— Wilkes, de ce?
— Nu se poate! fac eu. Glumești, nu?
— Nu glumesc.
— Beau Wilkes. Numele fiului lui Ashley Wilkes din Pe aripile vântului, și nu glumești!
— Sunt aproape convins că mama s-a culcat a doua oară cu tata numai ca să poată să-și numească astfel copilul.
— Beau Wilkes.
— Natalie Cleary, cum pot să te ajut? E târziu și nu vrei să vii la mine, deci care-i treaba? Trebuie să te mai salvez urgent din vreun loc?
— Ai veni dac-ar fi cazul?
— Aș veni.
— Chiar dacă ar trebui să iei o căruță și să treci printr-o mahala periculoasă22?
— Habar n-am despre ce vorbești, spune el. M-ai sunat pentru un motiv anume?
— De fapt, da. Mă întreb dacă nu vrei să arunci totuși un ochi la mașina mea înainte să o duc la reparat.
22 Probabil aluzie la episodul din romanul Pe aripile vântului în care Rhett Butler o salvează pe Scarlett din Atlanta, când orașul era pe punctul de a fi invadat de yankei.
— Vrei să profiți de mine? mă tachinează el. Nimeni nu m-a mai vrut pentru creierul meu pân-acum.
Izbucnesc în râs.
— Și cum ești?
— Bine.
— Bini.
— Și-acum faci mișto de felul în care vorbesc. N-ai inimă!
— Iertare, Beau Wilkes. Îmi place felul în care vorbești. Și, deși probabil nu mai e nevoie să ți-o spun, vreau să profit în mod egal și de creierul, și de trupul tău.
El amuțește pentru o secundă nefiresc de lungă, făcându-mă să cred că a închis.
— Alo?
— Da, zice el.
— Mai ești acolo?
— Tocmai îmi aminteam cum arăți, zice el încet.
— Oh, reușesc eu să zic.
— Ești tare drăguță.
Îmi acopăr fața cu o mână, ascunzând sub palmă un zâmbet nătâng.
— Mersi, Beau.
— Mi-ar plăcea să arunc un ochi la mașina ta.
— Da?
— Da.
— Când îți convine?
— Lucrez tot weekendul, zice el. Am liber marți dimineață.
Poate că va trebui totuși să ratez una dintre ședințele cu Alice sau poate că voi reuși s-o reprogramez mai târziu în aceeași zi.
— E perfect, zic eu.
— La ce oră?
— Oricând.
— Deci la unu-două? zice el.
— E posibil să ajungi la nouă?
