— Poftim.
Ephrem mi-a întins o cană aburindă.
— De ce nu voia Zoey să lucrez aici?
A oftat.
— A avut o experiență neplăcută acum câțiva ani. Nu știu toate detaliile.
— Ba le știi.
— Da, le știu. Uite, e doar un zvon, dar am auzit că s-a îndrăgostit de un călător, apoi călătorul a dat-o-n bară și s-a pierdut în timp. Asta e tot ce știu.
— Nu, nu e.
— Tot ce știu și nu e secretizat, a precizat Ephrem.
— Cum e posibil să te rătăcești în timp?
132
- EMILY ST. JOHN MANDEL -
— Să presupunem că ai afecta cu bună știință cronologia.
Institutul Timpului ar putea decide să nu te aducă înapoi în prezent.
— De ce ar afecta cineva cronologia cu bună știință?
— Exact, a spus Ephrem. Nu face asta și totul va fi bine.
S-a aplecat să atingă o consolă de pe perete, iar un șir de fotografii ale unor oameni a plutit în aer, între noi.
— Am lucrat la un plan de investigație pentru tine, a spus el. Nu vrem să te plasăm în centrul anomaliei, pentru că nu știm ce este exact sau cât de periculoasă ar putea fi. Vrem să intervievezi oameni care credem că au văzut-o.
A mărit o fotografie foarte veche, alb-negru, care înfățișa un tânăr cu un aspect îngrijorat, îmbrăcat în uniformă militară.
— El e Edwin St. Andrew, cel care a văzut ceva în pădurea din Caiette. O să-i faci o vizită, să vezi dacă vrea să vorbească despre asta.
— Nu știam că a fost soldat.
— Nu va fi fost încă, atunci când vei vorbi tu cu el. Tu îl vei întâlni în 1912; abia ulterior va avea o perioadă foarte dificilă pe Frontul de Vest. Mai vrei puțin ceai?
— Mulțumesc.
Nu aveam nici cea mai vagă idee despre ce era Frontul de Vest, dar speram că subiectul avea să fie tratat pe parcursul instruirii mele.
A trecut la următoarea fotografie și mă uitam acum la compozitorul din înregistrarea pe care mi-o arătase Zoey.
— În ianuarie 2020, a continuat Ephrem, un artist pe nume Paul James Smith a dat o reprezentație care includea o înregistrare ce ar putea conține anomalia pe care a descris-o St. Andrew cu un secol mai devreme, dar nu știm exact unde a fost făcută filmarea. Nu avem toată înregistrarea concertului, doar fragmentul pe care ți l-a arătat Zoey. Vei sta de vorbă cu el, să vezi ce poți afla.
Ephrem a dat și această fotografie la o parte și am văzut o alta, a unui bătrân care cânta la vioară într-un terminal aerospațial, cu ochii închiși.
133
- MAREA LINIȘTII -
— El e Alan Sami, a spus Ephrem. A cântat mai mulți ani la vioară
în terminalul aerospațial din Oklahoma City, prin 2200, iar noi credem că la muzica lui face aluzie Olive Llewellyn în Marienbad. Vei sta de vorbă cu el, să afli mai multe despre muzica lui. De fapt, află
orice poți.
A trecut la următoarea fotografie și iat-o pe Olive Llewellyn, scriitoarea preferată a mamei mele, cea care locuise cu mult timp în urmă în casa copilăriei Taliei Anderson.
— Uite-o și pe Olive Llewellyn. Îmi pare rău să spun că nimeni nu păstrează înregistrările camerelor de supraveghere timp de două
sute de ani, așa că nu avem documente privitoare la ce a trăit sau nu Olive Llewellyn acolo, înainte să scrie Marienbad. O vei intervieva în ultimul ei turneu de promovare a cărții.
— Când a avut loc ultimul ei turneu? am întrebat.
— În noiembrie 2203. În primele zile ale pandemiei de SARS 12.
Stai liniștit, tu n-ai să te îmbolnăvești.
— N-am auzit de ea.
— Noi am fost imunizați în copilărie, mi-a explicat Ephrem.
