Apoi s-a întors spre Mirella.
— Mirella Kessler, s-a prezentat ea. Am fost prietenă cu sora ta.
— Vincent, a spus el încet.
Mirella nu-i putea înțelege prea bine expresia. Tristețe, dar și străfulgerarea a ceva ascuns. Preț de un moment, nimeni n-a spus nimic.
— Auziți, a continuat el, cu o veselie forțată, n-ar fi mai bine să
bem cu toții ceva?
***
Au ajuns la un mic restaurant franțuzesc aflat la câteva cvartale distanță, vizavi de un parc ce părea, din locul în care stătea Mirella, un deal pe care un zid înalt de susținere se căznea să-l cuprindă. Ea nu cunoștea deloc Brooklynul, așa că totul era misterios aici, nu avea niciun punct de reper, în afară de vaga impresie că, dacă ieșea pe ușa restaurantului, vârfurile clădirilor din Manhattan se aflau undeva, în stânga. Șocul inițial al veștii despre moartea lui Vincent se atenuase puțin, fiind înlocuit de o epuizare fără margini. Stătea lângă tipul cu pălăria fedora, pe care uitase cum îl cheamă, și vizavi de Gaspery, care era așezat lângă Paul. Tipul cu pălărie o ținea una și bună cu genialitatea lui Paul, cu evidentele lui influențe, cu datoria artistică
față de Warhol etc.; îi plăcuse opera lui Paul de la început, 44
- EMILY ST. JOHN MANDEL -
colaborarea aceea experimentală, inovatoare cu artistul ăla video –
cum îl chema? – la Miami Basel, ce salt fusese când Paul începuse să-și folosească propriile înregistrări, în loc să colaboreze cu alții, și dă-i înainte tot așa. Paul radia. Îi plăcea la nebunie să fie lăudat, dar cui nu-i place? Ea stătea cu fața spre fereastră, iar privirea îi tot rătăcea peste umărul lui Gaspery, spre parc. Dacă ar fi avut loc un cutremur și s-ar fi dărâmat zidul de susținere, oare parcul s-ar fi revărsat peste stradă și ar fi îngropat restaurantul? Mirella a redevenit atentă în clipa în care a auzit numele lui Vincent.
— Așadar sora ta, Vincent, a filmat clipul ăla ciudat de la reprezentația ta din seara asta?
Acesta era Gaspery, bărbatul cu un nume memorabil, pentru că
nu-l mai auzise până atunci.
Paul a râs.
— Spune-mi ce clip de-al meu nu este ciudat, a zis el. I-am acordat anul trecut un interviu unui tip care îmi tot spunea că sunt sui generis, iar la un moment dat i-am zis: „Frate, poți să spui straniu. Straniu, ciudat sau excentric, ai de unde alege”. După aceea, interviul a decurs mult mai bine, să vă spun cinstit.
A râs tare, povestindu-și anecdota, și la fel a făcut posesorul pălăriei fedora.
Gaspery a zâmbit.
— M-am referit la clipul cu poteca din pădure, a insistat el. Cu întunericul și sunetele ciudate.
— Ah. Da. Ăla e al lui Vincent. A zis că pot să-l folosesc.
— A fost filmat aproape de locul în care ai crescut? a întrebat Gaspery.
— Văd că ai venit pregătit, a remarcat Paul pe un ton aprobator.
Gaspery a înclinat din cap.
— Ești din Columbia Britanică, nu-i așa?
— Da. Dintr-un locșor numit Caiette, din nordul insulei Vancouver.
45
- MAREA LINIȘTII -
— Ah, din apropiere de insula Prince Edward, a spus posesorul pălăriei, sigur pe sine.
— Dar nu prea am crescut acolo, a explicat Paul, dând impresia că
n-a auzit. Vincent a crescut acolo. Același tată, mame diferite, așa că
eu mergeam doar vara și de Crăciun, o dată la doi ani. Dar da, acolo a fost filmată înregistrarea.
— Momentul… momentul acela din înregistrare, a continuat Gaspery, anomalia aia, în lipsa unui cuvânt mai potrivit. Tu ai văzut așa ceva cu ochii tăi?
— Numai când băgăm LSD, a spus Paul.
— Ah, a făcut tipul cu pălărie, înviorându-se brusc, nu mi-am dat seama că există o influență psihedelică în opera ta.
S-a aplecat înainte, pregătit parcă să se destăinuie.
— Și eu am intrat puternic în psihedelice. Odată ce treci la doze mari, începi să-ți dai seama de anumite lucruri despre lume. Totul e în mare parte rodul iluziei, nu-i așa?
Gaspery i-a aruncat o privire tulburată. Mirella l-a privit, în timp ce pândea ocazia să întrebe de Vincent. Gaspery părea străin într-un fel pe care ea nu-l înțelegea prea bine.
— Și, odată ce înțelegi asta, spunea posesorul pălăriei fedora, totul începe să se lege, nu-i așa? Un amic de-ai mei se chinuia să se lase de țigări. Tipul trebuie să fi încercat de șase sau opt ori. Nu putea și pace.
Nu reușea. Apoi, la un moment dat, a luat LSD și pac! Mă sună a doua zi, seara, și zice: „Dan, e un miracol, nici măcar n-am mai simțit nevoia de-o țigară azi”. Ascultă la mine, a fost…
— Ce s-a întâmplat cu ea? l-a întrebat Mirella pe Paul.
Știa că e nepoliticoasă, dar nu-i păsa, stătea acolo și simțea cum îmbătrânește cu fiecare minut, cum se scufundă în suferință, și voia să afle ce s-a întâmplat cu prietena ei, ca să-i poată lăsa în plata Domnului pe oamenii ăștia.
Paul a clipit de câteva ori, de parcă ar fi uitat că era acolo.
46
- EMILY ST. JOHN MANDEL -
— A căzut peste bordul unui vapor, a spus el. Acum vreun an și jumătate… nu, acum doi ani. S-au împlinit doi ani luna trecută.
— Ce fel de vapor? Era în croazieră?
Posesorul pălăriei fedora își fulgera băutura cu privirea, dar Gaspery asculta conversația cu mare interes.
— Nu, era… Nu știu în ce măsură ești la curent cu ce i s-a întâmplat la New York, a spus Paul, nebunia aia cu soțul ei, când s-a dovedit că era un escroc…
— Soțul meu a investit în schema Ponzi a soțului ei, a spus Mirella.
