„M-ai trădat rănindu-mi sora, așa că trebuie să mori”, i-a zis fratele dublurii sale. Și-a încordat arcul și l-a străpuns pe dublul său, nimerindu-l în inimă. Sora a privit cum bărbatul se prăbușește în genunchi, cu sângele șiroindu-i din piept. Apoi a auzit un zgomot în spatele ei – un strigăt de luptă – și când s-a întors, și-a văzut fratele căzând, cu o rană asemănătoare în inimă, cu cămașa îmbibată de sânge.
Atunci sora a știut că e în siguranță, dar inima i s-a frânt.
Povestea asta m-a întristat când am auzit-o prima dată, dar acum a căpătat un înțeles cu totul nou. Sunt sigură că Bunica a știut ce avea să se întâmple azi, că sentimentele lui Matt față de mine urmau să se schimbe atât de radical, încât avea să-mi pară o cu totul altă persoană, una pentru care eram o străină. Trebuie să fi știut, altfel de ce mi-ar fi spus povestea asta? Și câte alte povești de-ale ei mai conțin avertismente ascunse?
Când eu și mama ne întoarcem de la film, mă duc în camera mea și înregistrez povestea Fratelui Negru și a Fratelui Roșu pentru Alice. Sunt chiar la jumătate, când cineva bate la ușă.
— Da, zic eu, și Coco își vâră pe ușă, cu un aer îngrijorat, capul blond-roșcat.
— Pot să intru?
Mă așez pe pat și bat ușor cu palma locul de lângă mine.
— Ce s-a întâmplat?
Ea se așază pe marginea saltelei, picior peste picior. Seamănă tot mai mult cu mama pe zi ce trece și, deși nu e în echipa de dans a școlii, ia lecții de balet și de jazz dance și e evident că a moștenit grația ei plină
de demnitate.
— Mama mi-a spus ce s-a întâmplat în cinema. Că Matt are o prietenă.
— A, da, zic eu.
— Ce ciudat, n-am auzit nimic despre asta, spune ea, iar ochii ei frumoși, de un albastru intens, îi întâlnesc pe-ai mei. E Rachel Hanson?
Îi evit privirea făcându-mi de lucru cu un fir ieșit din cuvertură.
— Nu știu.
Coco își răsucește o buclă pe degetul arătător.
— Abby mi-a povestit ce s-a întâmplat la petrecerea lui Matt… cum și-au pus-o ei doi. Nu-l credeam pe Matt în stare de așa ceva. Și în mod sigur nu mi-i imaginam împreună.
Sigur că Coco a aflat!
— Eu și Matt eram despărțiți, zic eu. I-am spus că nu vreau să ne mai întâlnim. E liber să fie cu cine vrea.
— Da, dar cu Rachel? zice Coco. Adică, voi două sunteți prietene.
Sau cel puțin faceți parte din același grup de prieteni. Și știu că ai fost supărată. Toată lumea povestește cum ai plecat de la petrecere imediat după.
Au. Deci nu și-a însușit încă lecțiile de subtilitate ale mamei, dar măcar știu că ține la mine.
— Nu știu dacă mă crezi, dar eram supărată din cu totul alte motive. Sau cel puțin nu eram supărată numai din cauza lui și-a lui Rachel. E mai mult de-atât.
Ea se strâmbă îngândurată.
— E OK să fii furioasă pe ea. Eu aș fi.
— Nu sunt furioasă pe ea, insist eu, deși nu-mi e clar dacă mint. Eu și Rachel ne-am răcit de mai mult timp. Ar fi ciudat să mă aștept ca între mine și Matt să mă aleagă pe mine.
Coco își dă ochii peste cap.
— Cum zici tu. Oricum, venea tot timpul pe-aici. Codul nescris al fetelor rămâne valabil.
Straniu, dar asta sună ca o chestie pe care Rachel însăși ar fi spus-o acum doi ani. Întotdeauna a fost dură și brutal de sinceră – genul de coechipieră care nu ar ezita să-ți spună că ai fost de căcat la piruete sau că te miști ca o bunicuță care are mare nevoie de o proteză de șold –, dar avea totodată o încredere molipsitoare și demnă de invidiat și era de o loialitate feroce când venea vorba de prietenele ei.
Când eu și Matt ne-am despărțit și Kara Van Vleck s-a arătat interesată de el, Rachel i-a spus lui Matt că tipa asta făcea tratament pentru o boală contagioasă care-i rodea carnea de pe oase. Un gest absolut groaznic, și mă îndoiesc că Matt a crezut-o, dar acesta era modul tâmpit în care își manifesta Rachel dragostea, deși fusese furioasă pe mine când părăsisem trupa de dans și mă acuzase că mă credeam prea bună pentru orice altceva decât Ivy League. Când am aflat că ea fusese
sursa acelui zvon, am simțit aceeași durere ca în seara despărțirii de Matt: uneori îți dai seama cât de mult ai iubit pe cineva chiar în clipa în care înțelegi că drumurile voastre se despart poate pentru totdeauna.
Poate de-asta nu sunt furioasă pe Rachel. Pentru că Rachel nu poate să nu-ți arate că vrea să te rănească, la fel cum nu poate să nu-ți arate că
ține la tine. Văzându-i fața în timpul episodului aceluia oribil din camera lui Matt, înțelesesem că era oripilată că intrasem peste ei, supărată că îi văzusem împreună și jenată că fusese surprinsă în pat cu Matt Kincaid.
Nu-și dorise să mă rănească, iar asta aproape că era cel mai rău. S-ar fi părut că Rachel încă mai avea impulsul de-a mă proteja. Matt nu.
— Nu știu ce anume mai suntem eu și Rachel, dar nu suntem dușmani, îi zic lui Coco.
Coco încuviințează în tăcere, apoi se ridică.
— În fine, voiam să știi că sunt de partea ta în povestea asta cu Matt.
— Mersi.
Schițez un zâmbet neconvingător și ea se întoarce, dând să iasă.
— Auzi, Coco?
