muzician. Sau compozitor, presupun.
— Așa bănuiesc și eu, a spus Gaspery. Nu cred că a făcut el înregistrările. Cred că le-a făcut altcineva.
Ea s-a încruntat.
— Le poți descrie?
— Există una care mă interesează în mod special, a spus Gaspery.
Cel care filma se plimba printr-o pădure. În Columbia Britanică, cred.
Era o zi însorită. Judecând după calitatea filmării, aș spune că era, probabil, undeva pe la mijlocul anilor 1990.
Privirea ei s-a îmblânzit. Gaspery a avut sentimentul că exercitase asupra ei un fel de hipnoză.
— Cel care a făcut filmarea mergea pe o potecă, a continuat el, spre un arțar.
Ea a dat aprobator din cap.
— Înregistram tot timpul pe poteca aia, a explicat ea.
— În înregistrarea aceasta anume, se petrece ceva ciudat. E o străfulgerare stranie, a spus Gaspery, ca și cum totul s-ar întuneca timp de o secundă, probabil o anomalie a benzii…
— A părut o anomalie, a intervenit Vincent, dar nu la nivelul benzii.
— Ai văzut-o?
— Am auzit niște zgomote ciudate, apoi totul s-a întunecat.
— Ce-ai auzit?
178
- EMILY ST. JOHN MANDEL -
— Muzică de vioară. Apoi un fel de sunet hidraulic. Era inexplicabil.
Brusc, privirea i-a devenit concentrată.
— Scuză-mă, a spus ea, cum ai zis că te numești?
Soțul lui Vincent s-a apropiat de ei prin mulțime, dându-i femeii un pahar de vin, iar Gaspery a profitat de acest moment de neatenție ca să se îndepărteze discret de ei. Încerca o senzație ciudată de beție, o combinație de epuizare și bucurie. Avea un interviu care confirma totul, înregistrat pe dispozitivul lui. Avea și el observații proprii.
Pentru prima oară după interviul cu Olive Llewellyn, în dimineața acestei zile stranii și aparent nesfârșite, a simțit că poate nu e condamnat la pieire.
Dar Gaspery a ezitat o clipă lângă ușa toaletei bărbaților, privea petrecerea și fericirea i-a pălit. Iată grozăvia de care îl avertizase Zoey, faptul cu adevărat cumplit că știa cum se va sfârși povestea tuturor. A privit prin încăpere și, pentru prima oară în viața lui, Gaspery s-a simțit bătrân.
Vincent și soțul ei au ciocnit paharele. Peste paisprezece luni, Alkaitis va fi arestat pentru că a derulat o schemă Ponzi de proporții, apoi va fi liberat pe cauțiune, moment în care va fugi în Dubai –
părăsind-o pe Vincent – și-și va petrece restul lungii sale vieți într-o serie de hoteluri.
Vincent va mai trăi doisprezece ani, apoi va dispărea în împrejurări misterioase de pe puntea unui cargobot.
În apropierea lor era Mirella, care vorbea cu soțul ei, Faisal. Faisal investise în schema frauduloasă a lui Jonathan, iar când schema se va prăbuși peste un an, el va pierde totul, la fel și membrii familiei lui, care investiseră la îndemnul său. Faisal se va sinucide.
Mirella va găsi cadavrul și un bilet. După aceea va rămâne mai bine de zece ani în orașul New York, până când, în martie 2020, va călători în Dubai din motive necunoscute, ajungând la timp să prindă
acolo pandemia de COVID-19.
179
- MAREA LINIȘTII -
Tot acolo îl va cunoaște pe Himesh Chiang, oaspete la același hotel la care era cazată, iar după un timp, cei doi se vor întoarce în Londra lui natală, unde vor supraviețui pandemiei, se vor căsători și vor trăi împreună tot restul vieții; Mirella va aduce pe lume trei copii, va avea o carieră de succes ca director în comerțul cu amănuntul și va muri de pneumonie la vârsta de optzeci și cinci de ani, la un an după ce soțul ei moare într-un accident de mașină.
Dar atât de multe lucruri sunt inevitabil omise din orice biografie, din povestea oricărei vieți! Înainte de toate astea, înainte ca Mirella să-l piardă pe Faisal, înainte de această petrecere din acest oraș de pe malul mării, ea fusese copil în Ohio. Gaspery s-a cutremurat. Se gândea la felul în care îl privise în parc, în ianuarie 2020. Tu erai în pasaj, îi spusese ea, cu o siguranță teribilă, în Ohio, când eram mică. Și nu doar atât. Îi spusese că a fost arestat acolo.
Se gândise că anul 1918 va fi ultima lui călătorie. Făcuse toate eforturile pentru a se salva, iar după 1918 se întorcea acasă, să-și asume consecințele. Dar acum, privind- o pe Mirella, își dădea seama că era prea târziu. Se ducea în 1918, dar avea să mai fie o destinație.
180
- EMILY ST. JOHN MANDEL -
Pe cheltuiala părinților/ 1918, 1990, 2008
181
- MAREA LINIȘTII -
