alesese pe el în acele ultime momente îngrozitoare.
— Mika? se răsti Ruben, sărind din scaunul lui în faţa lui Gorman.
Mika Smith? L-ai ales pe Mika în locul meu?
— Stai jos, Ruben! zise Mal Gorman.
— Nu! strigă Ruben, făcând un pas înapoi astfel încât scaunul lui căzu greu la pământ, cu trăsăturile accentuate grotesc şi monstruos în lumina lumânărilor.
— Ruben! zise Gorman, cu ochii reci ca gheaţa. Controlează-te şi aşază-te sau vei regreta. Nu vei pleca de-aici cu mâna goală.
Ruben se înroşi de umilire şi furie.
— Ce îmi vei da? Un set de tacâmuri? O acadea ca premiu de consolare? Ai făcut o greşeală, şi ştii asta! Nu erai sigur, nu-i aşa? M-ai ales pe mine, apoi te-ai răzgândit!
— Cum îndrăzneşti să îmi nesocoteşti judecata? zise Gorman încet, încercând să nu se cutremure din cauza privirii ucigătoare a lui Ruben. Stai jos sau chem paza!
— NU! strigă Ruben. Nu sunt un copil! Şi nu voi fi tratat ca un copil! Răzgândeşte-te sau vei regreta!
Mika nu crezu că ar mai fi putut fi uimit de ceva în acea zi, dar când Ruben începu să plutească deasupra mesei, îl privi înmărmurit, ca şi ceilalţi. Lumina lui Ruben deveni roşie şi se împrăştie ca nişte tentacule în jurul lui, iar ochii lui erau ca nişte cărbuni aprinşi. Era atât de malefic încât Capetele de Televizor arătau ca nişte bunicuţi drăguţi pe lângă el şi se făcură mici în scaunele lor în timp ce Ruben se uită cu ochii lui roşii în jurul mesei. Iman ţipă şi se dădu la o parte când o furculiţă zbură foarte aproape de ochiul ei. Apoi dintr-odată
tacâmurile, paharele şi carafele se ridicară în aer şi începură să se învârtească într-o furtună mortală. Paharele se loviră între ele, trimiţând cioburi ameninţătoare în toate părţile, iar cuţitele porniră
şuierând către feţele, gâturile şi spatele celor prezenţi. Chelnerii îşi folosiră tăvile drept scuturi, iar Capetele de Televizor se ascunseră
după spătarele scaunelor.
Mika şi Audrey se băgară sub masă, apoi veni şi Leo, ţinându-şi o mână pe obraz, iar printre degete îi curgea sânge. Era tăiat de la ochi la maxilar, ca un pepene. Deasupra lor îl auziră pe Gorman dând ordin ca Ruben să fie ucis.
De sub masă Mika văzu mai multe perechi de bocanci alergând în cameră şi auzi sunetul armelor care erau dezasigurate. Îşi dădu seama într-o clipă ce avea de făcut; ieşi de sub masă împleticindu-se. Audrey încercă să-l prindă cu mâna pe care o avea liberă şi să-l oprească, dar el scăpă, se urcă pe un scaun, sări peste Ruben şi îl trase în jos. Se auzi un foc şi ei aterizară zgomotos pe masă. Se auziră ţipete.
Tacâmurile şi cioburile căzură instantaneu peste ei. Mintea lui Mika se goli, ca şi cum aştepta să simtă valul de durere, fiind sigur că fusese împuşcat. Dar nu simţi durerea. În loc de asta, îl auzi pe Ruben înjurând şi încercând să-l dea jos de pe el.
— Dă-te jos de pe mine! strigă Ruben.
Îl împinse la o parte pe Mika, coborî de pe masă şi încercă să fugă
pe uşă, dar fu prins de câţiva bărbaţi care îi acoperiră ochii şi-l luară
cu forţa de-acolo.
Mika se rostogoli pe spate şi o văzu pe Audrey uitându-se urât la el.
— Era să fii împuşcat! zise ea înfuriată. De ce-ai făcut asta?
— Nu ştiu, voiau să-l împuşte, răspunse el.
— Şi te-ai gândit că mai bine te împuşcă pe tine? strigă ea.
— Dar nu au făcut-o, zise el zâmbind. Sunt bine! Am câştigat!
— Ce am câştigat? strigă ea. Ăsta trebuia să fie un joc! În dimineaţa asta, ne-au coborât într-o groapă cu acei câini şi acum tocmai voiau să împuşte pe cineva! Vreau acasă!
Mika se uită la ea, neştiind ce să zică. La urma urmei, era un joc organizat de Capetele de Televizor.
Bărbaţii înarmaţi se întoarseră şi începură să strige, spunându-le să
se întoarcă în camerele lor. Fură conduşi în linişte şi încuiaţi în camere ca să nu poată vorbi unii cu alţii. Mika se aşeză pe pat, tremurând. Pe piept era stropit cu sângele lui Leo şi avea un ciob de sticlă înfipt în mână. Strânse din dinţi şi îl scoase, privind cum sângele începe să curgă şiroaie din palma lui, fără să simtă durere, doar fericire obositoare. Câştigase concursul, putea să bage mâna în foc şi fiecare moment de frică şi durere meritase pentru a se simţi atât de aproape de Ellie.
Capitolul 43
După o jumătate de oră, apăru un bărbat.
— Eşti rănit? întrebă el, uitându-se la hainele pătate de sânge ale lui Mika.
— Doar la mână, răspunse Mika.
— Lasă-mă să văd, îi ceru bărbatul şi Mika o ridică pentru scurt timp ca să i-o arate.
— Este adâncă, zise bărbatul, inspectând tăietura. Va trebui să o vindecăm… Şi să facem ceva şi în legătură cu gâtul tău; arăţi de parcă
ai fi fost strâns de gât.
— Am fost, răspunse Mika.
— Nu te poţi întoarce acasă aşa, zise el. Ai nevoie de o jumătate de oră cu aparatul de vindecare.
— Acasă? repetă Mika, cuprins de un val de panică. Mă întorc acasă… deja?
