meargă la intendentă, dar a leșinat. Leșinul era întuneric, dar și sunet: un murmur și un ciripit ca un cor de păsări, un pustiu, un gol, urmat rapid de impresia că stă comod acasă, întins pe pat – asta își dorea inconștient, probabil – și apoi s-a trezit într-o liniște deplină. Sunetul a revenit treptat, de parcă ar fi răsucit cineva de un buton, liniștea s-a topit în zarvă și agitație, exclamațiile altor băieți și pașii iuți ai profesorului care se apropia – „în picioare, St. Andrew, nu te mai preface bolnav” –, însă a fost momentul de adineauri, din pădure, chiar atât de diferit? Erau sunete, se gândește el, și întuneric, exact ca atunci, demult. Poate că doar a leșinat.
— Mi s-a părut că văd ceva, spune Edwin încet, dar în timp ce rostesc aceste cuvinte, îmi dau seama că poate nu e așa.
— Dacă e așa, zice Robert blând, nu ai fi primul.
— Ce vreți să spuneți?
— Nimic, doar că am auzit oamenii povestind, răspunde preotul.
Adică, circulă povești.
Această adăugire stângace i se pare lui Edwin un fel de paravan, mai ales că Roberts și-a schimbat felul de a vorbi, în încercarea de a părea mai englez. Mai asemănător cu el. Bărbatul acesta are ceva ciudat, dar Edwin nu poate spune exact ce anume.
— Dacă pot să vă întreb, părinte, de unde sunteți?
— De departe, răspunde preotul. De foarte departe.
— La fel ca noi toți, nu-i așa? adaugă Edwin, puțin iritat. Cu excepția băștinașilor, desigur. Când ne-am întâlnit în pădure, ați spus că-i țineți locul părintelui Pike, e- adevărat?
— S-a îmbolnăvit sora lui. A plecat azi-noapte.
Edwin dă aprobator din cap, dar ceva din cuvintele preotului pare complet fals.
— Totuși e ciudat că n-am auzit nimic despre plecarea vreunui vapor azi-noapte.
33
- MAREA LINIȘTII -
— Trebuie să-ți mărturisesc ceva, spune Roberts.
— Ascult.
— Când te-am văzut în pădure și ți-am spus că mă duc la biserică, ei bine, am întors capul pentru o clipă, în timp ce mă îndepărtam.
Edwin îl privește fix.
— Ce-ați văzut?
— Te-am văzut pe tine mergând pe sub un arțar. Te uitai în sus, la crengile copacului, și atunci… ei bine, am avut impresia că vezi un lucru pe care eu nu-l văd. Era ceva acolo?
— Am văzut… de fapt, mi s-a părut că văd…
Dar Roberts îl privește prea atent și, în liniștea acestei biserici cu o singură încăpere, la marginea îndepărtată a lumii occidentale, pe Edwin îl încearcă o teamă ciudată. Încă se simte rău – capul îi zvâcnește de durere – și e cumplit de obosit. Nu mai vrea să
vorbească. Vrea doar să se întindă. Prezența lui Roberts aici i se pare lipsită de orice logică.
— Dacă Pike a plecat azi-noapte, spune Edwin, probabil că a plecat înot.
— A plecat, zice Roberts, te asigur.
— Vă dați seama cât de însetat de noutăți este locul ăsta, părinte, de orice fel de noutăți? Stau la pensiune. Dacă pleca vreun vapor azi-noapte, aș fi auzit de asta la micul-dejun.
În minte îi răsare un gând evident:
— Apropo de lucruri despre care ar fi trebuit să aud, cum ați ajuns aici? N-a sosit niciun vapor în ultimele două zile, așadar ar trebui să
presupun că ați venit pe jos, prin pădure?
— Sincer, răspunde Roberts, nu văd în ce fel e relevant cu ce mijloc de transport am ajuns eu aici…
Edwin se ridică, ceea ce-l obligă și pe Roberts să se ridice. Preotul se dă în spate pe culoar, iar Edwin trece pe lângă el.
— Edwin, spune Roberts, dar Edwin a ajuns deja la ușă.
34
- EMILY ST. JOHN MANDEL -
Se apropie un alt preot, urcând treptele dinspre drum: părintele Pike, întorcându-se dintr-o vizită la fabrica de conserve sau din tabăra tăietorilor de lemne, iar chica albă aproape că-i strălucește în lumina soarelui.
Edwin privește peste umăr, în biserica pustie, cu ușa din spate deschisă. Roberts a dispărut.
35
- MAREA LINIȘTII -
Mirella și Vincent / 2020
