În acel moment din viaţa sa lipsită de direcţie, nu era sigur dacă
era adevărat sau nu, dar era plăcut să creadă că ar fi.
— Ce înseamnă asta? întrebă Arthur.
— Înseamnă că fac ce spun că fac.
— Bine, uite ce e, reluă Arthur, dacă îţi spun ceva…
— Garantat în exclusivitate?
— Da. N-o să mai spun nimănui altcuiva, cu condiţia să-mi dai un răgaz de douăzeci şi patru de ore.
— Bine, se învoi Jeevan, v-aş putea acorda douăzeci şi patru de ore până se publică.
— Nu doar până se publică. Douăzeci şi patru de ore până când vei spune altcuiva, pentru că nu vreau ca vreun intern de oriunde naiba ai lucra să lase asta să scape.
— În regulă, zise Jeevan. Douăzeci şi patru de ore înainte de a-i spune altcuiva.
Era încântat de intrigă.
— Arthur, rosti agenta de presă, pot să-ţi vorbesc un moment?
— Nu, spuse Arthur, trebuie să fac asta.
— Nu trebuie să faci nimic, zise ea. Aminteşte-ţi cu cine stai de vorbă.
— Sunt un om de cuvânt, repetă Jeevan.
Suna puţin cam ridicol a doua oară.
— Eşti jurnalist, spuse ea. Nu fi penibil, Arthur…
— În regulă, uite, îi zise Arthur lui Jeevan, am venit aici direct de la aeroport.
— Bine.
— Am venit aici cu două ore mai devreme, aproape trei de fapt, 10 http://www.tmz.com – site de cancan (n.tr.).
155
pentru că n-am vrut să mă duc acasă întâi.
— De ce n-aţi…?
— Îmi părăsesc soţia pentru Lydia Marks, spuse Arthur.
— O, Doamne! exclamă agenta de presă.
Lydia Marks era partenera lui Arthur în pelicula care tocmai se terminase de filmat în Chicago. Cândva, Jeevan o fotografiase la ieşirea dintr-un club din Los Angeles, cu ochii strălucitori şi aproape nefiresc de aranjată la ora trei dimineaţa. Era genul de persoană
căreia îi plăceau paparazzii, iar uneori chiar îi chema. Îi aruncase un zâmbet triumfal.
— O părăsiţi pe Elizabeth Colton? rosti Jeevan. De ce?
— Pentru că trebuie. Sunt îndrăgostit de altcineva.
— De ce îmi spuneţi asta?
— Luna viitoare, mă mut cu Lydia, zise el, iar Elizabeth nu ştie încă. Cu o săptămână în urmă, când am avut o pauză la filmări, am venit aici special pentru a-i spune, dar, pur şi simplu, n-am putut s-o fac. Uite ce e, trebuie să înţelegi ceva în legătură cu Elizabeth: ei nu i s-a întâmplat niciodată nimic rău.
— Nimic?
— Nu scrie asta. N-ar fi trebuit să-ţi zic. Chestia este că n-am putut să-i spun. N-am putut să-i zic nici când am vorbit la telefon, de mai multe ori, şi n-am putut s-o fac nici astăzi. Dar, dacă îmi spui că povestea asta o să apară mâine, asta îmi forţează mâna, nu-i aşa?
— O să fie o poveste sensibilă, zise Jeevan. Sunteţi în continuare prieten cu Elizabeth şi îi doriţi tot ce-i mai bun, nu aveţi alte comentarii şi vreţi ca intimitatea ei să fie respectată în aceste clipe dificile. E bine?
Arthur suspină. Cumva, părea mai bătrân de 44 de ani.
— Poţi să scrii că a fost de comun acord, pentru binele ei?
— Despărţirea s-a făcut de comun acord şi, ăăă, amical.
Rămâneţi în continuare prieten cu Elizabeth. Aveţi un respect… un respect considerabil unul pentru celălalt şi aţi decis de comun acord că e mai bine să o luaţi pe drumuri separate, şi că doriţi să vă fie respectată intimitatea în – ştiu eu? – aceste momente dificile?
— E perfect.
— Vreţi să pomenesc de…?
