— Numai bine, zise Mika. Acum am dat de belea.
Zbură pe sub nava poliţiei şi viră brusc în spatele ei. Până să apuce să se întoarcă şi să se uite după ei, aveau deja doi kilometri avans.
— O să ne poată găsi prin sistemul de localizare, îi spuse Audrey, ca în joc. N-o să putem scăpa de ei.
— Cred că ar trebui să ne întoarcem la apartament, zise Mika. A fost o idee proastă să facem asta.
— Bine, zise Audrey, speriată. Repede, înainte să ne găsească iar.
Dar când Mika zbură către Turnurile Aurii văzură un grup de nave cu oamenii lui Gorman aşteptându-i. În câteva secunde, se treziră
urmăriţi de zeci de Pod Fighters şi peste tot în jur zburau focuri.
— Coboară! strigă Audrey. Zboară printre Turnuri!
***
Ellie se legăna în patul ei pe întuneric, trăgându-se de păr şi întrebându-se disperată ce i se întâmpla lui Mika; simţi cum zgomotul dintre mintea lui şi a ei se dizolvă. Era ceea ce îşi dorise din ziua în care fuseseră despărţiţi, ca şi cum ar fi fost un radio care căuta un canal şi dintr-odată ea era acolo, cu el, şi putea vedea ce vedea şi el: turnurile care străluceau ca o comoară dogorind, căile aeriene pe
care mişunau cu urme de lumină albastră şi aurie şi navele care îl urmăreau ca un stol de păsări de pradă. Îi împărtăşea sentimentele: adrenalina, scurtele momente de frică, panică şi uşurare şi disperarea cu care se ţinea de viaţă, nu numai pentru el, dar şi de dragul celor pe care îi iubea. Mintea lui lucra la foc continuu, dar inima lui se destrăma şi Ellie se îngrijoră că avea să facă aceeaşi greşeală ca şi ea încercând să scape prin Umbre. Avea o idee mai bună; ea ştia un loc sigur unde să se ducă. Avea să fie riscant să ajungă acolo cu oamenii lui Gorman după ei, dar ar fi avut mai multe şanse să supravieţuiască
aşa decât să încerce să le piardă urma în Umbre. Aşa că făcu ceea ce trebuia ca să-l salveze recitând o mantra tăcută.
— Mika, te rog, treci peste Zid. Treci peste Zid!
***
După zece minute în care zburase cu atâtea nave pe urma lor, Mika era sigur că nu avea să mai dureze mult până să facă o greşeală.
Era orbit de focuri şi se afla în pericol de moarte la fiecare viraj şi asta nu numai din partea oamenilor lui Gorman; întregul oraş fusese întors pe dos din cauza răscoalei; claxoanele răsunau, sirenele luminau şi căile aeriene erau sparte, aşa că traficul era încurcat. Nave civile le tot picau în faţă şi clădiri pline de oameni furioşi apăreau din senin.
— Nu cred că mai rezist mult! strigă Mika. O să mă izbesc de ceva!
— Ai grijă! strigă Audrey, apoi îşi închise ochii şi îşi muşcă buza de jos când trecură razant de acoperişul unei clădiri, apoi virară strâns pentru a evita o alta. Ascunde-te undeva! strigă ea. Găseşte o ascunzătoare!
Mika plonjă până la pământ şi zburară pe New Regent Street înspre New Leicester Square. Răscoala era la apogeu dedesubtul lor într-o mulţime de bâte şi pumni. Dar când Mika viră pe strada curbată, mulţimea îngheţă, oamenii se feriră şi îşi acoperiră capetele cu mâinile în timp ce nava aproape că îi reteză la două sute de kilometri la oră.
— Scuze, şopti Audrey.
În New Leicester Square, se opri brusc.
— Sunt chiar deasupra noastră! zise Audrey, privind în sus.
— Intră acolo! zise ea arătând spre holul mare al unui
cinematograf. Uşile fuseseră distruse de mulţime şi era destul loc să
intre. Încet şi cu grijă, Mika intră cu nava în hol, unde abia avu loc.
Înăuntru totul era spart şi podeaua era acoperită cu dulciuri.
— Acum ce facem? zise Audrey cu disperare. Ne vor găsi imediat.
— Nu ştiu, zise Mika, dar nu mai pot zbura prin oraş aşa, e prea periculos.
— Ar fi bine dacă nu ar fi atâţia oameni în jur, zise Audrey. Mi-e frică să folosesc armele, nu vreau să rănesc pe cineva. Dar am fi mai în siguranţă dacă aş putea distruge armele navelor care ne urmăresc.
Poate ar trebui să ieşim din oraş. Nu vor fi atât de mulţi oameni în afară şi vom putea să ne apărăm mai bine.
— Am putea, zise Mika, ezitând. Dar unde să ne ducem? Dacă
ieşim din Londra, zburăm deasupra oraşelor de refugiaţi. Nu vor fi atât de mulţi oameni, dar vom fi mult mai expuşi.
— De ce nu coborâm în Umbre? sugeră Audrey. Am putea să ne ascundem după pilonii turnurilor şi să aşteptăm să se termine revolta.
Când vedem că putem pleca, ne întoarcem la apartament pentru ca Gorman să-şi dea seama că nu am încercat să fugim.
— Nu sunt sigur, zise Mika. Îşi închise ochii şi se trezi într-un loc întunecat.
Ellie. O putea auzi. Pentru prima oară se simţea ca şi cum s-ar fi aflat chiar lângă ea şi îi şoptea ceva. Legănându-se pe întuneric.
Trăgându-se de păr.
— Atunci ce facem? întrebă Audrey. Unde o să fim în siguranţă?
Mika îşi deschise ochii şi îndreptă nava spre ieşirea din cinematograf.
— Peste Zid, răspunse el.
