Simţindu-se stupid, respiră adânc şi porni liftul din nou, dar, de îndată ce începu să urce, auzi mârâitul iar şi, deşi Mika nu îl putea vedea, îi simţea căldura corpului lângă piciorul lui. Când uşile liftului se deschiseră la etajul unde stătea Helen, câinele îl prinse de mânecă
şi încercă să îl oprească.
— Încetează, şopti Mika, nerăbdător. Dă-mi drumul! Dar Awen nu voia să-i dea drumul, şi Mika trebui să îl împingă de lângă el pentru a putea ieşi din lift.
— Stai aici, şopti Mika, simţindu-se puţin nebun, pentru că îi dădea comenzi unui câine imaginar. Dar Awen îl ignoră şi Mika îi putu auzi labele pe podea în timp ce se îndrepta către apartamentul lui Helen.
Spre surprinderea lui, găsi uşa deschisă şi pe cineva înăuntru.
Auzind voci de bărbaţi se lipi de perete, unde nu putea fi văzut, şi ascultă. Unde era Helen şi de ce erau bărbaţi în apartamentul ei? auzi o bufnitură, ca şi cum ceva căzuse pe duşumea, şi îşi dădu seama că
una dintre cărţile ei fusese aruncată de pe raft. Simţi nevoia să le protejeze. Cărţile lui Helen erau prietenele ei, „de genul celor pe care le inviţi la tine în mijlocul iernii”, îi spusese ea, „cu care îţi petreci toată noaptea la discuţii şi nu vă mai culcaţi”. Auzi sunetul altei cărţi căzând pe podea şi se apropie puţin pentru a privi înăuntru. În apartament era dezordine; sertarele erau deschise şi din ele se iveau haine răscolite, iar pe masă erau pălării şi ochelari de soare într-o combinaţie ciudată şi pungi pe jos. Era evident că Helen îşi făcuse bagajele şi plecase în grabă.
Bărbaţii purtau costume negre şi cămăşi albe şi erau slabi, cu ochii alungiţi şi, în timp ce căutau prin lucrurile lui Helen, lui Mika i se păru că semănau cu nişte păsări. Apoi Mika văzu o armă pe blatul de bucătărie, lângă ceainic; o armă mare şi neagră. Se ascunse şi îşi ţinu respiraţia. Awen îl trăgea cu disperare de picior să-l facă să plece şi de data asta se luă după câine şi fugi cât putu de repede la scări, pentru că liftul ar fi putut face prea mult zgomot. Apoi, fără să îşi mai poată
ascunde frica, începu să alerge pe scări.
Unde plecase? Plecase cu voia ei sau pentru că era în pericol?
Undeva în sufletul lui ştia care era adevărul şi fugi pe scări simţindu-se vinovat, sigur că plecarea lui Helen şi bărbaţii cu arme aveau legătură cu el.
Capitolul 12
Mika încerca să nu se gândească la efectul pe care îl aveau vitaminele asupra lui, dar după câteva săptămâni nu mai putu nega schimbările prin care trecea. Crescuse atât de rapid încât îşi rupsese pantofii în părţi, tricourile lui păreau că intraseră la apă, iar pantalonii lui lăsau să i se vadă glezna păroasă, deloc estetică.
— Vino până aici puţin, zise Asha, în timp ce Mika se grăbi pe lângă ea de la duş.
— De ce? întrebă Mika, suspicios, strângându-şi prosopul la piept.
Nu voia ca părinţii lui să observe creşterea şi să înceapă să pună
întrebări jenante, dar asta devenise imposibil de ascuns.
— Pune-te lângă perete, spuse ea. Vreau să te măsor.
— Nu poţi mai târziu? zise Mika. Întârzii la şcoală.
— Nu durează mult, insistă mama lui. Pot să jur că ai crescut cu încă doi centimetri de săptămâna trecută. Iar te-ai lovit la cap când ai ieşit de la duş.
— Bine, acceptă Mika, cu greu. Se puse lângă perete lângă
televizor şi ea fu tăcută şi îşi muşcă buza cât făcu semnul de deasupra lui.
— Chiar ai crescut! exclamă Asha. Asta nu poate fi normal.
Mika se uită la noul semn de pe perete. Sub el mai erau multe altele, făcute de când el şi Ellie începuseră să meargă, cu unsprezece ani în urmă, fiecare cu data lângă el. Semnele pentru Ellie nu mai înaintaseră şi Mika simţi un val de durere privindu-l pe ultimul; el crescuse foarte mult de când dispăruse ea.
În timp ce se îmbrăca, Asha citi scrisorile trimise de la şcoală cu informaţii despre Fit Mix. Creşterea rapidă nu era trecută la categoria Efecte secundare anormale. Era trecută sub Beneficii de sănătate.
— Da, cugetă ea, din cadrul uşii, uitându-se la Mika încercând să
se încalţe cu pantofii sport. Presupun că arăţi mai sănătos şi nu mai ai pungi sub ochi, nici nu mai eşti aşa palid.
Nu părea foarte convinsă.
Mika bombăni ceva şi plecă la şcoală. Se simţea din ce în ce mai jenat să continue cu programul În formă mereu! Acum că Helen dispăruse, nu mai avea cu cine să vorbească despre asta sau care să îi
spună că este pe calea cea bună. Trecuseră câteva săptămâni de când începuse să bea Fit Mix. Tăcuse şi urmase ordinele, dar tot nu ştia nimic despre Ellie şi de ce văzuse un Cap de Televizor la el în clasă, iar apăsarea pe care o simţea, fără să poată spune ceva, era prea mult pentru el. În fiecare zi, ajungea în clasă şi vedea copii care zâmbeau şi beau Fit Mix pe ecranele băncii lui, cu mesajul Tu eşti viitorul! Bea-ţi vitaminele! scris dedesubt şi cu fiecare zi îi era tot mai greu să bea; era ca şi cum corpul lui se răzvrătea de unul singur.
— Nu arăţi prea bine, Mika, zise doamna Fowler. Eşti OK?
— Da, mulţumesc, răspunse Mika, încercând să nu vomite pe toată
banca.
Dar să bea Fit Mix şi să îi vină rău în fiecare dimineaţă era distractiv pe lângă Tabăra de Sănătate. La două săptămâni după ce începuseră să bea Fit Mix, Mika ajunse la şcoală şi văzu mesajul E
distractiv în Tabăra de Sănătate! scris pe ecran. Toţi primiră
sendvişuri gratuite din nou în acea zi şi o pungă de dulciuri pentru acasă şi toţi credeau că avea să fie ca la orele de sport, numai că aveau să stea mai mult. Credeau că era vorba de alergat vreo jumătate de oră în fiecare după-amiază, să se caţere pe nişte sfori şi apoi să
meargă acasă. Se înşelau amarnic.
Când doamna Fowler le spuse să se schimbe în noul lor echipament FDT sport, toţi bombăniră că nu arătau bine şi că voiau să îşi poarte propriul echipament, iar când doamna Fowler le ordonă
să se îmbrace, ei se conformară, murmurând şi chicotind. Kobi arăta cel mai ridicol în noul echipament, pentru că era atât de deşirat.
Pielea lui părea transparentă din cauza lipsei de lumină pe care o îndura în Umbre.
