capăt. Eu n-am cum să-l ajut, sunt prins cu afurisita asta de anchetă de fraudă. Și nu e ca și cum o să fiu mereu prin preajmă.
— Dar eu nu-i datorez nimic.
— Nu, nu-i datorezi nimic. Încă. Dar știi și tu la fel de bine ca mine că ai nevoie de el. De-aia vrei să stai de vorbă cu el, nu? El conduce o anchetă așa de importantă cum n-am mai văzut în ani de zile.
— E doar…
— Știu că încă n-a explodat povestea asta. Dar exact asta o să se întâmple.
Sunt la mijloc doi copii morți, niciun martor și o mamă atrăgătoare care și-a tras-o cu jumătate din bărbații din New York. Dacă se ajunge la tribunal, o să
fie un proces monstru.
Pete căzu pe gânduri.
— Ai nevoie de o sursă din interior. Iar Devlin are nevoie de tine. Sau de cineva ca tine.
Dacă nu vrei să lucrezi cu el, spune-mi și găsesc pe altcineva.
Pete rămase cu privirea pe geam și nu mai zise nimic.
∵
Horowitz opri în parcarea de la Tony și coborâră din mașină. În drum spre intrare, o mașină opri în spatele lor, iar șoferul îi claxonă. Horowitz ridică mâna, după care se întoarse spre Pete și îi șopti printre dinți:
— Lasă-mă pe mine să vorbesc. Tu prefă-te că ești de acord cu mine. Și să
nu te prind că scoți vreo înjurătură pe gură.
Îl priviră pe Devlin traversând agale parcarea, de parcă ar fi fost în curtea lui. Se apropie de ei și îi strânse mâna lui Horowitz.
— Arthur. A trecut ceva timp de când nu ne-am mai văzut, zise el, după
care îl privi încruntat pe Pete.
Horowitz făcu un pas în față.
— El este Pete Wonicke. Pete este reporterul care se ocupă de cazul Malone.
Devlin îl analiză din cap până-n picioare, după care îi strânse mâna.
— Wonicke? Ăsta e nume polonez?
— Bunicul meu era din Polonia. Eu am crescut în Iowa.
— Aha, zise el ridicând o sprânceană spre Horowitz, care ridică din umeri și își deschise brațele.
— Hai la masă, băieți.
Își comandară ceva de mâncare, iar Horowitz îl întrebă:
— Ce mai face Kate? Și copiii?
— Bine, răspunse Devlin. John și Mike sunt la facultate. Mikey termină
anul viitor. Iar Tom încă joacă fotbal. Speră să primească o bursă.
Preț de câteva clipe vorbi ca orice alt tată mândru.
VP - 80
Horowitz începu să râdă.
— Dumnezeule. Cum trece timpul! Ultima oară când i-am văzut, zise el întorcându-se cu fața spre Pete, John și Mike erau la grădiniță, iar Tom – iar Tom cred că era încă în scutece.
Devlin scoase două fotografii din portofel.
— Uite o poză cu băieții. E de anul trecut. Și în poza asta sunt Kate și fetele, la picnicul de la biserică.
Pete se întinse să vadă mai bine și zări o femeie îmbrăcată cu o rochie simplă și două fete îmbrăcate la fel, în rochițe roz, cu părul împletit și șosete albe.
Devlin zâmbi, după care băgă cu grijă pozele înapoi în portofel.
Apoi Horowitz se lăsă pe spate, luă o gură de bere și îi aruncă o privire lui Devlin peste rama ochelarilor.
— Și, cum merge ancheta?
Devlin izbucni în râs.
