— Şi eu am câteva noi, răspunse Audrey. Dar nu vom şti la ce ajută
până nu decolăm.
Îşi aprinseră căştile şi în vizieră apăru cunoscuta matrice de linii
verzi. Apoi Mika apăsă pictograma pentru parbriz şi acesta se aprinse, dar, în loc de nava de pe mare, descoperiră un hangar imens, întunecat şi înalt, şi deschis la un capăt. Nava Pod Fighter era îndreptată către o mare de stele.
— Cred că suntem pe un cargobot în spaţiu, spuse Audrey. O să fie distractiv!
Un inginer într-o salopetă galbenă trecu pe lângă navă. Dădu din cap spre ei şi le acordă permisiunea de a decola, apoi o lumină verde apăru în vizierele lor.
— Bine, cred că asta e, zise Mika. Eşti gata?
— Da, răspunse Audrey, strângând din dinţi. Să mergem!
Mika trase de manetă şi motorul izbucni ca un tunet în timp ce ţâşniră din hangar. Prin căşti trecea un curent şi Mika trase aer în piept în timp ce fu lipit de scaun din cauza forţei. Nu văzură nimic în jur care să pară să îi atace, aşa că Mika întoarse nava ca să se poată
uita la hangarul din care decolaseră. Era enorm, mare cât un oraş, de genul celor create pentru a călători departe în cosmos. Nu se întâmplă nimic timp de câteva secunde, Pământul strălucea în depărtare şi ei aşteptară. Apoi Mika văzu o altă navă cât jumătate din planetă ieşind din umbra Pământului.
— Fir-ar să fie, zise Mika. Ia uită-te!
Nava era de un roşu-rubiniu, un megaoraş de forma unui disc cu milioane de lumini. Pe margine se deschise o gaură de mii de kilometri.
— Cred că ar trebui să testez arma, zise Audrey, trăgând câteva focuri.
Din gura megaoraşului ieşiră câteva puncte.
— Uite că vin, murmură Mika, cu inima bătându-i puternic.
Navele zburau atât de repede încât primele ajunseră în raza armei lor în câteva secunde. Erau asemănătoare celor împotriva cărora jucaseră la nivelul întâi din jocul normal: ascuţite şi roşii, ca nişte capete de suliţă, dar aceste nave aveau ochi înguşti şi galbeni şi lăsau urme de foc în spatele lor. Păreau diabolice.
— Bine, spuse Mika, le arătăm noi lor!
O luă în jos răsucindu-se rapid chiar în mijlocul atacului şi începură să îi transpire mâinile pe manetă în timp ce în jurul lor
zburau panglici de foc. Nu mai înfruntaseră atâtea nave inamice deodată, dar se aşteptaseră să fie mai greu decât în jocul normal şi în câteva secunde instinctul îi copleşi, încât nu mai fură conştienţi de procesul de gândire în urma căruia luau o decizie – se mişcau atât de rapid că păreau că vin de la sine. În zece minute, se treziră singuri din nou într-o mare de linişte şi resturi care pluteau. Învinseseră până la ultima navă a flotei Steaua Roşie.
— Uau, zise Audrey. Suntem buni! Erau foarte mulţi!
— A fost numai nivelul unu, Audrey.
— Ştiu, bolborosi ea.
O lumină verde le apăru în viziere.
— Fir-ar să fie! zise Mika. O luăm de la capăt.
Priviră spre gura megaoraşului cu degetele tremurându-le pe manete în timp ce următorul inamic zbură spre ei.
— Sunt ciudate, zise Mika, încruntându-se. Erau mai mari decât navele cu foc şi erau mai puţine, numai douăsprezece. Se aşezară
într-un rând în faţa lor la vreun kilometru distanţă de ei.
— Sunt ca nişte figurine origami, zise Audrey. Se îndoaie singure ca şi cum ar fi din hârtie!
Nu mai văzuseră aşa ceva niciodată, erau un grup de forme triunghiulare, rubinii şi strălucitoare, care se îndoiau şi se descopereau ca şi cum nişte degete dibace s-ar fi jucat cu ele. Uneori, semănau cu pisici sau câini, alteori, cu fulgi de zăpadă sau cu oameni.
Păreau să aştepte ceva.
— Bine, zise Audrey. Deci trebuie să facem noi prima mişcare.
Mika se uită gânditor la una care se deschise în părţi în forma unui vultur.
— Încearcă să tragi în una, sugeră el.
Audrey trase un rând de focuri. Nava care îşi schimba forma care fusese ţintită dispăru instantaneu şi apăru din nou în alt loc, iar focurile ei îşi continuară drumul în spaţiu fără să o lovească. Apoi nava trase la rândul ei şi Mika trebui să coboare rapid pentru a nu fi lovit.
— Au! strigă Audrey. M-am lovit la cap.
— Scuze, răspunse Mika. A fost cât pe ce. Încearcă din nou. Cred că e vreun fel de puzzle.
Audrey trase din nou şi situaţia se repetă – nava schimbătoare dispăru, reapăru, apoi trase în ei –, dar de data asta Mika observă că
apăruse din nou la aceeaşi distanţă şi la acelaşi unghi faţă de punctul de plecare, ca şi cea de dinainte.
— Am o idee, zise Audrey. În loc să trag în direcţia navei, o să trag înspre locul în care o să apară.
— La asta mă gândeam şi eu, fu de acord Mika. Încearcă.
