şi palidă. Se uita în jos la el ca şi cum ar fi ştiut totul şi Mika îşi dori să
ştie şi el.
Tumul în care stătea el era unul dintre cele mai frumoase şi mai mari din oraş şi se înălţa deasupra parcului Noul Hyde ca o sculptură
elegantă cu un dom în vârf. Mărimea lui îţi tăia răsuflarea; baza cilindrică era la fel de mare ca aceea a turnului lor de refugiaţi, dar era de cel puţin trei ori mai înalt şi părea să nu se mai oprească. Îl duru gâtul după ce încercă să-i vadă vârful.
Apartamentele curbate din turnuri aveau balcoane şi pereţi de sticlă. Înăuntrul celor de la etajele de jos putea vedea oameni bogaţi discutând şi râzând şi se simţea ca şi cum s-ar fi uitat la o reclamă la televizor. Vântul se înteţi şi îi stropi faţa cu vapori de la fântâna din parc. Era proaspătă şi mirosea frumos. Lângă uşi erau doi paznici în uniforme negre care îl priviră cu dispreţ în timp ce urcă treptele de marmură înspre ei.
— Tu trebuie să fii de la concurs, zise unul dintre ei, văzându-i pantofii şi blugii murdari.
— Da, răspunse Mika, lăsând să-i cadă geanta ruptă pe treapta din faţa lor. Se uitară la el de sus în timp ce băiatul căută cheia aurie, dar, când o zăriră printre şosetele lui, îl lăsară să treacă.
Imediat ce intră în holul mare, văzu o fântână de marmură ornată
cu nimfe care îşi udau picioarele sau se pieptănau. Mika se apropie de margine şi atinse cu degetele apa rece şi limpede, uimit de extravaganţa ei. În holul vechi, pereţii erau acoperiţi de mâzgă şi
vântul şuiera prin el ca o fantomă, ca şi cum în colţurile lui se aflau oameni care îngheţaseră de moarte.
Auzi paşi în spatele lui şi, când se întoarse, văzu doi băieţi şi o fată.
Erau de aceeaşi vârstă cu el şi totuşi păreau din altă lume. O lume perfectă în care oamenilor le era cald şi mâncau mâncare adevărată, dar
lumina
lor
era
întunecată,
dezvăluindu-le
gândurile
neprietenoase, iar fata se uită la Mika în hainele lui ponosite ca şi cum i-ar fi venit rău.
Bum. Bum.
Se uită în jos, amintindu-şi de Umbre, dar copiii bogaţi ignorară
sunetul şi continuară să se holbeze la el.
— Tu cine eşti? întrebă fata, înţepată. Cum ai intrat?
— Locuiesc aici, răspunse Mika.
— Ba nu, îi trânti unul din băieţi. Cei ca tine nu locuiesc aici.
Probabil ai intrat cu oamenii de serviciu.
— Şi ne atingi apa, zise fata. N-o mai face. O murdăreşti.
Mika aproape că îi răspunse. Furia îl cuprinse şi auzi zgomotul lemnelor trosnind şi voi să îi pedepsească pentru prejudecăţile lor şi să le şteargă zâmbetele îngâmfate de pe feţe. Ar fi fost atât de uşor să-i umilească dacă şi-ar fi folosit nou-descoperitele puteri. Apoi îşi aminti de promisiunea făcută lui Mal Gorman şi ştiu că nu era momentul potrivit să se dea mare în faţa unor străini aroganţi, oricât de urât s-ar fi purtat. Plecă de lângă ei, îşi ridică geanta şi se îndreptă
înspre lift. Îi auzi pe băieţi râzând şi zicând ceva când se închiseră
uşile, dar strânse din dinţi şi nu se mai gândi la asta.
„Adu-ţi aminte de Ellie.”
Bum. Bum.
Liftul începu să urce, iar el se rezemă de perete, îngrozit de momentul în care avea să-şi vadă părinţii. Nu avea să fie uşor să îşi ţină o parte din promisiunea făcută lui Gorman. Cum ar fi putut să nu le spună ceva? Vânătăile de pe gât şi tăietura din palmă dispăruseră, dar el se simţea diferit. De când plecase de-acasă, vineri, fusese strâns de gât de Ruben, aproape că îl omorâse cu privirea, apoi îi salvase viaţa, fusese coborât într-o cuşcă, într-o groapă în care erau nişte câini roboţi ciudaţi, întâlnise Capetele de Televizor, câştigase concursul şi îşi găsise, dar nu îşi văzuse sora geamănă pe care toţi o
credeau moartă. Se simţea ca şi cum jucase toate rolurile într-o telenovelă ciudată şi acum trebuia să dea ochii cu părinţii lui, fără să
le spună nimic. Iar apoi, la opt şi jumătate, când se presupunea că ei se bucurau de petrecere, aveau să primească un mesaj de la Mal Gorman prin care să fie înştiinţaţi că Mika trebuia să se întoarcă la Capul Wrath în acea dimineaţă. Aveau să fie foarte supăraţi şi furioşi.
Aveau să pună multe întrebări la care el nu putea să răspundă. Avea să fie groaznic.
Dar avea să merite.
***
Nu ar fi putut uita niciodată imaginea care i se dezvălui atunci când uşile noului apartament se deschiseră; mama lui era desculţă, păşind pe un covor de lux în sariul ei de sărbătoare, iar în spatele ei Turnurile Aurii străluceau prin propriul perete de sticlă.
— Mika! Alergă spre el şi îl îmbrăţişă. El inhală mirosul părului ei şi simţi un spasm în capul pieptului în timp ce se umplea de iubire pentru ea. Apoi îl împinse cu delicateţe pentru a-l privi.
