— Tu ce zici, Audrey?
— Mi-e indiferent, zise ea, ridicând din umeri. Atâta timp cât apucăm să concurăm, nu mă interesează când.
— Atunci hai acum, spuse Mika. Va trebui să ne strecurăm până
acolo. Împingeţi cu coatele şi ţineţi-vă unii de alţii ca să nu ne pierdem.
Mika o luă înainte şi împinse mulţimea cu Audrey ţinându-se de haina lui. Ajungeau în anumite puncte de care nu puteau trece şi trebuia să caute o cale în jur, iar când ajunseră la marginea peronului, aglomeraţia fu atât de periculoasă încât Mika trebui să o apuce pe Audrey de haină ca ea să nu cadă pe şine. Un tren Săgeata Argintie ajunse la peron şuierând ca un şarpe cu ochi de sticlă şi mulţimea înaintă, strivindu-i de tren. Mika simţi cum cineva îl apucă de haină
şi îl trage înapoi şi brusc îşi desprinse mâna de Audrey şi plonjă într-o mare de pumni şi coate.
Ceilalţi reuşiră să îşi facă loc în tren.
— Unde e Mika? strigă Audrey, uitându-se în urma ei după el. O, nu! Uite! Nu poate ajunge!
Tom se aplecă în afara trenului şi îl apucă pe Mika de mână. Fu lovit puternic în faţă de geanta cuiva şi uşile încercară să se închidă
peste mâinile lui. Mika auzi cum mâneca hainei lui se sfâşie, dar Tom nu îi dădu drumul şi îl trase cu forţă în tren.
— Mulţumesc, zise Mika, cu atât de multă recunoştinţă în glas
încât cuvântul păru penibil. Trebuie să te fi durut.
— Nu contează, răspunse Tom. Aproape că rămăseseşi în urmă.
— Mai bine rămâneam în pat, zise Kobi, inspectând o nouă
ruptură în haina lui.
— M-am speriat, zise Audrey. Am crezut că te-am pierdut şi pe mine aproape că m-au împins de pe peron.
Mika îi protejă spatele cu mâna pentru a-i împiedica pe nişte băieţi să se împingă în ea, apoi îşi închise ochii şi oftă uşurat.
— Sper că e mai uşor la concurs decât drumul până acolo, zise Tom, părând îngrijorat. Asta a fost groaznic.
***
Ploua foarte tare în Reading când ieşiră din gară. Fugiră până la Centru, încercând să fie înaintea celor care se aflaseră cu ei în tren, dar când ajunseră acolo, descoperiseră o coadă care se întindea pe toată strada şi după colţ şi altă soluţie nu era decât să se aşeze la sfârşitul ei şi să aştepte. Picăturile de ploaie îi bătură până când se udară până la piele şi începură să tremure. Audrey îl cuprinse pe Mika de la spate şi îşi băgă mâinile în buzunarele lui. Mirosea dulce; a ceea ce folosea ca să îşi facă ţepi în păr; şi mirosul ei specific. Îi strânse degetele reci şi îşi închise ochii, simţindu-se ca şi cum stătea la coadă ca să sară de pe o stâncă.
Ajunseră la uşile Centrului după două ore şi Mika privi, îngreţoşat de teamă, cum nişte borgi negri înarmaţi de la securitate le scanară
ochii lui Tom şi lui Kobi. Mika simţi lumina roşie şi dură în ochii lui, apoi intrară, dirijaţi de bărbaţi în uniforme FDT spre una din camerele cu simulatoare.
Capitolul 15
Centrul din Reading avea patru camere de joc, fiecare cu sute de simulatoare. Mika şi Audrey fură direcţionaţi către cea de-a doua cameră. Imediat ce trecură de uşi, un bărbat într-o uniformă FDT
albastru-închis le dădu un număr. Îşi căutară simulatorul prin întuneric, printre sute de corpuri ca de păianjen mişcându-se în jurul lor. Era neobişnuit de linişte. Atmosfera era ca de examen, fără să
auzi muzică sau voci încântate ca în Centrul de acasă. Mai mulţi bărbaţi îmbrăcaţi în uniforme se plimbau printre simulatoare, iar podeaua scârţâia sub paşii lor.
— Uite-l pe al nostru, şopti Audrey, văzându-l.
Apăsă scara şi simulatorul coborî.
Un bărbat păşi către ei.
— Mika Smith şi Audrey Hudson? întrebă el, fără să zâmbească.
Ei spuseră că da, iar el bifă ceva pe tableta pe care o avea în mână.
— Misiunea voastră este să treceţi de cât mai multe nivele, spuse el. Când sunteţi doborâţi, trebuie să părăsiţi simulatorul şi să vă fie verificat scorul. Nu există limită de timp acum, aşa că puteţi începe când sunteţi pregătiţi. Nu încercaţi să trişaţi, pentru că noi vom şti.
— Ca şi cum am face-o, şopti Audrey, privind după bărbatul care se îndepărta.
Lângă ei mai era o echipă care de-abia începea şi se panicară, încercând cu disperare să deschidă uşa simulatorului lor. Mika fu pe cale să facă acelaşi lucru, când Audrey îl prinse de braţ:
— A zis că nu există limită de timp, hai să o luăm uşor şi să
investigăm controalele.
— Da, scuze, spuse Mika.
Urcară în cockpit, aprinseră panoul de control şi îşi puseră căştile, ajustându-le confortabil. Mika se relaxă puţin simţind scaunul înfăşurându-l. Verifică panoul de control şi Audrey îşi exploră
maneta.
— Sunt câteva pictograme pe care nu le recunosc, spuse Mika.
