— Încearcă-le în perechi! zise Mika. Trebuie să funcţioneze cumva!
Grăbeşte-te! O să ne nimerească!
Vânătorul lor era bun; abia scăpau de ploaia de lasere, în ciuda capacităţii extraordinare de zbor a lui Audrey. De două ori se întâmplă ca Mika să-şi închidă ochii, gândindu-se că fuseseră loviţi, dar îi deschise şi văzu că încă se aflau în concurs. Audrey blestema în timp ce apăsa pictogramele şi încerca în acelaşi timp să-i menţină în cursă. Apoi, dintr-odată, în viziera lui Mika apăru o pictogramă şi,
uitându-se la fiecare Pod Fighter, îi văzu numărul.
— Aşa mai merge! zise el. Nu mai ziseră nimic pentru câteva clipe cât se uitară pe ecran.
— Cred că noi suntem numărul treizeci, zise Audrey. Uite, ne poţi vedea vânătorul, numărul paisprezece, în spatele nostru. Deci unde e prada noastră?
Îi căutară pe ecran.
— I-am găsit, zise Audrey şi întoarse nava la o sută optzeci de grade înspre nava-mamă, cu vânătorul pe urmele lor. În colţul din stânga, sus. La ora unsprezece.
Pod Fighterul pe care trebuia să îl elimine, numărul cinci, se ascundea de ei după nava-mamă.
— Probabil şi-au distrus deja prada, zise Mika. Nu au pierdut timpul, probabil sunt foarte buni.
— Nu contează, zise Audrey. O să-i prindem oricum.
Mika nu era aşa sigur; nici măcar nu ajunseseră atât de aproape încât să tragă în ei, că numărul cinci dispăru dintr-odată.
— Nu se poate! Cum au făcut asta? exclamă el.
Vânătorul lor trase un val de lasere şi fură nevoiţi să coboare brusc sub nava-mamă, pierzându-se de urmăritori în umbra ei.
— În jurul prăzii noastre trebuie să fie un scut de invizibilitate, zise Mika. În runda trecută am găsit o opţiune pentru navele de luptă
invizibile, mai ţii minte? Apăreau ca nişte fantome roşii.
Audrey apăsă disperată pictogramele din panoul de control cu o mână şi pilotă Pod Fighterul prin umbra navei-mamă cu cealaltă.
Dintr-odată, o altă navă apăru pe ecran. Era transparentă şi roşie, exact ca navele-fantomă din prima etapă. Când Mika se uită la ea, apăru cifra cinci, cu roşu.
— Bine, deci acum îi putem vedea, asta e bine.
Prada lor era la câţiva kilometri distanţă, atârnând nemişcată în spaţiu. Audrey viră la dreapta şi ţâşni înspre ea, ieşind din siguranţa umbrei navei-mamă. Vânătorul lor se luă după ei imediat şi începu să
tragă.
— E imposibil, zise Mika.
— Nu, nu este, încă mai caut opţiunea de invizibilitate, zise Audrey, pilotând cu o singură mână. Dacă ei au găsit-o, putem şi noi.
Câteva secunde mai târziu, exclamă:
— Da!
Pe ecran apăru o altă navă-fantomă.
— Noi suntem! strigă Audrey, aproape surzindu-l pe Mika.
Numărul treizeci!
Mika privi pe ecran cum nava lor ţâşneşte spre numărul cinci.
— Eşti un geniu, zise el, văzând că vânătorul lor fu luat prin surprindere şi viră în direcţia greşită.
Câteva secunde mai târziu, nava cu numărul cinci îşi dădu seama că fusese văzută şi ţâşni în sus.
— Care pe care! zise Audrey şi plecă după ei.
Nu era uşor să urmăreşti o ţintă invizibilă, nu puteau vedea nimic prin parbriz, vedeau doar fantoma roşie de pe ecran şi Mika fu impresionat de abilităţile de pilotaj ale lui Audrey, care îi ţinea chiar pe urma lor. Totuşi, să nimerească nava era cu totul altă problemă şi când Mika începu să tragă, focurile lui ajunseră mai departe cu câteva sute de metri. Era ca şi cum ar fi încercat să prindă o muscă doar cu mâna şi cu ochii închişi.
— E ca şi cu navele care îşi schimbau forma în prima rundă, trebuie să anticipezi unde se va muta, zise Audrey.
— Ştiu, zise Mika, enervat, trăgând alte câteva focuri inutile. Dar atunci ştiai exact unde apăreau navele, acum nu am cum să-mi dau seama.
Privi fantoma roşie a numărului cinci pentru treizeci de secunde, fără să tragă, cum se rotea, plonja, apoi zbura în cercuri strânse prin spaţiu şi încercă să-şi dea seama dacă zburau după un tipar.
— Hai odată! Nu mai avem decât cinci minute! zise Audrey.
— Lasă-mă puţin.
Brusc, Mika îşi dădu seama că nava întorcea întotdeauna spre dreapta la capătul virajelor strânse şi tot ce trebui să facă fu să aştepte ca ei să vină în acea poziţie.
— Nu mai sunt decât patru Pod Fighters, zise Audrey, agitată.
