Mika apăsă butonul din nou şi aruncă o nouă plasă de lumină
verde. Firele se întinseră foarte mult şi roiul de nave zbură chiar în interiorul ei. Apoi plasa se strânse la celălalt capăt şi zbură elegant în cosmos cu navele de luptă zbătându-se în ea. Treizeci de secunde mai târziu, zgomotul navelor fu înghiţit de întuneric şi plasa deveni doar un punct în depărtare.
— Am reuşit, şopti Audrey. Am reuşit!
— Da, aşa e, zise Mika. Îmi pare rău că te-am repezit.
— Nu-i nimic. A fost destul de intens.
Mika începu să râdă şi se relaxară.
— Aproape că a fost distractiv, zise Mika.
— Da, fu de acord Audrey. Îmi doresc să fi luat ceva de băut la noi.
Am gura uscată.
Şi gura lui Mika era la fel şi îl ustura gâtul. Tremură simţind energie negativă când văzură iar lumina verde în viziere.
Priviră spre gura megaoraşului, aşteptând să se întâmple ceva şi de data asta nişte sfere se rostogoliră din ea: sfere roşii de sticlă, care se rostogoleau pe o bandă invizibilă înspre ei.
— Urcă, zise Audrey şi Mika înălţă nava cu câţiva kilometri, încât se uitară la ele de sus.
— Ce e zgomotul acela? zise Audrey, iar Mika simţi cum i se face părul măciucă şi începu să se simtă rău; euforia dispăru. Zgomotul semăna cu ţipete şi plânsete de copii speriaţi sau îndureraţi. Sferele se rostogoliră dedesubtul lor şi sunetul începu să se piardă.
— Ce ar trebui să facem? zise Mika. Nu ne atacă. Doar se rostogolesc încolo.
— Hai să aruncăm o privire mai de-aproape, sugeră Audrey.
Mika coborî nava şi zbură către sferele roşii. Fiecare sferă era cam de zece ori mai mare decât nava lor. Erau şase în total, rostogolindu-se întruna pe aleea invizibilă tot mai departe în spaţiu.
— Nu îmi place deloc, zise Audrey. Zgomotul acela este oribil. Poţi vedea ce e în interior?
— Nu.
— Cred că sunt copii înăuntru.
— Treaba asta e bolnavă, spuse Mika. De ce ar pune aşa ceva întrun joc?
— Încep să se rostogolească mai repede, zise Audrey.
Sferele prinseră viteză şi plânsetele deveniră ţipete îngrozitoare.
Mika închise ochii şi coborî capul, încercând să nu le bage în seamă.
— Cred că trebuie să le distrugem până nu dispar, zise Audrey.
Uite, în curând nu le vom putea prinde din urmă.
Mika îşi dădu seama că Audrey avea dreptate, sferele se rostogoleau din ce în ce mai repede, până când dintr-odată deveniră
şase urme de lumină care se îndepărtau de ei.
— Nu putem să tragem în ele, zise el. Nu vreau.
— Ba da, putem, zise Audrey, trăgând un prim foc. E un joc, Mika.
Doar sună ca nişte copii. Nu e real.
Trase şase focuri către sferele care se îndepărtau şi acestea explodară în lumini roşietice. Ţipetele se opriră brusc şi Mika simţi un val de groază în piept.
— Mi-e rău, zise el.
— E doar un joc, răspunse Audrey.
— Nu a fost distractiv.
Pe vizierele lor apăru un mesaj: Nivelul patru: complet. Jocul a luat sfârşit.
— Asta a fost tot? întrebă Audrey, surprinsă. Am terminat?
Mika simţi un fior de fericire.
— Cred că da.
— Am reuşit!
Îşi dădură jos căştile şi coborâră din simulator cu picioarele tremurându-le şi găsiră un bărbat care îi aştepta.
