— Pari diferit, zise ea, inspectându-l cu ochii ei vigilenţi de mamă.
— Nu am fost plecat decât două zile, mamă, zise el. O să-mi spui iar că am crescut?
— Ai fost rănit? întrebă ea, mijindu-şi ochii.
— Nu, răspunse el, agitat. De ce întrebi?
— Nu ştiu, zise ea. Doar că pari… diferit. Mă bucur că eşti acasă!
— Şi eu, spuse el.
— Tocmai am spus „acasă”, nu-i aşa? zise ea, părând confuză. Nu-mi vine să cred! Uite ce privelişte!
Ea arătă cu mâna spre peretele de sticlă. Avea o uşă într-o parte, care dădea în balcon, şi Mika îl văzu pe tatăl său sprijinit de balustradă, cu un pahar de vin într-o mână. Ieşi pe balcon şi se aşeză
lângă el privind împreună spre parc. Era construit dintr-un tipar de piscine şi alei aurii, iar fântânile aruncau jeturi elegante de apă.
— Nu-mi vine să cred că ai câştigat apartamentul ăsta într-un concurs, zise David, scuturându-şi capul. Se uită la Mika şi zâmbi.
Sunt atât de mândru de tine!
— Mulţumesc, răspunse Mika.
— Ţi-a arătat mama apartamentul? întrebă David.
— Nu încă, zise Mika.
— O s-o facă, spuse David, zâmbind.
— Asta înseamnă că îi place? întrebă Mika. Aici?
— Am fost puţin luaţi prin surprindere când au apărut la uşă acum trei ore cu valize şi ne-au spus că ne mutăm. Dar trebuie să recunosc că începe să îmi placă aici şi e la numai douăzeci de minute cu trenul de Barford North pentru serviciu şi prieteni. Dar zgomotul ăsta… făcu el o pauză şi ascultară amândoi.
Bum. Bum.
— Nu cred că mă voi obişnui cu el. Mă face să mă simt vinovat. Nu cred că vreau să stăm aici dacă guvernul nu face ceva pentru a-i ajuta.
Presupun că putem vinde apartamentul dacă ne hotărâm că nu ne place. Ştii, câţiva miniştri locuiesc chiar deasupra noastră în acest turn.
— Chiar aşa? întrebă Mika, uitându-se în sus.
— Da, zise David. Chiar în vârf, în dom. Apartamentele de acolo sunt şi mai mari decât ăsta.
— Mika! îl strigă Asha. Hai să-ţi arăt bucătăria!
David zâmbi şi luă o gură de vin.
— Vă las pe voi, zise el. Nu ştiu prea multe despre sertare şi rafturi pentru condimente.
Zona de living dădea într-o bucătărie deschisă cu dulapuri lustruite din lemn fals. Mika o lăsă să-i arate tot, spaţiul imens din dulapuri, frigiderul modern plin de şampanie şi mâncare pentru petrecere, blatul din piatră lustruită şi robinetele noi, strălucitoare.
— Uită-te la aparatul de aer condiţionat! zise ea cu entuziasm, arătându-i panoul de control. Putem alege trei esenţe diferite: miros de vară, briza mării sau pădure de clopoţei.
Aveau două dormitoare ale căror uşi se deschideau în zona de living din dreapta şi din stânga, fiecare cu baia lui şi un perete de sticlă de unde vedeau tot oraşul. Camera lui Mika era mai mare decât tot apartamentul lor vechi, iar pereţii erau lambrisaţi cu lemn fals. În baia lui, erau robinete aurii şi aer cald ca să se usuce. În pereţi, erau fixate becuri mici care dădeau o lumină difuză, iar pe jos era un covor gros de culoarea untului.
— Unde e mobila? întrebă Mika uitându-se în jur.
— Nu avem, răspunse Asha. Nici măcar un televizor. Tot ce avem este canapeaua noastră veche.
— Nu contează, zise Mika, nu mă deranjează să dorm pe jos.
Covorul e moale.
— Ai dulapuri pentru haine, zise Asha. Aşa că nu ai nici o scuză să-ţi mai arunci hainele pe unde îţi vine. Avem podea încălzită şi servire în cameră – ca la hotel – şi un nou aspirator-robot, şi piscină, şi sală
de sport, şi restaurant, deşi probabil că nu ne putem permite să
mâncăm acolo… Uită-te în dulapul ăsta! Este un spălător-uscător! Îţi pui hainele murdare aici şi în cincisprezece minute sunt curate! De ce nu speli ce ai pe tine acum, înainte să ajungă şi ceilalţi?
Ea suspină şi se aşeză pe podea.
— Ce s-a întâmplat? întrebă Mika.
— Nimic, zise ea. Totul e puţin copleşitor. Când am ajuns acasă de la cumpărături după-amiază, făceam nişte ceai şi mă întrebam dacă
mâncasem tot piureul Fab când am auzit ciocănind la uşă. În două
ore, eram aici. Presupun că sunt puţin şocată. E atât de…
