Mama își încrucișează brațele și mă privește cu severitate.
— Ai grijă, spune ea și pornește pe coridor.
Beau mă ia de acasă la nouă, la o oră după ce mama și tata au plecat să-și petreacă seara în oraș și la douăzeci de minute după ce mama lui Abby i-a luat pe Jack și Coco ca să-i ducă la cinema împreună cu fiica ei.
Beau mă claxonează de pe alee și ies în fugă afară, unde-l găsesc arătând incredibil de bine în blugii lui tociți și cu o cămașă în carouri la fel de uzată.
— Gata? întreabă el când urc în mașină.
— Mai gata ca niciodată.
Adevărul e că, încă din clipa în care ne-am luat rămas-bun cu o noapte în urmă, am și început să mă tem că ne vom pomeni din nou despărțiți, dar acum că suntem împreună, asta nu pare deloc posibil.
Simt că suntem ancorați unul de altul.
Trecem pe lângă liceu și intrăm în cartierul fițos al familiei Dillhorn, tot numai vile, cu propriul lui teren de golf și propriul club country.
Petrecerea deja s-a dezlănțuit și muzica urlă, iar mașinile parcate ocupă
ambele margini ale aleii circulare din vârful dealului.
— Lumea mea sau a ta? îl întreb pe Beau.
Am avut senzația aceea de scufundare cu ceva timp în urmă, dar atât de subtilă, încât mai c-am pus-o pe seama imaginației.
El închide ochii o secundă.
— A mea.
— De unde știi?
— Ți-am spus, aparții acestui loc mai mult ca oricine altcineva, zice el cu tandrețe.
— Da, mi-ai zis.
— Lumea ta se simte altfel, zice el. E ca tine.
Izbucnesc în râs.
— Când s-a schimbat?
Beau ridică din umeri.
— Seamănă atât de mult, că uneori e greu să-ți dai seama.
— Cred că m-am ținut de partea mea din înțelegere, zic eu. Am venit în Unionul tău.
— Deci eu n-ar trebui să beau în noaptea asta?
— Numai bere. Berea nu se pune.
Cobor din mașină și traversăm împreună gazonul scump către strălucirea albastră a piscinei și a patioului din spatele casei. Ușile din spate sunt deschise către bucătărie și o mulțime de oameni se revarsă
dinspre butoiașul cu bere de pe bufet, împrăștiindu-se apoi de o parte și de alta a piscinei până în fundul curții, în timp ce fluturii dau ocol becurilor montate afară, cu aripile fragile vibrând în ritmul muzicii.
Beau își strecoară mâna într-a mea și mă conduce prin mulțime până la șezlongurile de pe latura mai îndepărtată a piscinei, unde membrii echipei de fotbal stau grămadă, bând și trecându-și țigările cu marijuana de la unul la altul, cu prietenele în poală.
Beau îl bate pe umăr pe unul dintre ei și aproape că-mi stă inima în loc când Matt se răsucește, iar fata blondă de pe genunchii lui sare în picioare, lăsându-l să se ridice. Sunt și mai uluită când o recunosc pe tipa blondă: e Megan.
Dumnezeule! Sunt împreună! Într-un univers paralel cea mai bună
prietenă a mea și fostul meu iubit sunt un cuplu. Probabil cu ea era Matt la film zilele trecute.
— Hei, omule! spune Matt bătându-l pe Beau pe spate în timp ce eu mă lupt cu disperare să-mi țin sub control mușchii feței, pulsul și greața.
Să-l văd pe Matt cu Rachel n-a fost ușor, dar asta e cu totul altceva.
— Voiam să-ți fac cunoștință cu cineva, zice Beau.
Matt și Megan mă privesc amândoi. Părul lui Megan e tuns scurt, e machiată mai strident ca de obicei și cerceii rotunzi pe care-i poarta sunt ceva mai mari, dar e neîndoielnic dublura acelei Megan pe care o știu de ani de zile. Iar acest Matt e leit cel care m-a dus cu mașina la NKU acum câteva zile.
— Bună, zic eu întinzându-i mai întâi lui Megan o mână
tremurândă. Eu sunt Natalie.
Nu știu la ce mă așteptam. La o străfulgerare de recunoaștere poate, la un semn că e conștientă că ne-am născut ca să fim cele mai bune prietene, dar nimic de acest fel nu se întâmplă și simt că mi se scufundă
corăbiile.
