2
Gaspery a dat ocol casei și, în umbra sălciei plângătoare, s-a oprit și și-a privit un moment dispozitivul. Un mesaj a pulsat slab pe ecran: Întoarce-te. Ajunsese la capătul itinerarului. Singura destinație posibilă era acasă. Preț de o clipă, i-a trecut prin cap ideea nebunească de a rămâne aici, în 1918, să-și îngroape dispozitivul în grădină, să-și scoată localizatorul din braț, să înfrunte pandemia de gripă spaniolă și să încerce să-și clădească o viață într-o lume străină, dar, chiar în timp ce se gândea la asta, introducea codul, pleca deja, iar când a deschis ochii în lumina necruțătoare a Institutului Timpului, nu l-a surprins să vadă figurile adunate acolo, bărbații și femeile în uniforme negre, care așteptau cu armele pregătite. Însă l-a mirat faptul că agenta de publicitate a lui Olive Llewellyn stătea lângă Ephrem. Ei erau singurii care nu purtau uniformă.
— Aretta?
— Bună, Gaspery, l-a salutat ea.
— Rămâi pe loc, te rog, a zis Ephrem. Nu e cazul să ieși din mașină.
Își ținea mâinile la spate. Gaspery a rămas pe loc. În colțul camerei
– a trebuit să-și sucească gâtul să vadă dincolo de oamenii îmbrăcați în uniforme negre – Zoey era imobilizată de doi bărbați.
— N-am bănuit nicio clipă, i-a spus Gaspery Arettei.
— Asta pentru că-mi fac bine treaba, a răspuns Aretta. Nu mă duc la oameni și le spun că sunt călător în timp.
— Mi se pare corect.
Gaspery se simțea tulburat.
— Îmi pare rău, i-a spus el lui Zoey. Îmi pare rău că te-am păcălit.
Dar deja o scoteau din cameră și ușa se închidea în urma ei.
— Ai păcălit-o? a întrebat Ephrem.
— I-am spus că mă duc în anul 1918 pentru investigație. De fapt, am încercat să-l salvez pe Edwin St. Andrew, să nu moară într-un azil de nebuni.
187
- MAREA LINIȘTII -
— Serios, Gaspery? Încă o infracțiune? Are cineva o biografie actualizată?
Aretta își privea încruntată dispozitivul.
— Biografie actualizată, a spus ea. La treizeci și cinci de zile după
vizita lui Gaspery, Edwin St. Andrew a căzut victimă pandemiei de gripă spaniolă din 1918.
— Nu e aceeași biografie?
Ephrem s-a întins după dispozitivul ei, a citit ceva, apoi i l-a înapoiat cu un oftat.
— Dacă n-ai fi schimbat cronologia, i-a spus el lui Gaspery, tot ar fi murit de gripă, doar că patruzeci și opt de ore mai târziu și la un azil de nebuni. Înțelegi cât de inutil a fost?
— Scapi din vedere lucrul cel mai important, a spus Gaspery.
— E foarte posibil.
Oare Ephrem avea lacrimi în ochi? Părea obosit și încordat. Un om care preferase meseria de arboricultor; un om într-o situație dificilă, care făcea o muncă grea.
— Vrei să mai spui ceva?
— Am ajuns deja la „ultimele cuvinte”, Ephrem?
— Ei bine, ultimele tale cuvinte în acest secol, a răspuns Ephrem.
Ultimele tale cuvinte pe Lună. Din păcate, vei călători puțin și nu te vei mai întoarce.
— Poți să ai grijă de pisica mea? a întrebat Gaspery.
Ephrem a clipit încurcat.
— Da, Gaspery, o să am grijă de pisica ta.
— Mulțumesc.
— Mai e ceva?
— Dacă aș putea s-o iau de la capăt, aș face exact la fel, a spus Gaspery. Nici măcar n-aș sta pe gânduri.
Ephrem a oftat.
— E bine de știut.
188
