— Somn uşor! şopti ea.
— Vise plăcute!
Capitolul 41
Duminică dimineaţă, Capul Wrath fu lovit din toate părţile de o furtună puternică, iar marea şi cerul se atinseră. Cu câteva secole în urmă în asemenea condiţii ameninţătoare o flotă întreagă s-ar fi scufundat şi avioanele s-ar fi prăbuşit ca nişte păsări, dar Capul Wrath supravieţuise milioane de ani în acele condiţii şi vântul aprig şi valurile ucigaşe abia dacă fură observate de cei din fortăreaţă.
Cargoboturile se perindaseră toată noaptea pentru a-şi lăsa încărcătura, ca pe nişte ouă, în fortăreaţă şi camerele ei goale se umpluseră cu oameni şi echipament. Coridoarele curbate răsunau de paşi şi ochii galbeni ai clădirii se deschiseră unul câte unul. Cei din Capul Wrath se trezeau.
În timp ce Mika se spălă împreună cu ceilalţi băieţi, încercă să nu se uite la propria lui reflexie în oglindă. În jurul gâtului, avea vânătăi lăsate de degetele lui Ruben şi când era pe drum spre toaletă Ruben îi blocase calea.
— Ai grijă! mârâi Ruben când Mika se izbi de umărul lui.
— Dă-te din calea mea! zise Mika, împingându-l ca să poată trece.
Mika îndrăzni să iasă din camera lui pentru micul dejun şi li se alătură lui Audrey şi Leo la una din mesele curbate. Mâncară în linişte din tăvi compartimentate. O fată stătea în faţa televizorului, pieptănându-se. Un băiat era întins pe una din canapele, citind ceva de pe companionul lui. Toţi arătau de parcă s-ar fi potrivit acolo, din cauza uniformelor. Mika se chinui să mănânce, îl durea gâtul.
— Se pare că te-ai distrat ieri, zise Leo ca un comentariu despre vânătăile lui Mika.
— Da, cu Ruben nu poţi sta serios nici o clipă, spuse el sarcastic.
— Nu-mi inspiră încredere, zise Leo încet. E ceva în neregulă cu el.
După micul dejun, fură anunţaţi că mai aveau de dat un singur test până să se anunţe câştigătorii. Tremurând de emoţie, unul câte unul fură duşi la cel mai jos nivel al fortăreţei, sub pământ, unde merseră
pe coridoare de ciment, slab luminate.
Când îi veni rândul, Mika ştiu, din momentul în care părăsi liftul, că se îndrepta spre Ellie. Ghidul lor mergea cu paşi rapizi în faţă şi Mika îl urmă, simţind un imbold să deschidă toate uşile pe lângă care
treceau pentru a o căuta. Apoi intrară într-o zonă de maximă
securitate şi Mika se opri, simţind-o pe Ellie atât de aproape încât ar fi putut să întindă mâna prin perete sau prin tavan şi ar fi atins-o.
Awen apăru pentru o clipă, îşi legănă coada şi mirosi pe lângă
peretele din stânga, apoi trecu prin el şi dispăru.
Acolo! Mika simţi un val imens de fericire, ca şi cum în inima lui ar fi înflorit mii de flori şi atinse peretele cu mâna.
Pe partea cealaltă, Ellie stătea cu Puck pe genunchii ei, în noua lui cameră. Îl mângâiase până când ochii i se închiseră de somn şi aproape adormise în braţele ei. Avea capul rezemat de perete şi se întreba cum de putea să simtă şi plictiseală, şi frică în acelaşi timp, pentru că cele două sentimente nu păreau compatibile, ca apa şi uleiul, dar asta simţea în timp ce aştepta să afle ce avea Gorman de gând cu fratele ei. Atunci, îi simţi prezenţa.
Mika!
Îşi ţinu respiraţia şi inima începu să-i bată cu durere. Era aproape!
Foarte aproape! Ochii lui Puck se deschiseră subit ca şi cum cineva îl înţepase. Stătea pe spate, cu coada strânsă şi privea către peretele din spatele camerei. Amândoi văzură un câine, dar numai pentru o clipă, un câine slab şi de culoare crem care trecuse prin perete şi îşi legăna coada ca şi cum era fericit să-i vadă. Puck se duse până la el, dar câinele dispăru până să se întâlnească, în schimb sări pe una dintre crengile copacului de plastic. Mika era de cealaltă parte a peretelui!
Puck alergă în sus şi-n jos pe creangă şi Ellie sări în picioare şi-l atinse, cu inima plină de dragoste şi durere.
Mika.
Se sprijini cu tot corpul de perete, încercând să se apropie cât mai mult de el.
Ellie.
El zâmbea, ea putea simţi asta.
— Ce faci? se auzi o voce tăioasă.
Ellie se întoarse şi îl văzu pe bărbatul cu arma privind-o suspicios prin peretele de sticlă.
— Nimic, zise ea. Îşi luă mâinile de pe perete şi se întoarse cu spatele la el.
— De ce te rezemai de perete? întrebă ea.
— Doar mă jucam cu Puck, răspunse ea.
— Hai să mergem, zis el.
— Nu! zise Ellie. Mai lasă-mă puţin.
El o refuză. Nu îi plăcea cum se purtau câteodată fata şi maimuţa, nu le înţelegea comportamentul şi îl speriau.
— Haide, acum.
***
Gemenii fură conduşi în direcţii diferite şi simţiră din nou durerea la despărţire. Mika merse fără să ştie pe unde prin labirintul de ciment şi dintr-odată se trezi pe marginea unei gropi într-o cameră
