E cam de vârsta ei, are perciuni şi păr negru, care îi cade în ochi.

— N-o face, rosteşte ea cu asprime, iar el ezită.

— De ce ai ieşit atât de târziu?

— Ai de gând să-mi faci o poză?

El lasă camera în jos.

— Mulţumesc, spune ea. Ca să-ţi răspund la întrebare, am ieşit să văd dacă nu cumva ai o ţigară în plus.

— De unde ai ştiut că s-ar putea să am?

— Pentru că fumezi în faţa casei mele, în fiecare noapte.

— Şase nopţi pe săptămână, zice el. În nopţile de luni, îmi iau liber.

— Cum te cheamă?

— Jeevan Chaudhary.

— Deci, ai o ţigară pentru mine, Jeevan.

— Sigur. Poftim. Nu ştiam că fumezi.

— Tocmai m-am apucat din nou. Un foc?

— Deci, rosteşte el după ce-i aprinde ţigara, aceasta e prima.

Ea îl ignoră, ridicându-şi privirea spre casă.

— E frumoasă de-aici, nu-i aşa?

— Da, spune el. Aveţi o casă frumoasă.

A fost sarcasm. Nu e sigură. Casa i s-a părut frumoasă

întotdeauna, dar acum, ştiind că pleacă, are impresia că este şi mai frumoasă. E modestă după standardele oamenilor ale căror nume apar deasupra titlurilor filmelor în care joacă, însă este mai extravagantă decât orice îşi imaginase vreodată pentru ea. „În toată

95

viaţa mea nu va mai exista o casă ca asta.”

— Ai idee cât e ceasul? întreabă el.

— Nu ştiu, în jur de trei? Mai curând, trei jumate?

— De ce maşina lui Elizabeth Colton mai este parcată pe alee?

întreabă el.

— Pentru că e o alcoolică înrăită, zice Miranda.

Ochii lui se lărgesc.

— Serios?

— E prea beată ca să conducă. N-ai auzit asta de la mine.

— Sigur. Nu. Mulţumesc.

— Cu plăcere. Voi trăiţi pentru astfel de bârfe, nu-i aşa?

— Nu, zice el. Eu trăiesc din astfel de bârfe, de fapt. Adică din asta îmi plătesc chiria. Pentru ce trăiesc este cu totul altceva.

— Pentru ce trăieşti?

— Pentru adevăr şi frumuseţe, spune el impasibil.

— Îţi place slujba ta?

— N-o urăsc.

Ea este primejdios de aproape de a izbucni în lacrimi.

— Deci, îţi face plăcere să-i urmăreşti pe oameni?

El râde.