mai meargă undeva acum. Toate drumurile erau blocate de maşini abandonate.

Frank nu se oprea niciodată din lucru. Memoriile filantropului erau aproape gata.

— Probabil că el e mort, spuse Jeevan.

— Probabil, fu Frank de acord.

— Atunci, de ce mai scrii despre el?

— Am semnat un contract.

— Dar toţi ceilalţi care au semnat contractul…

— Ştiu, zise Frank.

Jeevan se duse cu celularul la fereastră. Mesajul „niciun serviciu disponibil” apăru pe ecran. Lăsă telefonul să cadă pe canapea şi privi lacul. Poate că va veni o barcă şi…

În apartamentul fratelui său, într-o după-amiază tăcută, Jeevan se pomeni gândindu-se cât de uman este oraşul, cât de uman este totul. „Deplângeam impersonalitatea lumii moderne, dar era o minciună, aprecie el. Nu a fost impersonală niciodată. Mereu a existat o infrastructură masivă şi delicată de oameni, cu toţii 161

muncind nebăgaţi în seamă în jurul nostru, iar când oamenii nu se mai duc la muncă, totul stă în loc. Maşinile sunt blocate. Avioanele nu pot zbura. Camioanele rămân în autobaze. Mâncarea nu mai ajunge în oraşe; magazinele alimentare se închid. Firmele se închid, apoi sunt jefuite. Nimeni nu merge la lucru în centralele electrice sau în substaţii, nimeni nu îndepărtează copacii căzuţi pe liniile electrice.” Jeevan stătea în picioare lângă fereastră când luminile se stinseră.

Există un moment stupid, sau două, când se duse lângă uşa de la intrare şi tot apăsă comutatoarele. Pornit/oprit, pornit/oprit.

— Încetează, rosti Frank. Făcea notiţe pe marginea manuscrisului, în lumina cenuşie care se prelingea printre jaluzele.

Mă înnebuneşti.

Jeevan îşi dădu seama că Frank se ascundea în spatele proiectului său, însă nu putea condamna strategia lui Frank. Dacă

Jeevan ar fi avut un proiect, şi el s-ar fi ascuns în spatele lui.

— Poate că e doar la noi, spuse Jeevan. Poate că a sărit o siguranţă la subsol.

— Fireşte că nu e doar la noi. Singurul lucru remarcabil este că

lumina a rămas aprinsă atât de mult timp.

— Parcă ar fi căsuţa din copac, spuse Frank.

Era cam prin Ziua 30, la câteva zile după ce se oprise apa curentă. Treceau zile întregi fără să vorbească, însă existau inexplicabile momente de pace. Jeevan nu se mai simţise niciodată

atât de apropiat de fratele lui. Frank lucra la memoriile filantropului, iar Jeevan citea. Îşi petrecea ore întregi studiind lacul cu ajutorul telescopului, însă cerul şi apa erau pustii. Nu tu avioane, nu tu ambarcaţiuni, şi unde era internetul?

Nu se mai gândise la căsuţa din copac de mult timp. Se afla în curtea din spate a casei copilăriei lor, din suburbiile oraşului Toronto, iar ei petrecuseră acolo ore în şir, în compania cărţilor cu benzi desenate. Exista o scară de funie care putea fi trasă sus, pentru a zădărnici planurile eventualilor invadatori.

— Ne putem descurca o vreme, zise Jeevan.

Avea grijă de rezerva de apă, care încă era rezonabilă. Umpluse cu apă fiecare recipient din apartament înainte ca apa să nu mai curgă la robinete, iar de curând începuse să adune în vase şi boluri zăpada de pe balcon.

— Da, spuse Frank, dar apoi ce facem?

— Ei bine, o să stăm aici până revine lumina sau până apare Crucea Roşie, sau ceva.

162

În ultimul timp, Jeevan începuse să viseze cu ochii deschişi, imaginile contopindu-se şi suprapunându-se, iar filmul lui favorit era că, într-o dimineaţă, se trezea în sunetul unui megafon, armata sosind şi anunţând că totul se sfârşise, că toată treaba asta cu gripa se terminase, fusese rezolvată, iar totul revenea la normal. Avea să

dea la o parte şifonierul din uşă şi să coboare în parcare, fiindcă, poate, un soldat avea să-i ofere o cană cu cafea, bătându-l pe spate.

Îşi imagina că oamenii îl felicitau pentru că avusese prevederea să

facă provizii de mâncare.

— Ce te face să crezi că lumina va reveni? întrebă Frank fără

să-şi ridice privirea.

Jeevan dădu să-i răspundă, dar nu găsi cuvintele.

163

31

Interviul luat lui Kirsten Raymonde de François Diallo, bibliotecar la biblioteca din New Petoskey şi editor la New Petoskey News, Anul 15, continuare:

DIALLO: Iartă-mă. N-ar fi trebuit să te întreb de cuţitele tatuate.

RAYMONDE: Te-am iertat.