Soarele care apune face frunzișul din jur să arunce umbre lungi și desenează peste toate dungi galbene și albastre. Plouă, dar e o ploaie fină, ca o ceață pe care abia o simți.
— Kentucky e întotdeauna frumos, spune Megan.
Mă doare sufletul, o recunoaștere tăcută a faptului că are dreptate.
„Aparții acestui loc mai mult ca oricine altcineva”, mi-a zis Beau.
„Trei luni”, a spus Bunica.
— Oricum, știi ce urmează să te întreb, spune Megan.
— Știu.
— Cum a fost să te săruți cu el? întreabă ea. Sper că nu-i mirosea respirația a Cheetos.
— Avea gust de bere ieftină și mirosea ca după un antrenament la fotbal, și cumva asta a fost perfect.
Sunt cu mama în mașină și vorbim în timp ce străbatem un drum de țară ce șerpuiește printre copaci. Afară e o zi senină, cerul e de un albastru palid, fără urmă de nor și soarele face ca pârâul care curge pe partea dreaptă a drumului îngust să scânteieze.
Sfera întunecată apare deasupra, o pată de culoarea cernelii umbrind soarele, dar mama nu o vede. Continuă să conducă, vorbind și râzând. Nu mă aude când încep să țip. Gesticulează ca să-și sublinieze spusele și, deodată, întunecimea aceea țâșnește în sus, ca o coloană de petrol. Se arcuiește în aer, coboară și izbește mașina dintr-o parte.
Acum mama începe și ea să țipe și brusc e noapte. Mașina se rotește, iese de pe șosea, plonjează în șanț ca o stea căzătoare și o latură a ei se înfășoară în jurul unui copac bătrân și strâmb. Tunetul bubuie în cer și ploaia începe să toarne deasupra noastră. Mașina începe să se umple, dar nu cu apă de ploaie, ci cu sânge.
— Mamă? Mamă, ești teafără?
Ea se uită la volan năucită. O prind de mână și o cercetez în căutarea unor tăieturi, apoi îi verific brațele, capul, gâtul. Nici ea, nici eu nu suntem rănite, dar mașina continuă să se umple de sânge.
„Lumea devenise atât de sumbră și de violentă, încât nimeni nu putea supraviețui fără luptă”, rostește vocea Bunicii în mintea mea. „Și inimile celor din tribul Yamasee s-au frânt pentru că ei nu voiau să ucidă
ca să trăiască. Nu li se părea drept. Așa că atunci când apele au începu să
crească, în loc să-și piardă timpul luptându-se, au înaintat în larg, cântând. Și așa se face că au dispărut.”
Încep să cânt, dar vocea îmi tremură din pricina lacrimilor și-a spaimei. Sângele urcă tot mai sus, îmi ajunge la gât, îmi trece de bărbie și cântecul meu se transformă într-un țipăt.
— Natalie, spune cineva, iar acum îmi dau seama că visez, fiindcă
vocea vine de undeva din afară. Natalie!
Închid ochii strâns, apoi îi deschid cât pot de larg. În timp ce mă
ridic în capul oaselor în pat, lumea îmi joacă în fața ochilor, apoi se stabilizează.
— Iubito, ai visat urât, spune tata îngenuncheat lângă patul meu. A fost doar un vis urât.
Încă mai gâfâi și lacrimile îmi șiroiesc pe față, așa că sar de gâtul tatei așteptând ca bătăile inimii să mi se potolească.
— Șșșș, spune el mângâindu-mi părul. E în ordine, scumpo.
— Te-am trezit? întreb eu cu lacrimi în glas.
El se apleacă spre mine.
— De fapt, nu. M-a sunat Raymond Kincaid. Iapa lui a intrat în travaliu. Am vrut să văd dacă n-ai vrea să vii cu mine la fermă.
Cercetez din priviri camera întunecată, stăruind asupra balansoarului, apoi aprind lumina.
— Cât e ceasul?
— În jur de două, zice tata.
N-am prea dormit noaptea trecută și știu că am nevoie de odihnă, dar n-am cum să adorm la loc acum, cât timp nu apare Bunica.
— Matthew nu e acasă, zice tata anticipându-mi îngrijorarea.
— Ai întrebat? șoptesc eu.
— Am vrut să mă asigur că Raymond nu e singur în noaptea asta, în caz că-mi ia mai mult timp să ajung acolo, minte tata. Matthew e plecat și Joyce e acasă, dar știi cum face ea când vede sânge.
— Păi, sângele nu prea are treabă cu revista Casa și grădina, zic eu și tata mă privește pieziș. În fine. Mă îmbrac imediat.
Îmi iau din dressing șosete, cizme și un hanorac și ies pe verandă, unde mă așteaptă tata. Fumează, ceea ce nu l-am mai văzut să facă de când eram mică, și stinge țigara de balustradă înainte s-o arunce în tufișuri.
— Mă ajută să mă dezmeticesc, spune el. Să nu-i zici mamei.
Mimez că-mi trag un fermoar la gură și îl urmez la mașina lui.
Aerul e neobișnuit de răcoros în noaptea asta și tata conduce cu geamul deschis. Nu e nimeni pe drum și peste câteva minute oprim lângă
