— Am găsit-o tot la bibliotecă.
Horowitz aruncă o privire, după care întoarse capul.
— N-am nevoie să mă uit. Știu că eu l-am scris.
Își scoase o țigară. Încercă de patru ori înainte să reușească să o aprindă.
— Să știi și tu că a fost groaznic să scriu anunțul acela mortuar. L-am scris la căpătâiul lui Claire, în noaptea în care a murit.
Pete își drese glasul.
— Pe data de 27.
— Da. Asistentele tot veneau la mine. Le-am implorat să nu o ia. Nu încă.
— Horowitz… îmi pare rău.
Horowitz se uită lung la el și spuse:
— Știi ce? Chiar te cred.
După care oftă.
— Dacă se află, sunt un om terminat. Și poate chiar și Devlin, după tot acest timp.
Pete își aminti de noaptea aceea din McGuire în care se întrebase cum de Horowitz ajunsese să se accepte drept genul de om care mințea.
Dar acum își dădu seama că, la urma urmei, această alegere morală era doar o chestiune de a alege ce era mai important și de a se axa doar pe gândul acesta. Nu era nicio alegere la mijloc.
Așa că își înghiți mila și dădu din cap. După care îi spuse din nou ce voia de la el.
Horowitz își trecu mâna peste față.
VP - 222
— Bine. Fie. Dumnezeule! Bine, am să te ajut. Și gata. Nu vreau să mai aud de tine, nu vreau să-mi mai ceri niciodată nimic. Și să faci bine să nu spui nimănui. Discuția asta n-a avut loc niciodată.
Se întoarse cu spatele, dădu cu piciorul în podeaua de ciment, ridicând un strat de praf alb și bombăni:
— Iisuse Hristoase. Ce ți-e și cu munca asta…
Dădu cafeaua pe gât și aruncă paharul. Rămase cu privirea în jos câteva clipe, după care se întoarse cu fața.
— Cunosc un tip care a lucrat o perioadă ca actor. Are nevoie de bani. O
să accepte.
— De unde îl cunoști? Ai încredere în el?
— E… este nepotul soției mele. Soi rău.
Scutură din cap și oftă.
— O să te coste. Sper că știi asta.
Pete încercă să nu se gândească la mama lui. Se concentra pe cecul pe care avea să i-l trimită pentru viitorul lui.
— Am bani.
Horowitz se uită lung la el.
— Nu pot să cred. Ești sigur că vrei să faci asta?
— N-am încotro. Trebuie s-o ajut.
Horowitz dădu din nou din cap.
— Sărmanul de tine.
După care oftă.
— De unde știi că e nevinovată?
Pete îl privi drept în ochi.
— Nu știu.
Horowitz dădu să spună ceva, dar Pete îl opri.
