Tata încuviințează.
— Are sens.
Se întinde și mă cuprinde cu brațul pe după umeri, apoi mă sărută
pe creștet.
— Uneori așa simt și eu.
— Lucrurile rele te storc de puteri, spun eu. Uneori mi-aș dori să mă
aflu altundeva.
Nu-i pot explica la ce mă refer, dar îmi imaginez un loc dintr-o altă
dimensiune. Unde nu există nimic.
Tata mă privește cu blândețe, în timp ce intră pe șosea.
— Iubito, ești un copil deștept și ești și sensibilă. Nu e rău, dar e greu. Pentru tine întunericul va fi mult mai negru și n-o să te poți ascunde de el.
Se oprește o clipă, apoi continuă:
— Dar vreau să mă asculți, așa că fii atentă la mine!
Asta e ceva ce-ar spune Bunica.
— Nu știi tot, zice el cu blândețe. Nu încă. Și când vei vedea toate lucrurile bune – și ai cuvântul meu că sunt o grămadă de lucruri bune –, pentru tine ele vor fi mult mai luminoase decât pentru alții, la fel cum abisul ți se pare mai adânc și mai mare când privești în el. Dacă nu te dai bătută, la sfârșit vei vedea că a meritat. Fiecare moment pe care-l trăiești, fiecare întunecime pe care o înfrunți, o să simți că toate astea au meritat când vei privi lumina în față. Bine?
Îmi înghit nodul din gât.
— De unde știi?
El zâmbește și-mi ciufulește părul.
— Pentru că îmi semeni. Și când te-am adus acasă, totul s-a schimbat. Mi-am văzut toată viața în adevărata ei lumină și, deși am fost îngrozit gândindu-mă câte lucruri ți se puteau întâmpla, când m-am uitat la tine, am avut senzația că toate lucrurile rele fuseseră doar un vis din care mă trezeam în sfârșit. De-asta știu, scumpo. Ăsta e numai începutul. Dacă vrei lucrurile bune, nu poți să te dai bătută.
19
— Mi se pare grozav că te duci la petrecerea lui Derek, spune mama din ușă, punându-și cerceii ei lungi.
— Serios? Grozav? L-ai cunoscut cumva pe Derek?
Ea strânge din buze.
— Recunosc, dintre prietenii tăi, el nu-i tocmai favoritul meu. Dar știu că ți-a fost greu de când a plecat Megan și te-ai despărțit de Matt.
Peste două săptămâni plecăm în excursie și pe urmă mai ai puțin și te duci la Brown, spune mama melancolică, în ciuda eforturilor ei de a fi senină.
Excursia din fiecare vară a înseninat-o întotdeauna. E acea perioadă
din an când toată lumea e fericită, când toți suntem pe aceeași lungime de undă și implicați sută la sută, și asta datorită planificării ei atente.
Anul ăsta, care stă sub semnul plecării mele la Brown, excursia pare altfel, ca și cum am plănui o ultimă ovație înainte ca familia noastră să se destrame.
— Ar trebui să profiți de timpul ăsta, spune mama.
— Vrei să mă fac praf..
— Natalie! spune mama ducându-și o mână la piept. Nu asta vreau să zic!
— Glumeam, precizez eu.
— O să se bea alcool la petrecerea asta? se interesează ea, subit îngrijorată.
— Nu, mint eu încercând să-mi împiedic privirea să fugă în lateral.
Mama se dă pe mâini cu niște loțiune din sticla de pe biroul meu și-și freacă palmele.
— Dacă ai nevoie să te aducă cineva acasă, poți să mă suni, da?
Prefer să te știu în siguranță.
— OK, acuma e clar că mă îndemni să mă fac praf.
— Ba nu, protestează mama. Pur și simplu încep să-mi dau seama că devii o persoană adultă. O să iei propriile tale decizii, și știu că ești fată deșteaptă, dar toată lumea greșește cel puțin o dată în viață. Vreau să știi că sunt alături de tine orice s-ar întâmpla. Poți să contezi întotdeauna pe mine și pe tatăl tău.
— Deci vrei să rămân gravidă sau…?
