să-i cunosc pe cei care vor face implanturile.
— Da, domnule, răspunse managerul, roşind. Pe aici, cu toţii.
Camera de Implanturi arăta ca o cameră rece de spital. Avea o masă lungă de metal în mijloc, un şir de chiuvete de metal pe un perete şi rafturi pentru depozitare pe cel opus. Cei care se ocupau de implanturi purtau halate albe lungi şi despachetau cutii cu echipament pe masă. Când Mal Gorman şi ceilalţi vizitatori intrară, se lăsă liniştea şi se întoarseră spre ei. Gorman le studie trăsăturile, căutând semne de slăbiciune. Ceea ce erau pe cale să le facă acelor copii nu era uşor dacă aveau măcar o fărâmă de emoţie în ei. Le studie detaliile referitoare la ocupaţie de pe tablete şi observă
satisfăcut că trei dintre ei erau controlori de trafic ieşiţi la pensie.
— Are vreunul dintre voi copii sau nepoţi care au vârsta necesară
pentru a veni la centre? întrebă el, privindu-i cu ochii lui cenuşii.
Dădură din cap în semn că nu.
— Foarte bine, zise Gorman, ştiu că aţi fost deja întrebaţi, dar am vrut să mă asigur. Ştiţi cât de important este ca aceste implanturi să
fie introduse corect?
Toţi dădură din cap afirmativ.
— Sper că aşa e, pentru că, dacă moare vreun copil, nu veţi fi plătiţi. Mai mulţi au pierit în timpul testărilor din cauza unor greşeli stupide care ar fi putut fi evitate.
Continuă să analizeze feţele celor din cameră. Privirea îi căzu pe o femeie din spatele grupului ale cărei trăsături păreau mai blânde decât ale celorlalţi. Se uită la tabletă şi descoperi că lucrase la o
grădiniţă.
— Tu, zise el, indicând-o cu degetul. Pleacă!
Ea sări, speriată.
— De ce? strigă ea. Ce am făcut?
— Nu-mi place de tine, răspunse el. Pleacă acum!
— Vă rog! îl imploră ea. Am nevoie de asta! Am nevoie de bani!
— Asta e, zise Gorman, concediind-o cu un gest scurt al mâinii. Ea părăsi camera plângând, iar Gorman continuă analiza bărbaţilor şi femeilor care rămăseseră. Apoi dădu din cap satisfăcut că erau toţi la fel de lipsiţi de emoţii cum şi arătau.
— Să îmi spună cineva ce se va întâmpla duminică, ceru el.
O femeie făcu un pas înainte. Lui Gorman i se păru că avea trăsături speciale şi ciudate, fără sprâncene şi gene şi cu dinţi mici, depărtaţi, ca de copil.
— Toţi copiii de doisprezece şi treisprezece ani, zise ea, cu excepţia mutanţilor, vor primi un implant.
— Da, zise Gorman. Ştia asta deja, dar voia ca ea să o spună cu voce tare ca să fie sigur că îşi înţelesese misiunea.
— Descrie-mi procedura exact.
— Am pus un ecran deasupra uşilor din centre, continuă ea. Arată
ca o reclamă mare pentru noul eveniment, dar scopul este ca aceia care aşteaptă afară să nu poată vedea ce se întâmplă înăuntru.
Duminică, vor veni aşteptându-se să câştige multe premii şi bani şi atunci le vom pune implantul. Durează mai puţin de trei secunde pentru fiecare copil, aşa că, până îşi vor da seama că ceva nu este în regulă, va fi prea târziu. După efectuarea implantului, nici nu îşi vor aduce aminte cum îi cheamă şi vor face tot ceea ce li se cere. Apoi li se va da un număr şi o cască de polistiren şi le vom spune să urce pe scările către acoperiş. Ar trebui să se ia unul după altul, ca oile.
Cargobotul va lua câte o sută o dată la Capul Wrath şi ar trebui să
terminăm totul până la ora opt şi jumătate.
— Bun, zise Gorman mulţumit. Spune-mi ce veţi face cu mutanţii.
— Mutanţilor nu le putem pune implantul, continuă femeia, pentru că au creierul diferit de cel al copiilor normali, aşa că
implanturile nu funcţionează.
— Şi ce veţi face cu ei? interveni Gorman.
— Când intră un mutant, va trebui să-i facem o injecţie cu un tranchilizant pentru a-i adormi, ca să poată fi transportaţi la Capul Wrath şi închişi.
— Bun, zise Gorman. Fiţi foarte atenţi să nu faceţi greşeli cu mutanţii, sunt foarte valoroşi. Daţi-mi să văd un implant.
Femeia îi întinse unul în palmă. Era un disc rotund, argintiu, cam de mărimea unei monede, cu nişte ţepuşe urâte ieşind din el. Sub disc se afla o mică placă de bază şi un sigur fir, de grosimea unui fir de păr.
— Odată ce se fixează pe fruntea unui copil, totul arată foarte bine, zise femeia. Ţepuşele sapă adânc în craniu, ţinându-l pe loc şi firul se ataşează singur, ceea ce înseamnă că în mai puţin de două
secunde va găsi cervixul drept şi se fixează.
— Minunile ştiinţei moderne, zise Gorman, întorcând implantul în mână. Pentru prima dată copiii vor face ceea ce li se cere. Ar fi trebuit să le inventăm cu ani în urmă.
Apoi faţa i se întunecă şi continuă enervat:
