— Bine, termină Mika propoziţia în locul ei, aşezându-se şi descălţându-se. Ca o altă vacanţă, dar pentru totdeauna.
Îşi înfundă şi îşi mişcă degetele de la picioare în firele lungi şi moi ale covorului.
— Pantofii ăia sigur îi bagi la spălat, zise Asha, uitându-se dezgustată la ei şi la şosetele lui.
Mika îi putea simţi iar privirea iscoditoare.
— Ce e, Mika? întrebă ea. Ce s-a întâmplat cât ai fost plecat?
— Am câştigat concursul, zise el, încercând să-i evite privirea. Nu-i nimic în neregulă.
***
Asha se duse în bucătărie să pregătească mâncarea pentru petrecere. Mika îşi îndesă hainele şi pantofii murdari în spălător, ajustă lumina şi se aşeză cu picioarele încrucişate în faţa peretelui de sticlă. Căile aeriene erau ocupate cu traficul începutului de seară, iar pe străzile care înconjurau parcul, pietonii arătau ca nişte furnici care intrau şi ieşeau din găuri aurii. În cealaltă parte, plutea o navă a poliţiei şi îi putea simţi pe cei dinăuntru privindu-l. Cu doar câteva săptămâni în urmă, văzuse poliţia lângă geamul lui şi se speriase, dar
acum nu îl deranja. O găsise pe Ellie, şi tot ce trebuia el să facă era să
treacă de noaptea asta în care nu trebuia să părăsească apartamentul sau să le zică ceva părinţilor lui în legătură cu noile lui puteri şi aveau să fie din nou împreună. Cât îşi dorea să le fi putut spune.
„Asta ar face petrecerea foarte interesantă”, gândi el.
Însă nu avea de unde să ştie că petrecerea avea să fie foarte interesantă şi că nu avea să fie la fel de uşor precum crezuse să-şi ţină
promisiunea faţă de Gorman.
Capitolul 45
Mika înşfăcă hainele din spălător, calde, curate şi mirosind a primăvară şi se îmbrăcă repede, pregătit pentru petrecere. O găsi pe mama lui în noua bucătărie cu două femei trimise de cei de la FDT.
Mika zâmbi uitându-se la ea cum le urmărea peste tot, încercând să
le ajute în timp ce ele o ajutau pe ea.
— Ce pot face? întrebă ea, frângându-şi mâinile şi părând confuză
în timp ce ele întinseră platouri aurite cu gustări pentru petrecere şi porţelanuri, şi tacâmuri.
— Poate ar trebui să fac ceai. Ar vrea vreuna din voi o ceaşcă de ceai înainte să ajungă ceilalţi şi să staţi jos puţin, sau cafea… sau un pahar cu vin?
— Vă mulţumim, dar nu, doamnă Smith, răspunseră ele cu respect.
— De ce nu îţi torni tu un pahar cu vin, Asha? îi sugeră David. Nu-ţi face griji în legătură cu mâncarea, bea un pahar cu vin şi relaxează-te până apar ceilalţi.
— Presupun că aş putea, răspunse ea, gânditoare. Nu-i aşa că e frumos?
— Tu eşti frumoasă, zise David, sărutând-o şi îmbrăţişându-se, având Turnurile Aurii pe fundal.
„Ar fi frumos să fie asta tot, îşi spuse Mika, iar basmul să se termine cu un sărut în castelul fermecat şi toţi să trăiască fericiţi până
la adânci bătrâneţi.”
Se întrebă cum se simţea Ellie în acel moment şi dintr-odată
noaptea i se păru groaznic de lungă. Verifică ceasul, era numai şase şi jumătate; doar două ore înainte ca mesajul lui Gorman să ajungă şi douăsprezece ore până avea să se întoarcă la Capul Wrath. Încercă să
se relaxeze, gândindu-se că nu avea altceva de făcut decât să aştepte până dimineaţă. Ce ar fi putut să se întâmple?
Invitaţii începură să sosească şi în curând apartamentul se umplu cu oameni care râdeau şi se împrieteneau. Mika îi plăcu pe toţi, mai ales pe tatăl lui Leo, un bărbat foarte mare, cu cozi groase ca nişte sfori şi un râs gutural. Sora mai mică a lui Iman era cel mai drăguţ
bebeluş pe care îl văzuse vreodată, care alerga printre picioarele
invitaţilor cu rochia plină de mâncare. Toţi păreau fericiţi să-şi sărbătorească noile case, dar Mika şi ceilalţi copii care le câştigaseră
se strânseră pe balcon, unde puteau fi singuri. Franţuzoaica pe nume Colette se aşeză pe podea îmbrăţişându-şi genunchii, iar ceilalţi se rezemară de balustradă şi priviră spre Turnurile Aurii, cu rănile lor vindecate ca nişte minciuni invizibile pe pielea lor.
Ochii verzi ai lui Audrey străluceau de frică.
— Nu înţeleg de ce Mal Gorman vrea să ne întoarcem, şopti ea.
Trebuia să fie un simplu joc!
— A încetat să mai fie un joc de mult, zise Santos, ştergându-şi ochelarii pe tricou. Cred că ar fi trebuit să ne dăm seama când am semnat Actul Oficial al Secretelor.
— Mi-e frică de promisiunea pe care am făcut-o, zise Audrey. Dacă
se întâmplă ceva şi nu ne putem ţine de cuvânt? Ne vor arunca familiile în Umbre! Ar putea muri!
— O să ne ţinem promisiunea, spuse Mika repede. Indiferent de ce întrebări ne vor pune părinţii noştri, nu le vom spune nimic, iar despre celălalt lucru, e simplu – trebuie doar să nu plecăm din apartament!
