panica în timp ce liane albe şi negre i se înfăşurară în jurul gâtului,
sugrumându-l. Apoi sparseră ecranul, începură să se înfăşoare în jurul televizorului şi în câteva clipe Gorman era acoperit cu totul, ca o muscă într-un cocon în plasa unui păianjen. Apoi sub el apăru o nouă
fisură care îl înghiţi dintr-odată, cu tot cu liane, şi Gorman fu atât de îngrozit încât se trezi cu mâinile în jurul gâtului, încercând să respire.
În dormitorul lui era linişte şi întuneric. Avu senzaţia că putea auzi lianele strecurându-se pe podea spre el.
— Lumină! zise el, sufocat, şi lumina se aprinse. Mai mult! zise el.
Mai mult! Mai mult! Şi în câteva clipe dormitorul fu la fel de luminos ca un supermarket.
Gorman se uită spre podea şi dădu din cap. Nu văzu liane, doar un covor normal şi papucii lui lângă pat.
— „Bătrân caraghios, îşi zise el. Şi mai ales că monstrul ăla cu televizor în loc de cap nici nu eşti tu.”
Capitolul 37
Foarte devreme a doua zi dimineaţă, bărbatul înarmat intră în camera lui Ellie. Privind-o, crezu că doarme, aşa că rămase lângă ea câteva momente, ţinând arma lejer în mână şi îi păru rău pentru ea.
În pijamale, cu părul răsfirat pe pernă arăta ca un copil normal. Apoi ea îşi deschise ochii şi îl sperie.
„Ba nu, îşi zise el, nu e nimic normal la ea.”
Îşi aminti de ceea ce îi făcuse lui Mal Gorman în Umbre –
incidentul de pe barca de salvare devenise celebru printre ei. Ochii ei întunecaţi aveau puterea de a provoca durere, poate chiar şi moartea.
Strânse arma mai bine în mână şi o îndreptă spre ea.
— Ce vrei? întrebă Ellie. Văzuse mai multe arme decât oricare alte obiecte în ultimele câteva săptămâni, dar tot nu îi plăcea să se trezească faţă în faţă cu una.
De câteva zile, îşi dăduse seama că urma să se întâmple ceva important. Era mai multă activitate pe navă, mai multe cargoboturi care se perindau spre şi dinspre Pământ. Dar nimeni nu voia să îi spună ce se întâmpla, deşi ea îi tot întreba şi era îngrijorată pentru Mika.
— Dă-te jos şi ia-ţi lucrurile, zise bărbatul cu răceală. Te muţi.
— Unde? zise ea.
— Pe Pământ, răspunse el.
— De ce?
— Pentru că aşa a zis Mal Gorman.
— Da? spuse ea bucuroasă, ridicându-se pe coate. Unde pe Pământ?
— Nu unde crezi tu, zise el cu fermitate.
— Nu sunt destul de naivă încât să cred că mă duce acasă, zise ea, indignată, dezvelindu-se. Spune-mi unde.
— La Capul Wrath, zise el.
Ellie mai fusese la Capul Wrath, imediat după ce se terminase construcţia. Ea ridică din umeri.
— Presupun că e mai bine decât conserva asta spaţială
plictisitoare, zise ea. Dar Puck? Nu poate rămâne aici singur.
— Merge şi el, spuse bărbatul.
— Asta e bine, zise ea, relaxându-se puţin.
— Atunci strânge-ţi lucrurile, zise bărbatul, nerăbdător. Se uită în jur prin camera albă şi goală.
— Nu am nimic, răspunse ea încet. Luă cartea de poezii pe care i-o dăduse Mal Gorman şi o puse pe pat. Deşi era un cadou de la bărbatul pe care îl ura cel mai mult, o citea în fiecare seară. Escorta ei aşteptă
afară până când ea se schimbă şi îşi puse mai multe rânduri de haine peste uniformă şi o haină căptuşită albă care îi venea până la genunchi. Ştia cât de frig era la Capul Wrath.
— Sunt gata! strigă ea.
Bărbatul intră din nou în cameră.
— Atunci hai să mergem, Necazule, bolborosi el, arătând cu arma spre uşă. Ia-ţi cartea de poezii şi hai să mergem şi să luăm şi maimuţa aia neastâmpărată.
Merseră mai departe în navă pe coridoare care păreau tuneluri făcute de o râmă albă, mare şi netedă.
Toate camerele pentru muncitori erau la fel de mari şi aveau aceeaşi formă, în afară de camerele lui Mal Gorman, cu pereţi, tavane şi podele albe de plastic şi o scobitură ovală pentru pat. Dar Puck mai avea şi un copac alb de plastic în camera lui, care era singura formă
familiară din jurul lui. Când Ellie nu era cu el, strângea în braţe copacul de plastic în somn şi, dacă se speria de vreun zgomot neaşteptat sau de vreo faţă necunoscută la geam, se adăpostea printre crengile de plastic de parcă l-ar fi putut proteja. Zilele lui se scurseseră greu în singurătate şi plictiseală de când fuseseră prinşi şi nu avusese voie afară. Prin geamul din cameră, putea vedea muncitorii trecând pe lângă el şi de două ori pe zi i se aducea o măsură de mâncare pentru maimuţe. Aceasta avea să fie viaţa lui până la venirea lui Ellie.
