— Vor fi și alți investigatori desemnați să se ocupe de caz?
— Mai mulți. Vor analiza diferite perspective, vor intervieva oameni diferiți sau vor intervieva aceiași oameni, într-un mod diferit.
S-ar putea să te întâlnești cu unii dintre ei, dar, dacă sunt foarte buni în meseria lor, n-ai să afli niciodată cine sunt. În ceea ce te privește, Gaspery, nu e o misiune complicată. Vei purta câteva discuții și apoi vei preda ceea ce ai descoperit unui investigator superior, care va prelua cazul și va lua decizia finală, iar dacă totul merge bine, vei primi și alte investigații. Ai putea avea o carieră interesantă aici.
Se uita la șirul de fotografii.
— Cred că vei începe, a spus el, prin a intervieva violonistul.
— Bine, am încuviințat. Când voi vorbi cu el?
— Peste vreo cinci ani, a răspuns Ephrem. Întâi trebuie să te instruim.
134
- EMILY ST. JOHN MANDEL -
9
Instruirea n-a fost precum scufundarea într-o altă lume. A fost precum scufundarea în mai multe lumi succesive, în momente care apăreau iar și iar și iar, lumi care se topeau treptat și a căror pierdere devenea evidentă numai privind retrospectiv. Ani de instruire individuală, în încăperi mici din Institut, ani în care treceam pe holuri, pe lângă oameni care poate erau, poate nu erau colegii mei, studenți ca mine – aici nimeni nu avea ecuson –, și ani de studiu în liniște, în biblioteca Institutului Timpului sau în apartamentul meu, până noaptea târziu, în timp ce pisica îmi dormea în poală. La cinci ani după ce am renunțat la slujba de la hotel, am intrat pentru prima oară în sala dedicată călătoriilor în timp.
Era o încăpere de dimensiuni medii, făcută în totalitate dintr-un fel de piatră compozită. La unul dintre capete se afla o bancă, așezată
într-o firidă adânc săpată în perete. Banca era orientată spre un birou cu un aspect cât se poate de banal. Zoey mă aștepta acolo, cu un dispozitiv care semăna neliniștitor de mult cu o armă.
— O să-ți introduc un localizator în braț, a spus ea.
— Bună dimineața, Zoey. Fac bine, mersi de întrebare. Și eu mă
bucur să te văd.
— E un microcomputer. Interacționează cu dispozitivul tău, care interacționează cu mașina.
— Bine, am răspuns, renunțând la amabilități. Deci localizatorul trimite informații către dispozitivul meu?
— Mai ții minte când ți-am dat o pisică? a întrebat ea.
— Sigur. Marvin. Moțăie acasă chiar acum.
— La un moment dat am trimis o agentă înapoi în alt secol, a spus Zoey, dar s-a îndrăgostit de cineva și n-a mai vrut să vină acasă, așa că și-a scos localizatorul, i l-a implantat unei pisici și, când am încercat s-o readucem forțat în prezent, în locul ei a apărut pisica.
— Stai puțin, pisica mea vine din alt secol?
135
- MAREA LINIȘTII -
— Pisica ta e din 1985, a confirmat ea.
— Poftim?! am întrebat, neștiind ce să spun.
M-a prins de mână – de când nu ne mai atinseserăm unul pe celălalt? – și i-am observat concentrarea posomorâtă, în clipa în care mi-a injectat granula de argint în brațul stâng. Durea mult mai tare decât mi-aș fi imaginat. A deschis o proiecție deasupra biroului și și-a îndreptat atenția către ecranul plutitor.
— Ar fi trebuit să-mi spui, am zis. Ar fi trebuit să-mi spui că pisica mea a călătorit în timp.
— Sincer, Gaspery, ce rost ar fi avut? Pisica e pisică.
— Niciodată nu ți-au plăcut animalele.
Avea buzele strânse. Nu voia să mă privească.
— Ar trebui să te bucuri pentru mine, am spus, în timp ce ea regla ceva în proiecția din fața ei. E singurul lucru pe care mi-am dorit vreodată să-l fac, iar acum am reușit.
— Of, Gaspery, a spus ea distrată. Bietul meu băiat. Dispozitivul?
— Poftim.
Mi-a luat dispozitivul, l-a apropiat de proiecție, după care mi l-a dat înapoi.
— Bun, a spus. Prima ta destinație a fost programată. Du-te să te așezi în mașină.
136
- EMILY ST. JOHN MANDEL -
10
Transcriere:
