- EMILY ST. JOHN MANDEL -
acel moment, deghizarea i se păruse Mirellei o răzbunare – sigur că
încerci să te ascunzi, monstrule –, dar acum intrase în scenă o anumită
ambiguitate: o explicație alternativă plauzibilă pentru părul scurt/
ochelarii/ lipsa machiajului era aceea că unul sau altul dintre investitorii păcăliți de soțul ei putea intra acolo în orice clipă.
Manhattanul nu ducea lipsă de investitori păcăliți în vremurile alea.
— M-am prefăcut că n-o cunosc, i-a spus ea acum Louisei. Drept răzbunare, presupun. N-am fost prea mândră de mine. Ea a susținut mereu că nu știa ce face Jonathan, dar eu m-am gândit: Sigur că știai.
Cum ar fi fost posibil să nu știi? Știai și l-ai lăsat pe Faisal să piardă totul,iar acum e mort. Numai la asta mă puteam gândi în vremurile alea.
Louisa a dat din cap.
— Normal că știa, a spus ea.
— Dar dacă nu știa?
— Ți se pare plauzibil? a întrebat Louisa.
— Nu mi se părea, la vremea aia. Dar îmi povestești despre biata ta mătușă Jacquie și, ei bine, dacă poți ascunde un copil de cinci ani înseamnă că poți să ascunzi și o schemă Ponzi.
Louisa și-a întins brațele peste masă și a luat-o pe Mirella de mâini.
— Ar trebui să discuți cu ea.
— Habar n-am cum s-o găsesc.
— Trăim în 2019, a spus Louisa. Nimeni nu e invizibil.
Dar Vincent era. La vremea aceea, Mirella lucra ca recepționeră la un magazin exclusivist de gresie, undeva în apropiere de Union Square. Era genul de loc care nu avea nevoie de mulți clienți, pentru că, atunci când oamenii cheltuiau bani acolo, tocau zeci de mii de dolari. În dimineața de după cina cu Louisa, omorându-și timpul vreme de o oră, în liniște, în spatele biroului mare cât o mașină, Mirella a căutat-o pe Vincent. Întâi a încercat cu numele de familie al soțului ei. Când a căutat „Vincent Alkaitis”, a găsit numai imagini vechi de la evenimente mondene, unele în care apărea și Mirella –
petreceri, gale etc. –, și, de asemenea, pagini cu Vincent la ședința 41
- MAREA LINIȘTII -
pentru pronunțarea sentinței, cu o față inexpresivă, îmbrăcată întrun costum gri, și absolut nimic altceva. Imaginile cele mai recente erau din 2011. „Vincent Smith” a returnat rezultate care trimiteau la zeci de oameni diferiți, majoritatea bărbați, dar niciunul nu se referea la acea Vincent pe care o căuta ea. Nu a găsit-o pe Vincent nici pe rețelele sociale, nici altundeva.
S-a lăsat pe speteaza scaunului, descurajată. Sus, deasupra biroului ei, bâzâia o lumină. Mirella se machia foarte puternic la serviciu, iar după-amiaza, când era obosită, își simțea uneori fața grea. Pe întinderea vastă de plăci albe a zonei în care era expusă
marfa, un reprezentant de vânzări singuratic îi arăta unui client fiecare nuanță posibilă din materialul compozit pentru care era recunoscută firma lor, material care semăna cu piatra, dar nu era piatră.
Părinții lui Vincent muriseră cu mult timp în urmă, dar ea mai avusese un frate. Ca să smulgă din smârcuri numele acestui frate, a trebuit să se scufunde adânc în memorie, până într-un loc pe care Mirella încerca, în general, să-l evite. A aruncat o privire spre ușă, asigurându-se că nu se apropie niciun client, apoi a închis ochii, a inspirat de două ori adânc și a scris „Paul Smith + compozitor” în fereastra Google.
Așa a ajuns la Academia de Muzică din Brooklyn patru luni mai târziu, așteptându-l la intrarea artiștilor pe Paul James Smith. Spera ca el să-i poată spune cum s-o găsească pe Vincent. Dar Vincent murise, ceea ce însemna că discuția urma să se deruleze cu totul altfel. Intrarea artiștilor se afla pe o stradă rezidențială liniștită. În timp ce aștepta, Mirella se plimba de colo-colo, fără să se îndepărteze mai mult de câțiva metri. Era spre sfârșitul lui ianuarie, dar neobișnuit de cald pentru acea perioadă, cu mult peste temperatura de îngheț. O singură persoană mai aștepta împreună cu ea: un bărbat de aproximativ aceeași vârstă, puțin peste treizeci de ani, îmbrăcat în jeanși și un sacou banal. Hainele îi erau prea mari. El a dat din cap 42
- EMILY ST. JOHN MANDEL -
spre ea, a dat și ea din cap spre el, apoi a început o stânjenitoare așteptare. S-a scurs ceva timp. Câțiva angajați au plecat fără să le arunce vreo privire.
Apoi, în sfârșit, a ieșit fratele lui Vincent, ușor tras la față, deși, la drept vorbind, nimeni nu arăta prea sănătos în lumina portocalie a felinarelor de pe strada aceea.
— Paul… a spus Mirella, în același moment în care bărbatul de lângă ea a zis „Scuză- mă…”, apoi au făcut schimb de priviri sfioase și au tăcut, în timp ce Paul se uita când la unul, când la celălalt.
Un al treilea bărbat se apropia rapid, un tip palid, cu o pălărie fedora și un trenci.
— Bună! le-a spus Paul tuturor.
— Bună! a răspuns nou-venitul.
Și-a scos pălăria, expunându-și chelia în toată splendoarea ei.
— Daniel McConaghy. Sunt un mare admirator al tău. Excelent spectacol!
Paul a căpătat brusc vreo doi centimetri în înălțime și câțiva wați în luminozitate când a făcut un pas înainte, să-i strângă mâna omului.
— Mulțumesc, a spus el, întotdeauna mă bucur să-mi cunosc fanii.
A privit în jur, așteptând ceva și de la Mirella și de la tipul care înota în haine.
— Gaspery Roberts, a spus bărbatul cu hainele prea mari. Minunat spectacol!
— Sper că nu te simți jignit, a intervenit tipul cu pălăria fedora. Nu cred că ești murdar pe mâini sau mai știu eu ce, dar am devenit obsedat de dezinfectant, de când a apărut la știri povestea aia despre Wuhan.
Își freca mâinile cu un zâmbet împăciuitor.
— Obiectele contaminate nu sunt o cale importantă de transmitere a COVID-19, a spus Gaspery.
43
- MAREA LINIȘTII -
Obiectele contaminate COVID-19? Mirella nu auzise niciodată
vreunul dintre acești termeni, iar ceilalți doi păreau și ei încruntați.
— Ah, așa e, a adăugat Gaspery, parcă pentru sine, e abia ianuarie.
Apoi a redevenit concentrat.
— Paul, aș putea să-ți ofer ceva de băut și să-ți pun câteva întrebări scurte despre munca ta?
Avea un ușor accent, pe care Mirella nu știa de unde să-l ia.
— Mi se pare o idee excelentă, a spus Paul. Mi-ar prinde foarte bine ceva de băut.
