Nu-și termină gândul, ci mai face câțiva pași împleticiți către mașina lui, parcată în josul pantei.

— Credeam că te lași de băutură? zic eu încet.

— Și eu credeam că mă iubești, răspunde el.

— Serios? țip eu. Credeai cumva că și tu mă iubești pe mine?

— Chiar te iubesc, mârâie el. Eu te iubesc și tu mă distrugi. M-ai aruncat ca pe-un gunoi și încă n-am înțeles de ce. Măcar tu știi de ce?

Pentru că într-o zi mă iubeai și a doua zi nu m-ai mai vrut și niciodată

nu mi-ai explicat cu adevărat de ce. Și știi care-i partea cea mai nasoală?

Că în tot timpul ăsta eu am continuat să te iubesc, chiar dacă treaba asta mă bagă în mormânt, și pe urmă tu apari aici cu unu’ și te mozolești cu el în fața mea!

— Matt. Te rog! suspin eu întinzându-mă să-l prind de mână. Îmi pare rău. Nu știam c-o să fii aici, jur. Nu ți-aș face una ca asta.

— E petrecerea celui mai bun prieten al meu!

— Știu. Dar…

— Termină! țipă el desprinzându-se din strânsoarea mea. Tu ai fost tot ce mi-am dorit. Tu ești tot ce mi-am dorit vreodată și eu nu însemn nimic pentru tine!

Clatin din cap.

— Nu-i adevărat.

Încep să plâng mai tare și, de la o silabă la alta, mi-e tot mai greu să

vorbesc.

— Te iubesc, Matt. Știi că te iubesc.

— Ba nu știu, spune el clătinând din cap.

Se întoarce și se apropie de mașina lui, deschizând portiera cu un gest violent.

Mă reped după el.

— Matt, plec eu! Nu trebuie să conduci acum!

Sunt cât pe ce să țip când mă apucă de braț, izbindu-mă cu brutalitate de mașină.

— Nu te mai preface că-ți pasă ce fac!

— Nu trebuie să pleci, îi spun cu răsuflarea tăiată, încercând să-l prind de umeri, să-l liniștesc, deși el mă respinge de fiecare dată. Plec eu.

Îmi pare rău.

Își înfige degetele și mai tare în brațul meu și mă privește cu ochi tulburi în timp ce mă izbește din nou cu spatele de mașină.

— Cum ai putut să-mi faci una ca asta? urlă el. Zi-mi de ce-ai distrus relația noastră!

— Matt, te rog! Mă doare!

Mâinile lui tremură sau eu tremur sau tremurăm amândoi și lacrimile îmi încețoșează vederea.

— Spune-mi, de ce?

Mă lovește din nou de mașină. Tare, prea tare, Văd stele verzi în fața ochilor, Nu sunt rănită, dar sunt șocată, speriată și tremur. Gura lui e la câțiva centimetri de a mea și mă îngrozește gândul că ar putea să

încerce să mă sărute, apoi deodată cineva îl smulge de lângă mine, azvârlindu-l în stradă.

Matt se împleticește încercând să-și recapete echilibrul și se repede la Beau, care-i trage un pumn în obraz, făcându-l să se clatine din nou. În clipa următoare se încaieră în mijlocul străzii și câțiva tineri vin repede să asiste.

— Încetați! țip eu, dar ei mă ignoră.

Beau a cuprins gâtul lui Matt într-o priză cu ambele brațe și-l lovește cu genunchiul în stomac. Țipând disperată, încerc să-l desprind de Matt.

— Beau, încetează, repet eu plângând.

Matt se poticnește în spate, se împiedică și cade. Rămâne întins, gâfâind, în timp ce Beau înaintează către el.

— Beau! îl implor eu.

Beau se oprește, se întoarce către mine și-și trece dosul palmei peste buze.

Matt se ridică cu sângele picurându-i din buza spartă și dintr-o tăietură pe obraz și pornește cu pași împleticiți către mașină. În tot acest timp mă privește furios, clătinând din cap. Se urcă la volan și pleacă în scrâșnet de cauciucuri.