Trase un rând de focuri şi rată, iar nava trase şi ea la rândul ei.
— Puţin mai spre dreapta, spuse Mika.
— Ştiu, zise Audrey, enervată. Eu mă pricep la asta, ţii minte?
— Nu te stresa.
Ea trase din nou şi de data asta nimeri, iar nava schimbătoare se desfăcu ca şi cum fusese scăpată şi se spărsese, trimiţând triunghiuri rubinii în toate direcţiile în spaţiu.
— Frumos, zise Mika, în semn de aprobare.
Audrey le distruse una câte una, iar Mika privi plin de uimire, ştiind că el nu ar fi putut s-o facă. Ţintele ei erau invizibile şi le nimerea din prima.
— Mă pricep, nu-i aşa? se lăudă ea în joacă.
— Presupun că nu e rău deloc. Înfumurato!
— Mă întreb ce urmează, cugetă Audrey, privind megaoraşul roşu din depărtare.
Nu aşteptară mult până să afle. Până să aibă timp să-şi adune gândurile, lumina verde apăru din nou ca semn de început al nivelului trei şi în câteva secunde auziră un zumzet şi un vaiet. Părea că se apropie o mulţime de insecte.
— Le pot auzi, dar nu le pot vedea, zise Audrey. Tu?
— Nu.
Zgomotul crescu în intensitate până deveni asurzitor. Părea o flotă
imensă de nave de luptă, dar nu puteau vedea nimic.
— Ai grijă! strigă Audrey, iar Mika se întoarse şi văzu focuri de armă ieşind din întuneric şi venind înspre ei. Ţâşni în sus câţiva kilometri, apoi zbură rapid în cercuri largi încercând să scape de atacatorii invizibili şi să câştige nişte timp.
— Sunt invizibili, zise Mika.
— Crezi? răspunse Audrey cu sarcasm. Nu observasem. Ce nu ai
folosit din panoul de control?
Zgomotul crescu din nou.
— Sunt pe urmele noastre! Dă-te la o parte!
Mika aduse nava în picaj, ca o piatră, şi zgomotul se pierdu iar.
Apăsă disperat toate pictogramele de pe panoul de control care nu îi erau cunoscute. Dintr-odată, nu mai văzură nimic. Parbrizul devenise negru.
— Nu face asta! ţipă Audrey. Nu văd nimic!
— Nu e nevoie să ţipi. Sunt chiar în faţa ta! strigă el, apăsând butonul ca să poată vedea iar. Împinse o pictogramă triunghiulară şi speră să meargă. De data asta, avu noroc. Pe vizierele lor apăru o pictogramă roşie şi dintr-odată putură să vadă inamicul: nave ca nişte stafii transparente roşietice care zburau ca un roi în urma lor, aproape de ei.
— Uau! exclamă Mika. Sunt incredibile.
— Sunt atât de multe, zise Audrey. Sute!
— Nu contează. Dă-i bătaie!
Audrey începu să tragă şi Mika zbură cu nava în arce largi, ratând milimetric focurile care erau trase înspre ei. Timp de câteva minute, reuşiră să scape de navele-fantomă, dar Mika începu să-şi dea seama că asta se datora mai mult norocului decât aptitudinii. Erau pur şi simplu prea mulţi.
— Ne vor nimeri! strigă Audrey. Trebuie să găseşti altceva!
Mika se uită din nou la panoul de control. Mai erau doar două
pictograme pe care nu le încercase. Apăsă una din ele.
— S-a întâmplat ceva? întrebă el.
— Nu, nimic! Încearcă altceva!
O apăsă pe cealaltă.
— Măi să fie! strigă Audrey. Ia uită-te!
Mika se uită peste umăr şi văzu o plasă verde uriaşă aruncată din spatele navei lor.
— Sunt prea departe de noi, am ratat, zise Audrey, în timp ce plasa se pierdu în spaţiu. Trebuie să îi atragem mai aproape de noi.
Mika încetini, ferindu-se de focuri şi strângând din dinţi, aşteptându-se să fie doborâţi în orice clipă.
— Acum! strigă Audrey.
