Cu câteva minute înainte să ajungă Ellie, Puck sări pe creanga cea mai apropiată de uşă şi îşi puse palmele negre pe ea. Apoi îşi lungi gâtul şi îşi puse obrazul pe geam ca să se poată uita de-a lungul coridorului. O putea simţi că vine.
Ellie începu să alerge.
— Nu fugi! strigă bărbatul după ea. Ellie! Am zis să NU FUGI!
Ellie se opri din alergat, dar începu să meargă aproape la fel de
repede, aşa că bărbatul se grăbi şi el ca să ţină pasul cu ea. Nu îl mai văzuse pe Puck de trei zile, pentru că Gorman fusese morocănos şi ştia că avea să îl găsească trist şi plictisit. Ajunse la uşa lui, şi Puck începu să sară în jurul copacului de plastic de bucurie. Ea îşi puse palmele pe geam şi trase aer în piept. Maimuţa se puse pe patru labe şi merse pe creangă până la geam. Apoi îşi puse palmele micuţe peste ale ei.
— Haide să mergem, zise bărbatul, morocănos. Să cerem o cutie în care să îl ducem.
— Nu avem nevoie de o cutie, zise Ellie. Pot să îl duc eu. O să fie cuminte, promit.
— Nu prea cred, zise bărbatul, sceptic. Puck părea cel mai inocent animal în acel moment, pufos şi drăgălaş şi scoţând sunete de fericire, dar bărbatul avea destule cicatrici care să îi amintească de momentele în care acel ghemotoc pufos se transformase într-un vampir urlător.
— Aş prefera să ajung la Capul Wrath cu toate degetele la locul lor, adăugă el. Dacă nu te superi.
Capitolul 38
Somnul fără vise al lui Mika dură doar câteva ore, apoi Capetele de Televizor apărură iar, umezindu-şi buzele uscate, strânse în jurul patului său. Se trezi pe jumătate de câteva ori şi se sperie de camera fără ferestre. Nu mai avea un pat deasupra lui, nici pozele lui Ellie pentru a-l ancora în realitate şi fu aproape liniştitor să se cufunde în coşmarul în care măcar era înconjurat de elemente cunoscute. Dar de data asta visul fu diferit, merse mai departe ca înainte. Capetele de Televizor erau tăcute, se hotărâseră cum aveau să îl mănânce şi urma să îl taie în bucăţi. Cuţitarul făcu un pas în faţă şi aşeză lama pe pielea subţire de pe mâna lui, iar Mika privi, neputând să se mişte, cum din vârful lamei, ca arcuşul de vioară, se iveşte prima picătură de sânge închis la culoare. Încercă să îşi scuture capul ca să se trezească, dar nu putu. Deschise gura ca să strige, dar nu se auzi nimic şi îşi dădu seama că, dacă nu se trezea din coşmar curând, avea să moară de frică.
Fu salvat de Ellie. În momentul în care ea puse piciorul jos în hangar, o forţă străbătu fortăreaţa şi ajunse în corpul lui Mika, în patul lui. Se trezi şi ştiu că ea ajunsese acolo; era la fel de sigur de asta ca şi cum ea ar fi venit şi l-ar fi bătut pe umăr.
— Ellie, şopti el.
Primul lui gând fu să fugă din camera lui şi să o caute prin fortăreaţă, dar îşi aduse aminte că, şi dacă ar fi reuşit să iasă, fortăreaţa avea mărimea unui oraş cu mii de uşi încuiate şi gardieni şi el nu ştia unde e Ellie. Trebuia să aibă răbdare. Se ridică pe coate în pat, simţind valuri de bucurie şi tremurături. Ea era atât de aproape şi fiecare atom al fiinţei lui tânjea după momentul revederii.
***
Mika se spălă, mâncă şi aşteptă ca ziua să înceapă. Veni un bărbat după el şi împreună trecură pe lângă foarte multe camere goale care păreau, ca şi el, că aşteaptă ceva. Într-un final, se trezi în faţa uşii unei camere ocupate, în care erau o masă, trei scaune şi Ruben Snaith.
Mika se opri brusc în faţa uşii ca şi cum s-ar fi izbit de un perete invizibil şi îşi blestemă ghinionul. Făcea tot ce îi stătea în putere pentru a-l evita, dar soarta îi tot aducea împreună.
— Şi eu mă bucur să te văd, zise Ruben ca răspuns pentru privirea plină de dispreţ a lui Mika.
— Intră, îi ordonă bărbatul. Uşa se închise în urma lui şi Mika stătea cu faţa la Ruben la masă. Ruben se uita foarte urât la el, cu ochii lui palizi ucigători.
— Văd că nu vă simpatizaţi, zise bărbatul. Sper că asta nu vă va afecta concentrarea; sunteţi supravegheaţi.
Mika privi în sus şi văzu o cameră pe perete. Se aşeză pe scaun şi încercă să-şi imagineze că Ruben nu era prezent.
Bărbatul scoase nişte obiecte dintr-o pungă şi le puse pe masă: un labirint de plastic, câteva bile argintii şi câteva maşinuţe de jucărie care aveau roţi, ca pe vremuri. Una dintre maşinuţe începu să meargă
pe suprafaţa mesei şi Mika o prinse în mână când căzu peste margine.
— Cine a făcut asta? întrebă bărbatul, tăios.
— Eu am făcut-o, zise Ruben, mândru, zâmbindu-i cu răutate lui Mika.
— Nu îmi aduc aminte să-ţi fi spus să începi, zise bărbatul cu răceală. Te anunţ eu.
Obrajii lui Ruben se înroşiră puţin şi Mika zâmbi.
„Poate că nu va fi atât de rău să concurez împotriva lui Ruben”, îşi spuse el. Putea simţi cum dispreţul pentru Ruben îi acoperea toate celelalte sentimente şi îl încuraja să câştige. Nu s-ar fi simţit la fel dacă ar fi stat în faţa lui Audrey.
Prima cerinţă fu să se întreacă în dirijarea bilelor argintii prin labirint. Nu era uşor; pe Mika îl durea creierul de la efort şi îşi dădu seama aproape imediat că bila lui Ruben se mişca mai repede ca a lui.
Se sperie, gândindu-se că avea să piardă, dar din fericire găsi o cale mai scurtă prin labirint şi termină primul. Îşi ridică privirea când bila lui ieşi din labirint şi văzu că Ruben transpirase pe frunte şi îşi dădu seama că Ruben trăia într-o lume îngrozitoare – o lume în care nu conta altceva decât să demonstrezi că eşti mai bun decât ceilalţi.
Ruben, bătăuşul, care avea prieteni numai pentru că tuturor le era frică de el.
— Bine, zise bărbatul, notând ceva pe tableta lui. Să încercăm şi altceva.
Puse labirintul deoparte şi scoase o bilă de plastic roşie din pungă
şi o puse în mijlocul mesei. Era cam de mărimea unei mingi de tenis, uşoară şi solidă.
— Bun, zise bărbatul. Vreau să vă concentraţi amândoi în acelaşi timp şi să-mi spuneţi când vedeţi lumina.
Mika se uită intens la minge. Îi fu greu să se concentreze cu Ruben de partea cealaltă şi nu putu să vadă lumina.
— Eu o văd, zise Ruben cu îngâmfare.
— Tu, Mika?
— Nu încă.
— Concentrează-te.
