după el mai târziu, aşa că nu era o zi normală şi el nu era un copil ca oricare altul; el putea mişca obiecte cu ochii. Se întoarse şi o văzu pe Ellie zâmbindu-i din una din poze. O Ellie de şapte ani cu dinţi lipsă
şi o cicatrice pe bărbie, făcută după o căzătură. Luă o gură mare de aer, se ridică şi se pregăti de şcoală.
Colegii lui erau entuziasmaţi datorită noului eveniment care avea loc la acel sfârşit de săptămână şi Mika observă că doamna Fowler se purta ciudat. Nu certase pe nimeni, chiar dacă unii dintre ei ridicaseră vocile, şi, în timp ce ei îşi beau vitaminele, ea începu să
plângă şi plecă grăbită din clasă murmurând ceva despre coşurile de gunoi care trebuiau verificate. După-amiază, le ură tuturor noroc înainte ca ei să plece la Tabăra de Sănătate cu vocea tremurând şi un şerveţel boţit în mâini. Mika îi atrase privirea şi îşi dădu seama că ea plângea pentru ei.
— Baftă, Mika! zise ea, atingându-i braţul cu blândeţe în timp ce trecu pe lângă el. Am auzit că în seara asta pleci pentru ultima etapă
a concursului?
— Da, zise Mika. Mă iau la ora şase.
— Atunci, ai grijă şi să te distrezi, zise ea cu lacrimi în ochi.
— Mulţumesc, doamnă Fowler, răspunse ea.
Nu putea fi supărat pe ea. Orice s-ar fi întâmplat, nu era vina săracei doamne Fowler; îi ştia pe toţi de când aveau cinci ani. Îi iubea.
***
După ce terminară exerciţiile din tabără, colegii lui Mika alergară
până în oraş, la centrul de jocuri. Erau toţi în formă acum, aşa că
parcurseră cu uşurinţă cei trei kilometri şi nici măcar nu fură obosiţi când ajunseră. Mika merse pe jos până acasă, în direcţia opusă, ca să-şi facă bagajul. Părinţii lui plecaseră mai devreme de la serviciu ca să
mai stea cu el până la plecare, dar Mika îşi dori să nu o fi făcut; Asha vorbea încontinuu, agitându-se în legătură cu ceea ce avea să ia la el, iar David nu voia să stea jos şi se plimba în jurul canapelei.
— Nici măcar nu ne-au spus pentru cât timp vei fi plecat, se plânse Asha, cu nişte sendvişuri în mână. Cum ar trebui să ştiu câtă mâncare să îţi pun la tine?
Mika se simţea ca şi cum în loc de stomac avea o gaură mare, aşa că nu îi stătea gândul la mâncare.
— Ce ai pus e destul, zise el, luând sendvişurile şi punându-le în geantă. Oricum ne vor da mâncare acolo.
— Aş vrea să ne fi spus unde te duc, zise David, încruntat. Nu îmi place să nu ştiu.
— Nu e decât pentru două zile, zise Mika.
— Să ne suni de îndată ce ajungi acolo, continuă David pe un ton ferm.
— Dacă pot, răspunse Mika.
— Şi să nu vorbeşti cu străinii, adăugă tatăl lui.
— Dar toţi vor fi străini, tată, zise Mika.
— Ştii la ce mă refer, spuse David, morocănos. Şi să nu faci nimic mai periculos.
— Nu o să fac, zise Mika. Am promis deja. Fără arme cu harpon sau jocuri periculoase.
— Nu uita să îţi iei obiectele de toaletă, spuse Asha.
— Nu uit, zise Mika. Nu vreau să fiu descalificat pentru că miros urât.
— Nu e nevoie să fii obraznic, Mika.
Erau atât de agitaţi încât îl enervau şi nu voia să se certe cu ei chiar înainte să plece, aşa că se ascunse la toaletă ca să poată fi singur, dar chiar când închise uşa îl strigă Lilian din buzunar.
— Ce vrei? şopti Mika, nervos. Sunt la toaletă. Şi o scoase din buzunar numai ca să se poată uita urât la ea.
— Scuze, zise Lilian, arătând ruşinată într-un mod foarte drăguţ.
Helen vrea să îţi vorbească.
— Helen? zise el, fără să creadă. Helen a mea?
— Da.
— Repede! o grăbi Mika. Fă-mi legătura!
Fu foarte uşurat să îi vadă chipul, dar fu şocat de felul în care arăta; arăta cu totul diferit; părul ei de vrăjitoare, lung şi cărunt, fusese tuns scurt şi coafat în bucle aranjate, purta cercei de perle şi o rochie înflorată cu guler dantelat. De fapt, arăta exact ca una dintre femeile în vârstă care locuiau în tumul lui, care se uitau dezaprobator la el ca şi cum băieţii nu ar fi trebui să aibă voie acolo. Nu îi venea să creadă
că alesese să arate aşa. Mai purta şi o brăţară ciudată de metal, care nu se potrivea cu restul ţinutei şi era ghemuită, ca şi cum se ascundea. Lângă ea era o masă ornată ale cărei picioare erau acoperite, iar în spatele ei Mika putea vedea câţiva alţi oameni în vârstă care purtau coifuri de petrecere.
— Bună, frumosule, şopti Helen. Îmi pare bine să te văd!
— Şi mie, zise Mika, repede. Unde eşti?
