Mika amestecă pudra cu apă în pahar, apoi goli şi o capsulă în băutură. Îşi simţi stomacul strângându-se uitându-se la ea şi crezu că
avea să vomite.
— Ce e aia? întrebă o fată din spatele lui.
— Nimic, zise Mika nervos, încercând să nu i se facă rău.
— Tu de ce ai o capsulă şi noi nu? întrebă ea cu invidie.
Auzi sunetul scaunelor pe podea în spatele lui şi se trezi înconjurat.
— Da, ce e, Mika? De ce eşti tu atât de special? Hei, uite! Şi Ruben are una. Pentru ce e? Are legătură cu competiţia, nu-i aşa? Ia uitaţi-vă!
Mika se simţi ca şi cum nu putea să respire cu ei în jurul lui, iar mişcările lor arătau ca un spectacol de lumini orbitor.
— Plecaţi de-aici! zise Kobi, împingându-i pe toţi cu o mână. Ce aveţi? Lăsaţi-l în pace!
— Copii! strigă doamna Fowler. Fiţi cuminţi! Întoarceţi-vă în bănci şi beţi-vă vitaminele sau îl chem pe domnul director!
***
În acea după-amiază, domnul Blythe le prezentă un nou exerciţiu în programul de sănătate. Ajunseră la Complexul pentru Timp Liber şi găsiră un traseu de asalt construit în cea mai mare sală de gimnastică.
— O, nu, şopti Roland, când îl văzură prima dată.
Mika aruncă doar o privire către traseu şi stomacul i-o luă razna.
Erau pereţi de zece metri pentru căţărat, care aveau spaţii pentru mâini şi picioare foarte mici. Era un bazin mare de apă acoperit cu o plasă verde. Şi un labirint cu tunele de metal, obstacole, scări de sfoară şi tobogane.
— Bună ziua! urlă domnul Blythe. Fiecare să ia un rucsac în spate!
Pe podea era o grămadă de rucsacuri. O fată încercă să ridice unul, dar era atât de greu încât aproape că se răsturnă peste el.
— Ce imagine penibilă! strigă Blythe. Ridică-l, fato, şi pune-l în spate!
Încercă din nou şi reuşi cu dificultate.
— Aşa! lătră Blythe, cu ochii tăioşi. Dacă exerciţiul acesta nu face diferenţa între voi, atunci nu mai ştiu ce va face! Toţi faceţi traseul de două ori, apoi cinci kilometri pe benzile de alergare. Primul care termină primeşte o reducere pentru un kebab la Expresul de Carne!
— Pot să jur că ăsta e plin de ciment, murmură fata, în timp ce se apropie anevoios de start, şi avea dreptate – Mika putea simţi bucăţi mari prin materialul rucsacului. Capul îi vâjâi când îl puse în spate, dar reuşi să ajungă să urce cel de-al doilea zid. Kobi era chiar sub el şi Mika îl putea auzi respirând cu greutate în timp ce încerca să nu cadă. Câteva momente mai târziu, îl văzu în dreapta lui, muşchii din braţele lui străluceau ciudat în nou-descoperita lumină şi energizat de efortul depus. Mika se pierdu, ameţi şi, privind sângele pompând prin venele lui Kobi, crezu că îl poate auzi pulsând. Fu luat prin surprindere când începu să cadă şi îşi pierdu cunoştinţa până să
ajungă la sol.
***
Când Mika deschise ochii, constată că era întins pe un pat înconjurat de o perdea albă. Din toate situaţiile în care putea să se trezească, aceasta era cea mai rea pentru el; intră în panică, trase aer
în piept când văzu colţul perdelei mişcându-se sub atingerea cuiva de pe partea cealaltă. Dar nu era un Cap de Televizor, era o femeie întrun halat alb cu logoul FDT brodat pe buzunar.
— Unde sunt? întrebă el.
— În salonul medical din Complexul pentru Timp Liber, răspunse ea cu blândeţe. Cum te simţi?
El privi urmele de lumină aurie care ieşeau din degetele ei când femeia trase perdeaua.
— Ciudat, zise el.
— Ciudat la nivelul corpului sau al capului? întrebă ea.
— La ambele.
— Vezi urme de lumină? întrebă ea, aşezându-se la capătul patului.
El dădu din cap în semn că da.
— E din cauza capsulelor, zise ea. Nu ai de ce să-ţi faci griji, Mika.
Starea ta se datorează faptului că te obişnuieşti cu schimbarea cauzată. În câteva zile, o să te simţi cu mult mai bine.
— Bine, zise el.
— O să îţi pară bine cât de curând că le-ai luat, crede-mă, continuă
ea, zâmbind ca şi cum ar fi deţinut un secret fantastic şi interesant.
— De ce? întrebă Mika.
— Nu pot să-ţi spun, răspunse ea, ca un copil poznaş. E o surpriză.
