— Tocmai am vorbit cu Ephrem, a spus ea. Vei fi retras din activitate.
— Ce se va întâmpla cu mine?
— Nimic bun.
— Știu ce-am făcut, a spus Gaspery. Dar, dacă termin investigația, poate vor…
— Nu cred că mai ai ce face acum ca să te salvezi.
— Dar aș putea avea. Uite. Mai am nevoie de o confirmare, de încă
un martor. Îmi mai trebuie doar două destinații.
Gaspery a ieșit din mașină și a întins dispozitivul spre ea.
Zoey l-a privit și s-a încruntat.
— 1918?
— Am câteva întrebări suplimentare pentru Edwin St. Andrew.
— În 1918? El a văzut anomalia în 1912. Și ce s-a întâmplat în 2007?
— O petrecere la care a participat Vincent Smith, a spus el. Deși cred că pe vremea aceea o chema Vincent Alkaitis. Petrecerea era pe o listă cu destinații secundare.
— Dar dispozitivul și localizatorul tău sunt scoase din funcțiune, a spus ea.
— Zoey, a insistat Gaspery. Te rog.
Ea a închis ochii doar o clipă, după care a luat dispozitivul din mâna lui. A scris ceva ce el nu putea vedea, apoi s-a aplecat aproape de proiecție, să-i scaneze irisul.
— Încalc ordinul de retragere din activitate, a spus ea.
175
- MAREA LINIȘTII -
Avea vocea ciudat de lipsită de emoție, iar el i-a citit teroarea din ochi.
— Ephrem va sosi aici dintr-o clipă în alta, probabil cu forțele de securitate. N-am să te împiedic să pleci, Gaspery, dar nu te pot proteja dacă te întorci.
— Înțeleg, a spus el. Mulțumesc.
Gaspery a auzit bătaia în ușă exact în clipa în care pleca.
176
- EMILY ST. JOHN MANDEL -
5
Gaspery a ieșit dintr-o cabină de toaletă pentru bărbați din orașul New York în iarna anului 2007 și a intrat în căldura și lumina unei petreceri organizate într-o galerie de artă. S-a mișcat încet prin mulțime, încercând să se orienteze. O căuta pe Vincent Smith. Știa că
va fi aici – prezența ei fusese consemnată în documentele istorice, deoarece undeva, în această încăpere, se afla și un fotograf de evenimente –, dar asta însemna, în anul 2007, că aici era și Mirella Kessler, iar după strania întâlnire cu ea din anul 2020, Gaspery spera s-o evite.
Le-a văzut împreună în capătul opus al încăperii, admirând o pictură în ulei, de mari dimensiuni. A smuls un pahar cu vin roșu de pe o tavă mică și rotundă și a mers să privească un alt tablou și să-și pună la cale următoarea mutare. Mulțimea îl descuraja. Oamenii dădeau mâna – lucru care, chiar și după toată instruirea lui în materie de sensibilități culturale, părea un gest ciudat în sezonul gripei – și se sărutau pe obraz. Oamenii ăștia n-au cunoscut în mod direct pandemia, și-a amintit el. Niciunul nu era suficient de în vârstă încât să-și amintească de iarna dintre 1918–1919; ebola apăruse de câțiva ani, dar era în general localizată dincolo de Atlantic; COVID-19 urma să apară abia peste treisprezece ani. Gaspery a început să meargă
încet, pe lângă pereții încăperii, înaintând ușor către Vincent.
În anul 2007, Vincent era bogată și avea un lustru de eleganță și încredere în sine la care nu s-ar fi așteptat de la puștoaica amărâtă, cu părul albastru, pe care tocmai o întâlnise în Caiette. Avea brațul răsucit pe după cel al Mirellei și stăteau în fața unui tablou, dar, își dădea el seama acum, nu-l priveau cu adevărat. Vorbeau pe un ton conspirativ. Mirella râdea ușor. Aveau un aer de inseparabilitate care pe el îl aducea în pragul disperării. Dar chiar în clipa aceea, Vincent s-a desprins ca să salute pe altcineva, în timp ce Mirella a plecat să-și găsească soțul, iar Gaspery a simțit că are o șansă.
177
- MAREA LINIȘTII -
— Vincent?
— Bună!
Avea un zâmbet cald, iar Gaspery și-a dat imediat seama că o place.
— Îmi cer scuze că te deranjez. Fac o investigație în numele unui colecționar de artă și mă întrebam dacă ți-aș putea pune o scurtă
întrebare despre înregistrările fratelui tău, Paul.
Îi captase atenția. A făcut ochii mari.
— Fratele meu? Dar nu credeam… nu știam că face înregistrări. E
