Stai jos puţin.
Mika se aşeză fără să vrea, legănându-şi rapid genunchii.
— Pentru început, zise ea cu autoritate, dacă te consideri nebun, nu eşti. Se ştie că nebunii nu cred că sunt nebuni. Am lucrat odată cu un băiat care se credea portocală şi nu puteai să îl convingi că nu era aşa.
Mika încercă să râdă, dar îi rămase în gât şi era gata să se transforme în lacrimi în urma emoţiilor refulate care se strânseseră în el.
— Dar nu înţeleg ce se întâmplă în capul meu, spuse el, disperat. A venit o femeie la noi la şcoală şi am crezut că este un Cap de Televizor! Am crezut că încearcă să mă otrăvească dându-mi să beau o băutură cu vitamine şi uite în ce probleme am intrat din cauza asta!
Chiar dacă ştiam că nu mă port normal, nu m-am putut stăpâni!
Părinţii mei trebuie să plătească o amendă de o sută de credite din cauza mea şi azi nici măcar nu au fost furioşi; e ca şi cum le este milă
de mine pentru că sunt nebun, iar cei de la şcoală îmi spun că sunt un ciudat paranoic! Azi-noapte, am visat că îmi cresc copaci din degete!
— Mai încet, povesteşte-mi ca lumea, sugeră Helen. Fă ceaiul şi
începe cu începutul.
Mika se ridică, pregăti ceaiul, iar ea îl întrebă în detaliu despre petrecerea stranie, prăjiturile inscripţionate cu FDT, băutura cu vitamine, despre asistentă, câinele din vis, copacii care îi creşteau din degete şi el începu să se simtă mai bine. Helen avea puterea magică
de a face până şi cel mai îngrozitor lucru să pară amuzant. Când i-a povestit cum i-a aruncat paharul de Fit Mix în faţă directorului, ea râse până nu mai putu respira şi se înecă, iar Mika se îngrijoră pe moment, pentru că părea că avea să se rostogolească de pe canapea.
Dar după asta tăcu şi deveni serioasă şi se uită îngândurată la colierul greu de metal de la gâtul lui Mika.
— Ce e? întrebă Mika.
— Shhh, mă gândesc, răspunse ea.
El se uită la Helen, aşteptând ca ea să zică ceva, dar în loc de asta femeia oftă şi Mika putea simţi că nu era de bine.
— Eşti de acord cu mine, nu-i aşa? spuse el, confuz. Ştiu că aşa e.
Nu e numai că am văzut un monstru din coşmarurile mele. Sunt suspicios, mă simt minţit, nu numai la şcoală, dar peste tot şi nu e vorba numai de Ellie, sunt minţit şi în legătură cu alte lucruri, pot să
simt asta. Ştiu ceva. Undeva în mintea mea ştiu ceva important, dar mă simt ca şi cum mă uit la o poză la care trebuie să te uiţi atent ca să
vezi imaginea, dar nu apare nimic. Sunt sigur că cineva încearcă să
îmi zică ceva.
Helen se uită în ceaşca ei de ceai, cu ochii umbriţi, ca şi cum putea vedea galaxii îndepărtate pe fundul ei.
— Cred că ar trebui să ne uităm în pachet, spuse ea. Să vedem ce v-au dat.
— Nimic din ce aş vrea, bolborosi Mika nerăbdător. Luă pachetul albastru şi îl răsturnă. Din el căzură mai multe lucruri pe podea. Erau şapte plicuri de Fit Mix, o cană cu Bea Fit Mix! scris pe ea, o şapcă pe care scria E distractiv în Tabăra de Sănătate!, un tricou, o pereche de pantaloni scurţi, câteva pungi de dulciuri, un balon şi un card de memorie pe care scria Introducere la programul În formă mereu!
— Se pare că s-au străduit ceva pentru asta, zise Helen, luând şapca şi punându-şi-o pe cap. Ce crezi? Părul ei cărunt şi lung îi atârna în părţi ca nişte urechi lungi de câine.
— Îmi place mai mult boneta ta de ploaie, spuse Mika, zâmbind. O
lăsă să cerceteze cana şi se duse cu un plic de Fit Mix în bucătărie. Îl desfăcu şi îl răsturnă în chiuvetă, sperând că se va întâmpla un miracol şi că va şti toate răspunsurile dintr-odată. Dar nu se întâmplă
asta, pudra deveni roz şi dezgustătoare şi emană un miros de căpşuni când atinse picăturile de apă din chiuvetă. Dădu drumul la apă şi spălă totul, dezgustat.
„Nu e nici un indiciu în asta”, gândi el, aruncând plicul gol la gunoi.
— Hai să ne uităm la asta, zise Helen, arătând spre un card de memorie.
Televizorul acoperea peretele din faţa canapelei. Mika inseră
cardul într-un slot dedesubtul lui şi se aşeză lângă Helen. Ecranul se aprinse şi arătă imaginea unui grup de copii care beau Fit Mix ca şi cum era atât de delicios că ar fi putut să leşine de fericire.
— E mai penibil decât o reclamă la pastă de dinţi, spuse Helen, în timp ce o fată slăbuţă cu urechi haioase bea un pahar de Fit Mix.
Câteva secunde mai târziu, alerga într-un câmp plin de flori cu vântul bătându-i prin păr, după ce mai crescuse cel puţin treizeci de centimetri şi devenise şi mai frumoasă.
— E prostesc, fu de acord şi Mika, uitându-se la un băiat plin de muşchi mergând pe un munte.
„Dar nu numai că vei creşte mare şi puternic, răsună o voce din ecran. În formă mereu! te va face şi mai inteligent. Am creat un nou joc numit Pod Fighter pentru a-ţi dezvolta abilităţile motorii şi gândirea. În formă mereu! este distractiv, În formă mereu! este mişto şi În formă mereu! va face ca toate visurile tale să devină realitate.”
— Cu siguranţă le-a făcut pe ale tale să devină realitate, murmură
Helen, gândindu-se la asistenta Cap de Televizor.
Ecranul rămase negru pentru câteva secunde, apoi se umplu de stele, iar Mika şi Helen se simţiră ca şi cum pluteau prin cosmos.
— Trebuie să fie reclama pentru joc, spuse Mika.
