"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » » 💐 💐,,Iubirea care a rupt lumea în două'' de Emily Henry

Add to favorite 💐 💐,,Iubirea care a rupt lumea în două'' de Emily Henry

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

Telefonul tău are dreptate, răspunde ea. Fotbalul erotic. Sportul meu competițional preferat. Iau în calcul să mă prezint la preselecția pentru olimpiadă.

Ești o fandosită. O fasolită. O FAVORITĂ.

Tu ești o frumoasă și minunată și senzuală panteră aurie, scrie ea, apoi adaugă: Voiam să zic prietenă, dar telefonul…

Sentimentu-i reciclabil, răspund eu. Adorm simțind un soi de tristețe amestecată cu fericire.

Beau nu e. Când îl sun, îmi intră direct mesageria. Îl mai sun de câteva ori și îi las un mesaj, dar se face ora prânzului și e clar că nu mai vine.

Tata s-a hotărât să-și ia liber jumătate de zi, așa că ajunge acasă pe la unu, își lasă geanta în bucătărie și se apuca să cotrobăie prin frigider după o bere.

— Unde-i prietenul tău? îmi strigă el peste umăr.

— A intervenit ceva și n-a mai putut veni, mint eu.

Tata îmi aruncă o privire suspicioasă, fiindcă stau la masa din bucătărie în mijlocul zilei cu aerul că aștept pe cineva, dar nu mă face mincinoasă. Niciodată n-am putut să-mi dau seama ce mă enervează

mai tare: felul în care mama încearcă să-mi analizeze emoțiile, sau momentele când tata mă privește cu ochii lui pătrunzători de vraci de cai, dar își ține concluziile pentru sine.

El se uită în jos la sticla din mână, îi adresează un oftat în chip de scuză, o vâră la loc în frigider și își drege glasul.

— Ei bine, mama are dreptate. Probabil ar trebui să se uite cineva la mașina aia înainte să aruncăm câteva miișoare de dolari pe una nouă și m-aș simți mai bine dac-ar vedea-o un meseriaș. Nu vreau ca fetița mea să conducă o mașină pe care un puști oarecare a dres-o cu bandă

adezivă.

Primul meu impuls e să-i iau apărarea lui Beau, dar apoi îmi amintesc cu dezamăgire crescândă c-ar fi trebuit să fie aici și n-a apărut.

De fapt, nici nu-l prea cunosc, poate chiar e „un puști oarecare”.

— Dacă m-ai iubi, ai uita de mașină și mi-ai cumpăra un avion, zic eu ca să pun capăt discuției despre absența lui Beau.

— Puștoaico, dacă tu m-ai iubi cu adevărat, ți-ai lua o bicicletă.

Tata își înhață telefonul de pe bufet și aruncă o ultima privire tristă

către frigider.

— Hai, să chemăm pe cineva să remorcheze rabla aia.

— De ăsta ce zici?

Coco pulverizează în aer un strop din conținutul unei sticluțe purpurii, asemănător cu celelalte o sută care plutesc deja în jurul meu.

Suntem de o jumătate de oră în magazinul Bath & Body Works și deja mi-am pierdut complet simțul mirosului.

— E drăguț, mint eu, grăbindu-mă să verific telefonul care tocmai îmi vibrează în buzunar.

Starea mea de enervare atinge noi culmi când, în locul scuzelor pe care speram să le primesc de la Beau, văd un SMS de la Derek Dillhorn care anunță întregul grup că dă o petrecere, profitând de faptul că

părinții lui sunt plecați din oraș. N-am încercat să-l sun pe Beau de ieri după-amiază și nici el nu m-a sunat. Au trecut patru zile de când am stabilit că va veni să se ocupe de mașina mea și patru săptămâni de când Bunica mi-a dat avertismentul acela cu termen de trei luni, iar ieșirea asta la cumpărături nu reușește să-mi distragă atenția, așa cum speram nici de la una, nici de la alta.

— Așa ai zis și despre ultimele șase, se plânge Coco.

— Păi, toate erau drăguțe.

— Atunci de ce faci fața asta?

— Pentru că am creierul plin de vapori și sunt pe punctul să leșin, zic eu. N-are nicio legătură cu toate gazele alea toxice pe care mi le tot pulverizezi în ochi.

Coco oftează.

— Atunci de ce-ai mai venit?

— Pentru că voiam să petrec niște timp cu tine.

Și pentru că mama era prea obosită când a ajuns acasă și m-a rugat pe mine să-i țin locul. Și pentru că, atâta vreme cât Jeepul se află încă la atelier, singura mea șansă de-a ieși din cartier e să fac comisioane folosindu-mă de mașina mamei. Și pentru că îmi trebuia o ocupație care să mă împiedice să stau cu ochii lipiți de telefonul ce refuză să sune.

Coco suspină și își împreunează mâinile:

— Nu poți să aștepți afară? Mă agiți.

— Vorbești serios?

Ea face ochii mari și încuviințează din cap cu vehemență.

— Dar nu poți să-i iei lui Abby un card cadou? În fond, împlinește cincisprezece ani, nu primește premiul Nobel.

— Trebuie să-i demonstrez c-o să rămânem prietene și după ce o să

Are sens