de obicei genul ăsta de chestii, nu?
— Cred că ăsta se termină cu bine, zic eu.
Mama cumpără bilete și intrăm în cinematograf.
— Hai să mergem mai întâi la toaletă, zice ea.
N-are importanță, oricum va trebui să mai meargă o dată la baie pe la jumătatea filmului. S-ar părea că e blestemul familiei Davidson, pe care l-a moștenit de la tatăl ei. Eu una nu mă confrunt cu asta fiindcă nu am nicio picătură din sângele lor în mine. Probabil c-aș putea să-mi controlez vezica și în mijlocul unei tornade.
Fac totuși pipi și mă spăl pe mâini, apoi mai stau un minut în toaletă, așteptând să iasă mama.
— Ne vedem pe hol, OK? zic în cele din urmă.
Când nu răspunde, mă aplec să mă uit pe sub ușă dar nu-i zăresc picioarele.
— Mamă?
Sunt singură în baie. Probabil a ieșit deja.
Mă întorc și ies, întrând în cineva aflat pe hol. Mă trag înapoi cerându-mi scuze, apoi vad cine e și devin lividă la față.
— Matt!
El are un aer nedumerit, plimbându-și nerăbdător privirea de la mine la persoana care verifică biletele.
— Îmi pare rău, spune el împreunându-și mâinile în dreptul pieptului. Ne-am mai întâlnit, nu-i așa? Nu rețin niciodată numele oamenilor.
— Vorbești serios? exclam eu fumegând de furie.
Privirea lui se abate din nou spre partea opusă a holului.
— Îmi pare rău. Prietena mea mă așteaptă înăuntru. Mi-a făcut plăcere să te întâlnesc.
„Prietena mea.”
Aleargă către mocheta roșie încadrată de cordoane de catifea care duce către sălile de cinema, iar eu îl urmăresc cum se îndepărtează, cu sângele fierbându-mi în vene, dar scuturată de fiori reci. Pe de o parte, nu-mi vine să cred că am putut să iubesc un ins capabil să se prefacă atât de convingător că nu mă cunoaște. Pe de alta, sunt îngrozită și am de ce.
Ochii albaștri și atât de familiari ai lui Matt m-au privit nepăsători – fără
niciun semn că m-ar recunoaște – ca și cum creierul lui m-ar fi șters cu desăvârșire din arhivele lui. Toată situația semnalează cu atâta vehemență „Coșmar! Coșmar!”, încât clipesc de câteva ori cu putere, în speranța că o să mă trezesc în patul meu.
— Gata?
Mă întorc și dau de mama ieșind din baie. Mă trec din nou fiorii.
— Unde-ai fost? o întreb înghițindu-mi lacrimile de furie.
— La toaletă. Iubito, ce s-a întâmplat? Totul e în regulă? mă întreabă
ea prinzându-mă de bărbie.
— Nu-i nimic, spun eu. Tocmai am dat peste Matt. Are o nouă
prietenă.
E mai ușor decât să-i spun adevărul.
