— De ce trebuie să câştigi? întrebă Kobi. Se presupune că e doar un joc, dar toţi se poartă ca nişte idioţi! Audrey aproape că a fost împinsă
de pe peron de dimineaţă! Lui Mika aproape că i-au rupt haina de pe el, iar acum tu te porţi ca un idiot, Tom! Tu spui că e doar un joc şi în acelaşi timp te superi aşa pe mine! mai bine stăteam acasă.
Tom îşi plecă privirea şi se înroşi, şi dintr-odată redeveni Tom cel normal.
— Îmi pare rău, zise el, fiind pe punctul de a începe să plângă. Te rog, nu renunţa, Kobi. Mama este bolnavă şi lucrează tură dublă la fabrica de carne. Nu ne permitem să dăm drumul la încălzire. Vreau să o ajut.
— Mama mea a murit, zise Kobi cu duritate. A murit în Umbre din cauza mucegaiului.
— O, zise Tom, ruşinându-se. Îmi pare rău.
Kobi nu mai zise nimic pentru câteva clipe, apoi oftă.
— Bine, zise el, nu prea convins. O să joc.
— Eşti sigur? întrebă Tom, disperat.
— Da, răspunse Kobi. Pentru mama ta.
Telefoanele-companion aşteptau liniştite în mijlocul mesei. Micuţa pisică-robot se aşeză între ele şi îşi linse o lăbuţă, apoi se ghemui şi adormi. Minutele se scurseră la fel de încet ca picăturile de ploaie de pe geam.
Bip! Bip! Bip! Bip!
Mesajul de la Fundaţia pentru Dezvoltarea Tinerilor ajunsese şi toţi îşi verificară telefoanele, sperând să primească veşti bune.
Capitolul 16
Mika ridică receptorul cu mâinile tremurându-i. Toate cele patru ecrane de pe masa lor luminau şi pisica-borg se ridicase din nou, trezită de sunetul mesajelor, dar Mika nu îndrăzni să creadă că ei erau cei norocoşi până nu citi mesajul de trei ori.
„Felicitări, Mika Smith! Echipa ta a fost selectată pentru a concura în a doua etapă a competiţiei! Vă rugăm să vă întoarceţi la Centru imediat! (Consultaţi regulamentul.)”
Fu atât de uşurat încât nici nu putu să zâmbească sau să se mişte ori să facă altceva.
— Am reuşit! strigă Audrey, sărind în sus de bucurie.
— Ar fi bine să ne întoarcem, zise Tom, luându-şi cu entuziasm haina. Haide, Kobi!
Dezamăgirea celorlalţi participanţi plutea în aer şi toţi se holbară
la ei în timp ce se îndreptau spre uşă. Era îngrozitor, dar odată ajunşi în stradă Audrey şi Tom alergară înainte, nemaiputând să-şi ascundă
bucuria.
— Baftă! zise Kobi în timp ce se apropiară de roboţii de la pază din afara Centrului pentru a doua oară.
— Mulţumesc, răspunse Mika, atât de emoţionat, că trebui să îşi aducă aminte cum să pună un picior în faţa celuilalt. Roboţii se dădură la o parte şi îi lăsară să intre fără să le scaneze retinele.
— Tare, şopti Tom, trecând cu paşi mari pe lângă ei. Imaginaţi-vă, mâine pe timpul ăsta am putea avea un telefon-companion şi o vacanţă!
Fură direcţionaţi către o cameră cu simulatoare şi le spuseră să se aşeze pe un rând la marginea aleii roşii. Era foarte linişte.
— Ia uite cine mai e aici, şopti Audrey.
Mika îi urmări privirea de-a lungul şirului de echipe şi inima îi stătu pe loc văzându-i pe Ruben şi pe partenera lui, Yee. Ruben îi şopti ceva la ureche lui Yee şi ea zâmbi cu răutate.
— Ce are pe cap? întrebă Audrey, încercând să nu râdă. Ruben purta o bandană neagră.
— Ce idiot!
Ruben se uită urât la Mika, parcă ar fi vrut să îi smulgă picioarele,
iar Mika se uită în altă parte, încercând să-l ignore. Nu îi plăcea camera tăcută cu străinii care se uitau la ei din spatele oglinzilor. Îi putea simţi, era conştient de interesul şi de lăcomia lor şi inima îi bătea atât de nebuneşte, era sigur că avea să explodeze şi pereţii ar fi fost decoraţi cu sângele lui.
Un bărbat veni în faţa lor.
— Felicitări! zise el, cu o voce fără inflexiuni. Aţi ajuns în a doua etapă a competiţiei. Acest joc va fi diferit de cel din prima etapă, aşa că ascultaţi cu atenţie ca să ştiţi ce aveţi de făcut. Prima regulă are legătură cu echipa voastră. Vrem să vă schimbaţi locurile, aşa că cine a fost pilot data trecută va trece în locul din spate de data asta. A înţeles toată lumea?
Un val de şoapte de uimire trecu de-a lungul şirului, iar Mika şi Audrey se uitară unul la altul, îngroziţi; ea fusese întotdeauna trăgător când zburau – aşa lucrau ei bine.
— O, nu! şopti ea. Ce ne facem?
— Nu avem de ales, şopti Mika. Poţi pilota, nu-i aşa?
— Da, normal că pot, dar tu? Tu poţi trage?
— Nu prea bine, spuse el. De fapt, nu mai fusese în locul ei de câteva săptămâni.
— Trebuie să încercăm să nu intrăm în panică, spuse ea. Pornim toţi cu acelaşi dezavantaj.
