— Of, scumpo!
Mă îmbrățișează și stăm așa până când o femeie se apropie de toaletă și ne dăm seama că blocăm intrarea. O lăsăm să treacă și ne ducem la coadă la bufet.
— Nu trebuie să stăm la film. Dacă vrei să mergem acasă, nu-i nicio problemă, zice mama.
— Trebui să-mi distrag gândurile cumva, spun eu clătinând din cap.
Ea încuviințează.
— OK. Dar dacă te răzgândești, să-mi spui.
Cumpărăm floricele și intrăm să vedem filmul. Încă din primele cinci minute îmi dau seama că am făcut o greșeală cumplită. Este cea mai tulburătoare chestie pe care văzut-o vreodată și n-am scăpare.
Măruntaiele îmi bolborosesc alarmant și sunt convinsă că o să sufăr de diaree zile în șir. Închid ochii și încerc să ignor coloana sonoră.
Dar când îmi desprind gândul de la povestea îngrozitoare ce se desfășoară în fața mea, o altă imagine înfiorătoare iese la iveală cu toată
forța. Îl văd cu ochii minții pe băiatul de care m-am îndrăgostit în timp
ce stăteam pe panta dealului, înconjurați de roiuri de licurici, și îmi amintesc cum, ani mai târziu, în noaptea când i-am frânt inima, mi-a promis că nu mă va urî niciodată. Apoi îmi aduc aminte de insul care m-a tratat ca pe-o străină. Îi văd pe cei doi Matt – atât de diferiți, că
mintea mea nu se poate împăca cu gândul, apoi îmi amintesc o poveste de-a Bunicii.
— Aceasta este povestea Fratelui Negru și a Fratelui Roșu, a zis Bunica. Au fost odată un frate și o soră care trăiau într-o colibă în adâncul pădurii. Arareori primeau vizitatori. Fratele era alfel decât alți oameni, căci era pe jumătate roșu și pe jumătate negru.
Într-o bună zi s-a dus la vânătoare, dar nici n-a plecat bine că sora lui l-a văzut întorcându-se pe cărarea din fața colibei.
„Credeam c-ai plecat la vânătoare”, i-a zis ea, urmându-l înăuntru.
„M-am răzgândit”, a răspuns el și s-a dus să se așeze pe pat alături de ea.
Însă fratele ei i s-a părut schimbat, iar când el a încercat s-o îmbrățișeze, ea s-a speriat și s-a împotrivit.
„De ce te porți de parcă mi-ai fi soț când de fapt îmi ești frate?” l-a întrebat ea furioasă, dar el a încercat din nou s-o îmbrățișeze ca un iubit și ea l-a respins din nou, și de data asta el a plecat.
A doua zi, fratele s-a întors acasă, dar sora lui a refuzat să-i vorbească, deși de obicei petreceau ore întregi discutând.
„Surioară, de ce te porți de parcă m-ai urî?” a întrebat-o fratele ei.
„Ce-am făcut pentru ca dragostea pe care mi-o porți să se schimbe astfel?”
„Știi ce-ai făcut!” i-a răspuns sora lui. „M-ai rănit și-ai stricat legătura dintre noi.” Dar fratele a ținut-o una și bună, spunând că nu știa despre ce vorbea ea, așa că fata i-a spus-o în față: „Ieri m-ai îmbrățișat ca un iubit, așa că nu mai pot să te văd în fața ochilor!”
„Neprețuita mea soră, n-am fost aici ieri”, a răspuns fratele. „Am fost la vânătoare. Probabil că l-ai cunoscut pe prietenul meu, care îmi seamănă leit în toate cele.”
Auzind o scuză atât de ciudată, sora s-a înfuriat și mai tare.
„Să nu mă mai tratezi așa niciodată”, i-a zis ea și vreme de multe zile, el a părut din nou a fi cel de odinioară.
În cele din urmă fratele a plecat din nou să vâneze și, la fel ca înainte, sora lui a văzut un ins care îi semăna leit lui și purta hainele lui ascunzându-se în tufișurile din preajma casei lor. A urmărit-o înăuntru și când a încercat s-o îmbrățișeze, ea i-a zgâriat obrazul cu unghiile până
l-a pus pe fugă.
Au trecut trei zile și fratele ei s-a întors din nou cu un cerb pe care îl vânase. Ea a refuzat din nou să-i vorbească și din nou el i-a vorbit cu blândețe, spunând:
„Surioară, văd că iar ești supărată pe mine. A fost prietenul meu din nou pe-aici?”
Ea nu i-a răspuns, dar el a repetat întrebarea și ea a cedat și a izbucnit în plâns.
„Cum ai putut să mă ataci din nou când de-abia recăpătaseși încrederea mea? Văd pe fața ta zgârieturile pe care ți le-au făcut unghiile mele. Știu că tu ai fost, frate!”
Dar fratele a continuat să nege.
„Mi-am zgâriat obrazul în niște spini la vânătoare, dar dacă l-ai zgâriat pe prietenul meu, de aceea e și fața mea zgâriată: ce i se întâmplă
unuia dintre noi i se întâmplă și celuilalt.”
Însă ea nu l-a crezut. L-a ocolit cât a putut până când el a plecat din nou la vânătoare, și când bărbatul a revenit iar și a atacat-o, ea i-a sfâșiat cămașa de sus până jos și i-a aruncat grăsime încinsă pe pântece, arzându-l și punându-l pe fugă.
La fel ca mai-nainte, fratele ei a revenit și, la fel ca mai-nainte, a negat că ar fi fost acolo, deși cămașa îi era sfâșiată și avea o arsură pe pântece exact acolo unde își amintea sora lui că i-o făcuse.
„Mi-am agățat cămașa în timp ce mă cățăram într-un copac și m-am ars în timp ce frigeam vânatul”, a încercat el să-i explice, dar ea n-a vrut să-l creadă, și atunci el a înțeles ce avea de făcut. „Surioară, o să-l găsesc pe dublul meu și-l voi aduce aici ca să-ți dovedesc că nu eu te-am rănit.
Iar pentru ceea ce ți-a făcut, îl voi ucide, deși asta ar putea să-mi aducă și mie moartea. Atât de important e pentru mine ca tu să știi ce-i în inima mea și să înțelegi că te iubesc ca un frate.”
Sora nu l-a crezut așa că fratele a plecat în căutarea dublului său.
Nu dispăruse de mult când a revenit trăgând după el un alt bărbat care îi semăna leit și ale cărui haine erau sfâșiate chiar în același loc.
