Megan îmi zâmbește politicoasă.
— Meg.
Mă întorc către Matt, încercând să-mi recapăt stăpânirea de sine.
Când ochii ni se întâlnesc, privirea i se înmoaie și rămâne cu gura
căscată, măsurându-mă din cap până-n picioare în timp ce roșeața îi năpădește obrajii și gâtul.
— Bună, zice el dând mâna cu mine.
Când privirile ni se întâlnesc din nou, sunt uluită de ceea ce văd în ochii lui: nu chiar un semn că m-ar fi recunoscut, dar ceva ce n-ar trebui să existe, nu la acest Matt Kincaid: tandrețe; se produce o conexiune.
Sunt conștientă că Beau, lângă mine, și-a coborât privirea în pământ, așa că dau repede drumul mâinii lui Matt. Megan a observat și ea cum mă soarbe Matt din priviri. Își încrucișează brațele, ridică din sprâncene și privește dincolo de peluză.
— Scuze, zice ea. Cred că trebuie să fac pipi. Sau un duș. Sau să
vomit. În fine, ceva ce se face la baie.
Vreau să mă duc după ea și să-mi cer scuze, dar în același timp mă
simt trădată, indiferent cât de ilogic este. Cum e posibil ca Matt și Megan să fie împreună? Și ea de ce n-a plecat la Georgetown? N-ar trebui să
conteze, nu sunt Megan și Matt ai mei. Sunt ipocrită și o știu. Cum să-i cer lui Beau să nu se simtă prost din cauza a ceea ce e între noi, când eu sunt deranjată de ceea ce e între ei?
— Cum v-ați cunoscut tu și Wilkes? întreabă Matt jenat, cu o voce gâtuită.
Întreaga situație e mult prea stranie.
Dau să răspund, dar sunt întreruptă de o voce care, evident sub influența alcoolului, strigă de dincolo de piscină:
— LUA-TE-AR DRACU’, BEAU WILKES!
Mă întorc și le văd pe Rachel și alte câteva fete din trupa de dans îngrămădite laolaltă pe două șezlonguri de plajă, cu pahare de plastic în mâini. Ea zâmbește agresiv și-și înalță paharul către mine ca pentru un toast.
— Bucură-te cât mai poți, îmi strigă ea.
Mulțimea pare dezamăgită, iar Beau îmi pune o mână pe spate.
— Mai vrei berea aia?
— Da, sau vreo cinșpe shoturi consecutive de tequila, ce găsești mai întâi.
În lumea lui Beau sau nu, seara asta se poate dovedi mai dificilă
decât am crezut. Mă uit înspre Matt.
— Vrei și tu ceva de băut?
Lângă mine, Beau înlemnește, însă Matt clatină din cap:
— Neah, n-ar trebui.
Beau se relaxează din nou.
— Atunci mă-ntorc imediat.
Îl urmăresc strecurându-se în bucătăria aglomerată până când simt ochii lui Matt pe mine.
— Ne-am mai întâlnit, spune el.
— Da?
— La cinematograf. Și cândva mai-nainte, nu-i așa?
— Oh!
Îmi trec mâinile prin păr și mi-l trag peste umăr.
— Așa-i. Mi se pare că ne-am cunoscut vara trecută, la o petrecere.
— Aha.
Matt își vâră mâinile în buzunarele pantalonilor și își contemplă
pantofii.
— Ești de pe-aici?
