— Sincer să fiu, a fost mereu puțin fragilă, a mărturisit Edwin.
— Îți aduci aminte ce ai văzut în pădurea din Caiette? Au trecut ceva ani de atunci.
184
- EMILY ST. JOHN MANDEL -
— Foarte bine, dar a fost o halucinație. Prima din multele care au urmat, din păcate.
Gaspery a tăcut preț de o clipă.
— Nu pot explica mecanismul, a spus el. Probabil că sora mea ar putea, dar pe mine mă depășește încă. Însă, dincolo de ce ți s-a întâmplat după aceea, de tot ce ai văzut în Belgia, se poate să fii mai sănătos la minte decât crezi. Te asigur că ce ai văzut în Caiette era adevărat.
— Cum pot fi sigur că exiști cu adevărat? a întrebat Edwin.
Gaspery a întins mâna și l-a atins pe Edwin pe umăr. Au stat așa o clipă, Edwin privea mâna de pe umărul lui, apoi Gaspery și-a retras-o și Edwin și-a dres glasul.
— Ce am trăit eu în Caiette n-avea cum să fie adevărat, a spus Edwin. A fost o tulburare a simțurilor.
— Oare? Cred că ai auzit notele unei melodii cântate la vioară de un muzician aflat într-un terminal aerospațial din anul 2195.
— Un terminal aerospațial… din anul două mii o sută cât?
— Urmate de un sunet care trebuie să ți se fi părut foarte straniu.
Un soi de vuiet, nu-i așa?
Edwin l-a fixat cu privirea.
— De unde știi?
— Pentru că ăsta e sunetul pe care-l scot navele spațiale, a spus Gaspery. Vor fi inventate mult mai târziu. În ceea ce privește muzica de vioară… un fel de cântec de leagăn, nu-i așa?
A tăcut o clipă, apoi a fredonat câteva note. Edwin s-a prins de brațul băncii.
— Bărbatul care a compus acest cântec se va naște abia peste o sută
optzeci și nouă de ani.
— Nimic din toate astea nu e posibil, a spus Edwin.
Gaspery a oftat.
— Judecă totul prin prisma… ei bine, prin prisma unei dereglări.
Momente din timp se pot deregla unul pe altul. A avut loc o 185
- MAREA LINIȘTII -
perturbare care n-avea nicio legătură cu tine. Tu ești doar un om care a văzut-o. M-ai ajutat foarte mult pe parcursul investigației, cred că
te afli într-o stare oarecum delicată și m-am gândit că poate te-ai mai liniști puțin dacă ai afla că s-ar putea să fii mai sănătos la minte decât crezi. Cel puțin în momentul acela nu aveai halucinații. Ai experimentat un moment care aparținea unui alt punct din timp.
Privirea lui Edwin a rătăcit departe de fața bărbatului, la blânda decrepitudine a grădinii în septembrie. Salviile erau mai degrabă
golașe acum, cu tulpini cafenii și frunze uscate, cu câteva ultime flori ca niște dâre albastre și violet în lumina slabă. Brusc, a înțeles cum ar putea fi viața lui din momentul acela: ar putea să trăiască aici, liniștit, să îngrijească grădina, și în cele din urmă asta ar putea fi de ajuns.
— Mulțumesc pentru faptul că mi-ai spus, a zis Edwin.
— Să nu mai povestești nimănui altcuiva despre asta.
Gaspery s-a ridicat și și-a scuturat o frunză căzută pe haină.
— Vei ajunge la azil.
— Unde te duci? a întrebat Edwin.
— Am o întâlnire în Ohio, a explicat Gaspery. Succes!
— În Ohio?
Dar Gaspery se îndepărta deja de el, dispărând în spatele casei.
Edwin l-a urmărit cu privirea, apoi a rămas pe bancă mult timp, ore în șir, privind cum grădina pălește în amurg.
186
- EMILY ST. JOHN MANDEL -
