— Nu, sigur că nu. Niciodată nu e vorba de asta când ți se întâmplă ție, e ca-n Romeo și Julieta.
Oftă, după care coborî privirea. Apoi spuse:
— Și ce i-ai spus avocatului?
— Nimic din ce nu știa deja.
Se auzi un pescăruș în depărtare.
— Și atunci ce naiba faci aici? De ce m-ai sunat?
Așa că Pete îi spuse. Îi spuse de ce avea nevoie și îl văzu pe Horowitz schimbându-se din nou la față, încleștându-și mâna pe paharul de cafea.
Până în clipa în care Horowitz îi întoarse spatele și se îndepărtă, Pete nu știu dacă avea să accepte.
După care se gândi la Ruth.
— Am citit despre cazul Kaufman.
Horowitz făcu ochii mari, șocat. Pete înghiți în sec, după care scoase mai multe articole pe care le găsise în Biblioteca Publică din New York, la doar o lună după moartea copiilor Malone. Le întinse pe capota mașinii și îl văzu pe VP - 220
Horowitz uitându-se lung la ele, îl văzu căzut pe gânduri, după care ridică
din umeri și încercă să nu se arate impresionat.
— Și? Au trecut vreo zece ani de atunci. Ce legătură are cu ancheta asta?
— Au trecut aproape zece ani. Din toamna lui 1957.
— A trecut atât timp de atunci. Ce te interesează pe tine? Cazul Kaufman a fost unul simplu. Doi indivizi morți. Pur și simplu. Nimic de genul ăsta.
Horowitz deja spusese prea multe.
Pete trase adânc aer în piept.
— Da, asta am crezut și eu la început. Tipul este suspectat de moartea partenerului său de afaceri. Nu-i tocmai o știre senzațională. Nici măcar nu există vreo dovadă că a fost vorba despre o crimă – se prea poate ca individul să se fi sinucis. Doar că o simplă sinucidere nu e o poveste la fel de incitantă.
Pete nu se grăbi se vorbească, nu se grăbi deloc, sperând că nu va fi nevoit să continue, sperând ca Horowitz să intervină și să-i spună că totul era în regulă, că avea să-l ajute, că nu era nevoie să facă asta.
Dar Horowitz nu spuse nimic.
— Nu am mai reușit să găsesc niciun alt caz în care ai mai lucrat cu Devlin și m-am gândit că asta trebuie să însemne ceva. Așa că am mai făcut câteva cercetări.
Urmă o pauză. Pete auzi în depărtare claxoanele mașinilor. Se auzi din nou strigătul unui pescăruș.
După care Horowitz își drese glasul.
— Vorbești prostii, Wonicke. Ești…
— Am citit mărturia ta.
Pete își coborî privirea spre articole și își linse buzele uscate. Trebuia să
existe o soluție. Asta era ultima șansă – deja nu mai știa cum să o ajute.
— Ai declarat că Kaufman ți-a mărturisit crima în timpul unui interviu, cu o zi înainte de a fi arestat. Cu două luni înainte să fie înjunghiat într-o răscoală în închisoare, în timp ce aștepta să-i înceapă procesul. Ce păcat pentru domnul Kaufman! Dar nu și pentru tine, nu-i așa? Pentru că acum e o știre în toată regula. Și ce știre. Două crime. O mărturie. Ambele victime sunt caucaziene, de clasă mijlocie, bogate. O treabă serioasă. Probabil că a deschis multe uși pentru tine.
Vorbi pe nerăsuflate, sperând că Horowitz nu avea să sesizeze teama din glasul lui.
— La proces, ai declarat că i-ai dat casetele cu interviurile înregistrate lui Devlin. Doar că acestea au dispărut undeva pe drum, înainte să mai ajungă în sala de judecată.
Horowitz își feri privirea.
VP - 221
— Devlin a declarat că înregistrările au fost pierdute. O astfel de greșeală
în lanțul dovezilor înseamnă o pată în dosarul său. Poate chiar avea să-i pună în pericol șansele de promovare pentru anul viitor. Doar că eu nu cred că au existat vreodată aceste casete. Doar transcrierile lor. Transcrieri pe care tu însuși le-ai scris. Și dacă ar fi fost să se afle, cariera ta s-ar fi aflat în pericol. Iar tu ai fi fost distrus. Devlin și-a asumat vina. Cu asta te are la mână. De asta îi ești dator. Sunt sigur – n-ați mai lucrat împreună de atunci, nu-i așa? A fost decizia ta? Sau a lui?
Dar Horowitz ridică privirea.
— Vorbești prostii, puștiule. Nu ai nicio dovadă. Nada.
Pete se forță să-l privească drept în ochi. Trebuia să sară la atac.
— Cu o zi înainte de arestarea lui Kaufman, ziua în care ai pretins că i-ai luat interviu, a fost 27 septembrie 1957. Data… zise el. Data este dovada mea.
Scoase o bucată de hârtie din buzunar și o despături. Era un necrolog, datat cu 28 septembrie 1957.
