— Ceva ce consideri că ţi-a fost luat, zise Gorman. Sau mai degrabă cineva. Ştii cumva la ce mă refer?
Cuvintele lui Gorman erau la fel de înţepătoare ca nişte ace. Ştia exact la cine se referea Gorman şi se simţea ca şi cum bătrânul scosese încă o cheie, şi aceea era către Ellie.
Se uită la Gorman, cu ochii rugători şi înecându-se cu lacrimi.
— Ştii că e la mine, nu-i aşa? zise Gorman.
Mika dădu din cap în semn că da şi îşi plecă privirea. Putea simţi suspine de uşurare cuprinzându-i corpul, dar nu voia să plângă în faţa lui Gorman.
— Mă gândeam eu, zise Gorman.
— Ce trebuie să fac? întrebă Mika, disperat. Fac orice.
— Foarte bine, zise Gorman pur şi simplu. Se ridică şi se îndreptă
către uşă.
— Staţi! zise Mika. Spuneţi-mi ce trebuie să fac!
Gorman se întoarse în cadrul uşii pentru a se uita la el, şi privirea îi era împietrită.
— Deja ţi-am spus. Trebuie să îmi demonstrezi că pot avea încredere în tine.
— Cum? întrebă Mika, avid.
— Promite-mi ceva, zise Gorman.
— Orice, răspunse Mika.
— Promite-mi că te vei întoarce mâine, zise Gorman. Şi că vei face tot ce îţi cer.
Mika fu şocat de ceea ce îi fusese cerut, dar fu de acord imediat, pentru că ştia că era şansa lui de a fi iar aproape de foc şi să bage mâna după Ellie.
— Bine, zise el.
— La ora opt şi jumătate în seara asta, continuă el, când vei fi cu părinţii tăi la petrecere, ei vor primi un mesaj în care vor fi înştiinţaţi că te vei întoarce. Vor fi supăraţi şi furioşi şi probabil îţi vor pune foarte multe întrebări, pentru că vor vrea să ştie de ce te întorci. Dar nu le poţi spune nimic. Nu trebuie să ştie ceea ce poţi tu să faci.
Promite-mi.
— Promit! zise Mika, cu inima bătându-i nebuneşte. Era greu, deja îşi imagina cât de supăraţi aveau să fie părinţii lui când aveau să afle că Mal Gorman voia ca el să se întoarcă şi că nu le putea spune de ce.
Dar nu avea altă soluţie. Ellie era atât de aproape acum.
— Şi, continuă Gorman, trebuie să rămâi în apartamentul tău în seara asta. Nu ai voie să pleci nicăieri. Oamenii mei te vor supraveghea şi voi fi foarte furios dacă aflu că nu m-ai ascultat.
Promite-mi că vei rămâne în apartament.
— Promit! zise Mika, gâtuit.
— Dă-mi companionul tău, îi ceru Gorman, întinzând mâna după
el.
— Companionul meu? repetă Mika, ezitând.
— Da, răspunse Gorman. Nu vreau să dai nici un telefon.
Mika o găsi pe Lilian şi o puse încet în mâna bătrânului, întrebându-se dacă ea ştia ceva ce l-ar fi putut face pe Gorman să se îndoiască de el. Îşi aminti de telefonul de la Helen, în care îl
avertizase că se afla în pericol, şi simţi cum se sufocă de frică.
„Dar apelurile nu se salvează, îşi aminti el. Gorman nu va afla despre asta.”
Chiar şi aşa, nu voia să i-o dea pe Lilian.
— Repetă-ţi promisiunea, zise Gorman, băgând companionul în buzunar sub privirea speriată a lui Mika.
— În seara asta, trebuie să rămân în apartament, răspunse Mika. Şi să mă întorc aici mâine. Şi să nu le spun părinţilor mei ce sunt în stare să fac.
— Foarte bine, zise Gorman. Eşti sigur că o poţi ţine?
— Da, zise Mika, înfrigurat.
— Ai face bine să fie aşa, zise Gorman. Le-am spus celorlalţi concurenţi că îi arunc în stradă dacă nu mă ascultă. Îi iau din apartamentele din Turnurile Aurii şi îi las în Umbre. Nu este nevoie să te ameninţ şi pe tine aşa, nu-i aşa?
— Nu, zise Mika, simţind cum îi îngheaţă sângele în vene.
— Pentru că, dacă nu îţi ţii cuvântul, nu îţi vei mai vedea sora niciodată.
