A trebuit să străbată toată mulțimea adunată la petrecere ca s-o găsească pe Louisa, care fuma o țigară pe o terasă – în realitate, doar un petic de acoperiș dat cu bitum. A sărutat-o și apoi s-a așezat stânjenită lângă ea, pe o bancă îngustă de piatră.

— Ce faci? a întrebat-o Louisa.

Locuiau separat, dar petreceau mult timp împreună.

— Binișor, a răspuns Mirella, pentru că nu voia să discute despre asta.

Era tulburător de simplu s-o mintă pe Louisa. Știa că e nedrept să

compari oamenii, toată lumea știe asta, dar una dintre problemele pe care le avea în momentul acela era că Louisa i se părea infinit mai puțin interesantă decât Vincent. Louisa avea o anume neprihănire, lăsa impresia că a fost protejată de muchiile tăioase ale vieții, lucru care era mai puțin atrăgător acum decât înainte.

— Sunt un pic obosită, a spus Mirella. N-am dormit prea bine.

— De ce?

— Nu știu, a fost o noapte din alea proaste.

O altă problemă a serii: aceasta era petrecerea lui Jess, iar Jess era prietena Mirellei, nu a Louisei. În cealaltă viață a Mirellei, viața ei din urmă cu mult timp, în care totul era altfel, fusese pe terasa asta cu Faisal. Acum, la fel ca atunci, spațiul era decorat cu ghirlande de lumină și palmieri în ghivece, dar tot părea fundul unei gropi. Acesta era dezavantajul faptului că păstrase câțiva prieteni din viața ei cu Faisal – erau locuri periculoase ici-colo, locuri în care o puteau înghiți amintiri din altă viață, iar terasa asta era unul dintre ele. Într-o altă

noapte, la altă petrecere – în urmă cu paisprezece ani? treisprezece?

–, ea și Vincent stătuseră aici, puțin cherchelite, și priviseră micul petic de cer întunecat, deoarece Vincent jura că vede Steaua Nordului.

55

- MAREA LINIȘTII -

— E acolo, spusese Vincent. Uite, urmărește-mi degetul. Nu e chiar așa de luminoasă.

— Ăla e un satelit, a spus Mirella.

— Ce e un satelit? a întrebat Faisal, în timp ce ieșea pe balcon.

Sosiseră separat și era prima oară când îl vedea în ziua aceea. L-a sărutat, iar Mirellei nu i-a scăpat felul în care i-a privit Vincent, înainte să se uite din nou la cer. Printre diferențele dintre Mirella și Vincent se număra faptul că Mirella chiar își iubea soțul.

— Acolo, a spus Mirella și a arătat cu degetul. Se deplasează, nu-i așa?

Faisal a mijit ochii.

— Va trebui să te cred pe cuvânt, a răspuns el. Cred că e cazul să-mi schimb ochelarii.

A privit împrejur, observând spațiul înghesuit, cu brațul în jurul taliei ei.

— Doamne! a exclamat el. Ce capcane pot fi clădirile astea în cazul unui incendiu, deși e drept că sunt fermecător de boeme!

Era adevărat. Clădirile se înălțau pe toate părțile. Trei ziduri aparțineau altor clădiri, iar în al patrulea era decupată ușa care ducea înapoi la petrecere. Atât de mulți ani mai târziu, în timp ce stătea aici cu Louisa, Mirella a închis ochii pentru o clipă, ca să nu-l mai vadă

pe Faisal privind cerul.

— Ce-ai făcut toată ziua? a întrebat Louisa.

Fusese o vreme în care Mirellei îi plăceau întrebările Louisei – ce privilegiu, crezuse ea cândva, să fie cu cineva care era așa de interesat, interesat de tot ce făcea ea cât era ziua de lungă, un om căruia îi păsa îndeajuns încât să întrebe –, dar astă-seară erau o indiscreție.

— Am mers la plimbare. Am spălat rufe. Am căscat ochii pe Instagram, în mare măsură.

Gaspery Roberts nu putea fi în niciun caz bărbatul din pasaj, acum, că se gândea la asta, pentru că incidentul avusese loc în urmă

cu câteva zeci de ani, iar el nu îmbătrânise.

56

- EMILY ST. JOHN MANDEL -

— A fost plăcut?

— Sigur că nu, a răspuns Mirella, puțin mai tăios decât intenționase, iar Louisa a privit-o surprinsă.

— Ar trebui să mergem undeva, a propus Louisa. Poate să

închiriem o căsuță de vacanță, să plecăm din oraș câteva zile.

— Bună idee.

Dar Mirella a fost surprinsă de nefericirea care a cuprins-o la auzul acestei sugestii. Și-a dat seama că își dorea foarte mult să nu închirieze cu Louisa o căsuță de vacanță.

— Dar mai întâi, a spus Louisa, vreau să mai beau ceva.

A intrat în apartament și Mirella a rămas singură un timp, după

care a venit o femeie să-i ceară un foc, oferindu-se să-i ghicească în schimb viitorul. Mirella a întins mâinile așa cum i s-a spus, cu palmele în sus, jenată de felul în care îi tremurau. Cum era oare posibil să i se fi risipit dragostea față de Louisa, atât de brusc, de total? Cum era oare posibil ca bărbatul din tunelul din Ohio să fi reapărut atât de mulți ani mai târziu, în New York? Cum fusese oare posibil ca Vincent să moară? Ghicitoarea i-a acoperit Mirellei mâinile cu ale ei, palmele aproape li se atingeau, și a închis ochii. Mirellei îi plăcea că o poate privi neobservată. Ghicitoarea era ceva mai în vârstă decât crezuse la început, avea în jur de treizeci de ani, și pe față i se zăreau primele riduri. Purta un aranjament complicat de eșarfe.

— De unde ești? a întrebat ea.

— Din Ohio.

— Nu, de unde te tragi, de fapt.

— Tot din Ohio.

— Ah! Mi s-a părut că sesizez un accent.

— Și accentul e tot din Ohio.

Ghicitoarea încă avea ochii închiși.

— Ai un secret, a spus ea.

— Ca toată lumea, nu?