grajdul lui Matt.
Tata își ia trusa din portbagaj și mă conduce către grajdul pentru fătat, cu o boxă dublă, specială, aflat la o sută de metri de grajdul principal, unde Kincaid își ține iapa gestantă. Luminile sunt aprinse și ușa dată în lături. Tata ciocănește ușor.
— Hei, Raymond!
— Patrick, spune domnul Kincaid ridicându-se în picioare de lângă
iapa lungită pe o parte. Natalie, mă bucur să te văd.
— Și eu, spun.
E adevărat numai pe jumătate. Raymond nu e la fel de ciudat ca Joyce, dar, deși pe mine m-a tratat mereu cu blândețe, felul în care se înfuria pe Matt la fiecare joc de fotbal și la antrenamente m-a făcut să fiu mereu prudentă în preajma lui.
Tata intră în grajd, unde e cald, și se lasă pe vine în fân, lângă
picioarele din spate ale iepei. Când un cal e în travaliu e mai bine să nu lași străinii să se apropie – animalul e oricum nervos și agitat –, dar caii nu reacționează față de tata ca față de alți oameni.
— Când au ieșit copitele? întreabă el punându-și mănușile.
— Acum vreo douăj’ de minute, spune Raymond. Te-am sunat imediat ce s-a întins pe jos și a declanșat alarma. S-a chinuit singură de data asta.
Tata trage cu blândețe mânzul de copite, dar nu are mare lucru de făcut. Iapa geme și fornăie în fân și picioarele mânzului ies rapid din ea.
— Ce fată bună, zice tata cu blândețe. Faci treabă bună, mămicuțo, împinge în continuare!
Iapa fornăie din nou cu putere, în timp ce tata trage de picioarele din spate ale mânzului, proptindu-se de peretele grajdului. Sunetele pe care le scoate iapa au devenit mai panicate, mai ascuțite.
— E OK? întreb eu din ușă.
— E bine, gângurește tata. Mama doar vrea să scape odată de chestia asta împielițată, nu-i așa?
Înaintez câțiva pași, sfâșiată între repulsie și uimire, în timp ce grămăjoara îmblănită, noduroasă și acoperită cu mucus alunecă încet din trupul iepei. În zece minute toate cele patru picioare au ieșit, apoi mânzul își eliberează și capul și cade în fân nechezând.
— Ai un mânz drăguț, Raymond, zice tata.
Iapa se ghemuiește să lingă sacul amniotic vâscos, pornind de la crupa puiului ei în sus, către coamă, și eu mă mai apropii puțin, rezemându-mă de un stâlp de sprijin. Cele patru picioare ale mânzului se îndreaptă fiecare în altă direcție și acesta își întoarce capul către mama lui, frecându-și capul de gâtul ei. Iapa continuă să-l lingă sub lumina caldă a becului. E un cal și știe cum să-și iubească puiul.
N-are încotro. N-a fost decizia ei. Nimeni nu i-a explicat ce înseamnă sarcina, dar când a văzut mânzul, a știut: „Ești al meu și sunt a ta.”
— O să mă asigur că elimină și restul placentei, zice tata.
Dar în timp ce-și linge mânzul și-și freacă botul de el, mișcările iepei încetinesc. Pare epuizată și deodată își lasă capul să cadă, scoțând un nechezat stins.
Atunci văd băltoaca de sânge care îmbibă fânul.
— Tată! strig eu.
— Fir-ar să fie, spune el printre dinți. Nat, scumpo, du-te să aștepți afară!
— E teafără?
El mă fulgeră cu privirea:
— Afară, scumpo, zice el.
— Tată!
Raymond se apropie grăbit de tata și îngenunchează în fân.
— Acum! zice tata.
Mă întorc și ies din grajd, dar tot le aud vocile. Sunetul călătorește afară odată cu lumina becului, care se revarsă pe iarbă, și știu că e doar o iapă, dar e în același timp o mamă, și încep să tremur și să respir precipitat.
Pornesc la întâmplare pe câmp. Când ajung la marginea lui, cotesc și merg mai departe. Văd în depărtare proprietatea de închiriat, o casă
prăpădită din prefabricate aflată la capătul unei alei lungi acoperite cu pietriș. Familia Kincaid, cea din universul meu, a închiriat-o de vreo câteva ori, dar nimeni n-a făcut prea mulți purici aici. Dintotdeauna a fost ceva straniu în legătură cu casa asta. Toată lumea o simțea.
Acum o iau la fugă într-acolo, implorând să trec în cealaltă lume.
— Bunico, ajută-mă, spun în timp ce alerg.
Aproape am ajuns, când simt nou o greutate în stomac și aud cauciucuri scrâșnind pe pietrișul din spatele meu. Mă întorc și văd farurile apropiindu-se, așa că mă refugiez în iarbă în timp ce camioneta trece duduind pe lângă mine și oprește în fața casei.
Doar că nu e aceeași casă ca acum un minut. Geamurile sparte au devenit întregi. Grădina sălbăticită e în continuare plină de iarbă și trifoi, dar acestea sunt tunse, iar iedera care încerca să se cocoațe pe fațada din material plastic a fost retezată. Beau coboară din camionetă și mă
privește mijindu-și ochii prin întuneric.
— Natalie Cleary?
